Ca tot vine vacanta, bagam o izolare

Uuuuu, postare noua!!!

Dumnezeule, timpul chiar trece repede...
Cand ma gandesc ca sunt deja la sfarsit de a11a mi-e groaza:))) Dar in acelasi timp sunt in extaz deplin (ok, fine, stiu ca n-are sens, dar nici nu se intentioneaza a avea). Macar e cat de cat logic. Si chiar daca nu ar fi....bine, iar deraiez

Abia astept sa vina vara. Vreau sa scap de obligatia asta sociala de a ma prezenta in fiecare dimineata cu zambetul larg pe fata si sa pretind ca sunt bine si ca toate glumele pe care le aud chiar sunt amuzante, si ca imi place sa invat niste materii pe care le consider chiar inutile. Fuck that. E ingrijorator totusi ca incep din ce in ce mai usor sa imi pierd rabdarea si nu mai pot suporta prea mult persoanele. Orice persoana, orice fiinta umana. Bine, cu mama nu am nimic, dar pana si cu ea ma cert destul de des. Simt nevoia asta NEAPARATA de IZOLARE. Pe mine ma incarca, nu stiu de altii, dar sa fiu singura cu gandurile mele, muzica si desenele mele, chiar si prietenii online, na c-am ziso, si ei. Mi-e mai bine asa, mai mult singura. Sigur, din cand in cand vreau sa mai ies si sa socializez. Dar in grupuri mici in care sa nu fiu nevoita sa "ipocrizesc" prea mult
Telefonul nu il folosesc. Mi se pare inutil. Chiar nu vreau sa vorbesc, e chinuitor.

Ma intorc la serialele mele de animatie. Am chef de niste drame. Sa plang si sa ma mai descarc putin.
Recent am ajuns sa ma "descarc" chiar cam des.

Deah

Doamne....
Daca nu-mi pasa, nu ma rugam in fiecare seara pt tine....

Dar presupun ca asa e, nu? Situatia. Aparentele. Faptul ca tu pretinzi ca stii atatea despre mine
Sa sarim peste detaliile cu suferinta, noptile intregi de plans si tristetea constanta pe care le-am suferit. Sarim peste toate.
Sa pretindem doar ca nu ne cunoastem. Nu ma imtereseaza. Nu ma MAI intereseaza.
Iti va fi mult mai bine fara pacostea de mine, garantez. Asa ca fii fericit, nu mai trebuie sa ma suporti

Transfer ii spune

O sa incerc incet incet sa renunt la blogul asta. La wierdoozland. Nu voi renunta niciodata la ideea lui de baza, la povestea care mi-a tinut de urat atata timp, de atatea ori. Stiu ce spun, voi doar dati din cap si zambiti.
Totul e prea inchis aici.... Ma deprima, ma leaga, ma omoara.
Eu vreau deschidere, valoare, soare, fericire. Ce Doamne iarta-ma, chiar iti vine sa te sinucizi pe blogul pe asta!:))

Asa ca, ma transfer ....aici: http://www.eumaducsimassufocinbaie.blogspot.com/

Ma gaseati voi oricum cumva daca va interesa.

Iar acest drag blog va ramane doar de chestiuni artistice daca ma intelegeti. De desen nu vin vorba, pt el am un blog special. SI multe multe siteuri:)) Ma descurc si eu cumva.
Acum...MI-E FOAME! Ma duc sa-mi iau un dulce....

Nu stiu, ma simt doar vinovata

Ce e aia DRAGOSTE?

Nu vreau sa par stupida, chiar sunt:))
Dar chiar imi doresc sa stiu!
Parerile voastre conteaza mult pentru mine, deci....astept:D:)))

Eu una sincer nu prea cred in ea. Sunt un fel de Toma Necredinciosul for as far as I know, deci daca nu mi sa intamplat , nu ma pronunt. Nu sunt pesimista, si Doamne fereste sa ma plang de lipsa de "dragoste"! O nu! Chiar....primesc atat de multa incat mi-e umm....destul de...nu stiu, cred ca jena e cuvantul portrivit. Mi-e jena si ma simt INGROZITOR, AIUREA, HANDICAPATA din mai multe puncte de vedere, pentru ca nu pot raspunde acestor sentimente. In nici un fel. Ma simt naspa.... Pare intotdeauna ca nu-mi pasa si ca sunt rece, si lipsita de orice reactie, orice traire, ca n-am suflet! Macar de ar fi adevarat... Dar chiar imi pasa, si de aia am si remuscari
Parca ce as putea sa zic? Deja am ranit atatea persoane... Si atunci? Si atunci ce fac? Ce decizii sa iau incat sa le fie tuturor bine? Si totusi sa nu ma afecteze nici pe mine?

Sa invat sa spun "te iubesc"? Sa invat sa ii imbratisez si sarut pe cei foarte dragi mie, si sa le arat cat de mult ii apreciez si cat inseamna pentru mine? Sa accept persoane in viata mea chiar daca stiu ca nu pot raspunde sentimentelor lor cu aceeasi intensitate?

Nici asa nu pare normal, nu-mi pare sanatos
Nici pentru mine si nici pentru ei

Si tot nu mai vreau sa ranesc pe nimeni.
Nu mai vreau, nu mai vreau, nu mai vreau....

Nu vreau sa ne despartim asa.... Am nevoie de voi

Imi vine sa plang si ma gandesc din nou ca nu pot
Oficial, da-mi foc daca tot esti acolo!

Cum naiba sa se mute? SI EU CE FAC? PE MINE CUI MA LASATI, HUH?
Eu ce ma fac fara voi....?

Nu vreau sa ma parasiti si voi....

Stii, eu nu am avut niciodata frati. Sau prieteni in copilarie. Ei au fost mai mult ca suficienti. Si inca sunt. Doar ii voi considera mereu fratii mei si prietenii mei cei mai buni. Ce-mi pasa daca ma parasc mamei sau spun tampenii? NU MA MAI INTERESEAZA.

Eu...doar ii vreau aici....

nu la Bucuresti.....



Ma duc sa plang undeva in baie sau nuj, macar sa nu ma mai baraie si mama si bunica....
Sa le ia naiba pe toate

Imi pare rau....

... dar cred ca nu ne potrivim
... dar cred ca nu ne cunoastem suficent
... ca trebuie sa aflii asa, dar defapt eu sunt :insert wierd sexual orientation here:
... dar abia am iesit dintr-o relatie de lunga durata
... dar inca imi revin dupa cea mai mare dezamagire a vietii mele amoroase de pana in acest moment.
... nu esti genul meu.
... dar deja am pe cineva.
... dar adevarul e ca nu te plac.
... nu esti suficient de serios
... nu sunt suficient de serioasa
... nu imi place sa fiu legata de cineva
... dar nu avem prieteni comuni
... prietenii mei nu sunt de acord cu tine
... parintii mei nu te plac
... parintii mei vor ca eu sa nu ma implic in nicio relatie pana la 21 de ani=))
... dar nu avem aceleasi gusturi cand vine vorba de muzica
... dar esti chiar prost, iar tata mi-a spus sa ma feresc de drumul lung si omul prost:D
... dar sunt prea superficiala, iar tu nu te incadrezi deloc in ..."cerintele" mele
... nu suntem compatibili din punct de vedere sexual
... religia nu-mi permite
... dar cariera e pe primul loc
... esti prea sarac sa putem supravietui impreuna. Dragoste nu tine de cald si/sau de foame
... am standarde prea inalte
... nu esti tu, sunt eu
... nu sunt eu, esti tu
... avem deja un trecut impreuna, si nu....
... astrele ne sunt impotriva
... nu cred in dragoste
... dar cum ziceai ca te cheama?
... te iubesc prea mult ca sa putem fi impreuna
... dar cred ca celelalte prietene ale tale nu vor fi de acord



De-ale prietenilor

... dar esti mai matura emotional ca mine (mersi,Emma=)))
... dar mi-am tras-o deja cu mata/tactu (dupa caz, na, de ce sa fim sexisti?:)) (mersi, hincule:D)


Asa ca, hai sa fim DOAR prieteni!:D=))

Indiferent de motiv, toti primim scuzele astea penibile. Bine, eu nu, dar asta chiar nu conteaza:))
Sper sa mai strang cateva de-a lungul anilor. Si le voi scrie aici, compltandu-mi incet incet, cat de cat, lista.
Daca aveti si voi propriile voastre sugestii, din experietele voastre sau ale cunostintelor, care sunt cat de cat stupide dar practicabile, va rog sa lasati un coment. Multumesc anticipat:)
Acum ma retrag sa pot rade in liniste, ok?=))

O Doamne, o Doamne, o Doamne!!!
SKIN NOU!!!

Uuuu, it does look good....=))

Iubeste-ma as vrea sa-ti spun...

Hai sa ne mintim putin, vrei?
Uite, eu iti spun ca te iubesc si tu imi spui ca devii serios. Ce zici?:))

Stai! Defapt, daca ma gandesc mai bine.... Practic, nici macar nu exista un "ne", din moment ce nu exista un "noi"
Cel putin nu atata timp cat eu doar tin la tine si tu doar iti incerci talentele de Casanova cu mine.

Nu stiu daca este cazul de interpretari. Sincer. Acum, ia cine vrea, ce si cum vrea din ce scriu. Pnetru ca adevarul e ca nu-mi pasa:)) Doamne, nu. Obisnuiam sa pun la suflet toate tampeniile posibile. Toate reuseau sa imi atinga o anume coarda sensibila si sa ma raneasca. Si inca cum...
Nu spun ca acum nu ma deranjeaza. Ba da, ma deranjeaza, ma supara cuvintele aruncate aiurea in vant, ma deranjeaza gesturile care nu isi au rostul si privirile superioare. Pentru ca indiferent cine ai fi, refuz sa cred ca imi esti superior in vreun fel. Vezi tu, eu cred in egalitate. Si pe tine te sfatuiesc s-o faci. Face bine la ten:))

Rad destul de mult. Acum. Ceea ce ar putea sa te induca putin de tot in eroare. Pe tine, ca cititor. Pentru ca ma adresez tuturor, dar folosind "tu" ma simt mai apropiata de posibilul meu public.
E ca o melodrama:)) Eu vin, imi joc rolul in modul obisnuit, dandu-i o importanta personala si cateva lacrimi din sufletelul meu de artist. Voi zambiti, radeti, va e jena de jena mea, bateti din palme si aruncati cu flori de camp pe scena. Pentru ca melodrama e defapt o piesa de teatru iar florile de camp sunt preferatele mele. Trandafirii sunt prea de tot:))

Am suferit zilele astea. Am fost si vesela si trista si insufletita si dezamagita si iubita si marginalizata. Am fost de toate. Pentru ca imi place sa experimentez. Si asta...clar nu a sunat bine

Momente teribile intreaga saptamana. De obicei, daca ma urmaresti vreodata cand sunt pe drum spre casa, incerc diverse expresii faciale cu intentia de a fixa un zambet cat mai natural. Pentru ca nu vreau s-o supar sau ingrijorez pe mama. E destul de amuzant sa vezi o copila mai ciudatica pe strada strambandu-se la vreun prieten imaginar sau ceva, si eventual vorbind singura. Pentru ca mai fac si asta. Imi aprob sau exprim dezacordul vizavi de actiunile mele. Da, stiu ca vizavi nu se scrie asa, dar in seara asta imi fac de cap. Pentru ca imi permit:))

Mi-e frica de singuratate, stiai? De intuneric sunt terifiata, asta cred ca o stie toata lumea, dar de singuratate sunt ingrozita. Si deja incep sa-mi fac griji. Pentru ca asa sunt eu, mai paranoica. Si enervanta. Da, da, nu ma contrazi acuma, am chef de confesiuni, ok? Bine, deci cum ziceam. Singuratea...Uuuuu, subiect tabu pentru mine. Dar in definitiv, daca va fi sa se intample, voi supravietui si ei. In timp am reusit sa ma adaptez destul de mult la destul de multe si diverse situatii. Imi amintesc cum isi mai bateau joc de mine... Dumnezeule, eram un copil tare prostut. Era groaznic. Nu stiam sa ma apar, nu stiam nimic. Eram socata si atat. Nu au avut niciodata un motiv serios sa se lege de mine, dar ma rog. Pana la urma am ajuns sa ma inchid in mine. Sa-mi creez diverse ziduri de aparare din diverse materiale, care mai de care mai rezistente. Tot eu le-am daramat si pe alea. Pentru ca mi-am dorit sa am incredere in oameni. Si asta am si primit. Incredere. Calcata in picioare. A mea. De fiecare data. Asa ca am renuntat si la aia. Nu e ca nu as mai vrea sa o acord, nuuuu! E vorba ca...nu o mai am! Simplu:))
Eeee, amintiri:))

In prezent? In prezent daca ma intrebi, sa stii ca sunt mai bine. Ma simt mai bine, cu mine in primul rand si apoi cu ceilalti. Cei din jurul meu. Sau departarea, dupa caz. Am avut zile si mai bune, cand nu ma confruntam inca cu iluzii optice si cautari de suflet si descoperiri arheologice in dragoste. Supravietuiesc! Mereu o fac. Desi calc si pe morminte si pe morti si pe rudele lor. Cui nu ii place poate oricand sa se retraga din cursa. Sa se arunce din barca, avion sau masina gonind pe autostrada. Eu nu vreau sa renunt la cursa mea spre fericire. Si nici la mine. Pentru ca ar fi putin tragic, in loc de tragicomic. Si as plange. Da, ai citit bine, as plange. Eu nu prea practic nici asta, decat in intimitatea spiritului meu. El imi accepta lacrimile mai usor. Si ma consoleaza cu tot ce tine de el. O bomboana, un sarut, o soapta. Un cantec de dor. As vrea sa aud unul. As vrea sa aud un cantec de dor si sa-l simt aproape de tot ce insemn.

Nu-mi ia mult sa scriu toate astea daca iti faceai griji. O fi poate pentru ca nu vin din cap cat vin din suflet. Pe ritmuri incete de inima. Si ea a inceput sa-mi dea semne. Prima oara acum cativa ani. A inceput cu palpitatii si incetiniri bruste, ca apoi sa ajunga la durere. Fizica. Pe care stie ca nu o suport. Dar pot sa o sufar. Ca durerile de cap. Prima oara am avut una la 6 ani. Cand am ajuns la tara, daca imi amintesc bine. Si nu prea m-au crezut. Ziceau ca imi imaginez, ca poate am doar impresia. Bine. Am zis bine, si am fost de acord cu ei. Si asta se considera greseala. Cred ca de pe atunci mi-ai semnat sentinta. Dar e doar un poate, daca ar fi sa ma iau dupa ultimele evenimente.

Aveam mereu fanteziile astea, de a pleca intr-o zi de acasa, sau de a fugi chiar. De a ma sinucide, de a invata de zbor:)) Din nefericire exista mereu cineva care sa ma intrerupa sau sa ma impiedice. Cateodata e constiinta. Cateodata e un cineva pe care eu de bunastiinta il anunt. Nu vreau sa ma laud cu sinuciderea asta. Pur si simplu cred ca... atunci cand vreau totusi sa o fac, sa o pun in aplicare, nu imi doresc asta cu adevarat. Altfel, as pastra secretul pentru mine si i-as mai saluta atunci pe toti de la geamul unei institutii numite "Rai". Defapt, eu nu cred in Raiul asta, dar sunt alte teorii pe care nu am chef sa le discut acum. cert e ca Raiul, si Iadul, sunt aici si acum. Si ni le facem pe amandoua tot noi. E doar parerea mea insa.


Sunt timida, nu crezi? Si ma ghidez dupa ratiune. Nu prea ma vezi sarind in sus de bucurie pentru ceva sau dand dovezi de dragoste cuiva. Nu vreau sa fiu inteleasa gresit, pentru ca si asta ar fi o mare greseala. Din partea ta. Dar asa sunt eu. Te iubesc si pe tine, si pe ei si pe toata lumea. Chiar va iubesc. Doar nu o arat. Pentru ca nu pot. Am incercat, asa ca nu vorbesc din basme, ci chiar din propria experienta. Nu ma simt eu bine cand afisez...lucruri:))

Stii care este culoare mea preferata? Defapt, am vreo 3. Imi plac toate culorile chiar. Dar ador galbenul de floarea soarelui. Pentru ca imi zambeste. Imi place foarte mult albastrul inchis, in reflexii de negru. Pentru ca ma intelege. Ma topesc dupa verdele crud al ierbii primavara. Pentru ca ma cucereste. Iubesc rosul cireselor si portocaliul serilor de asfintit adomite si obosite. Pentru ca ma mint. Frumos. Ca tine. Pentru ca toti ma mintiti intr-un fel sau altul. Spuneti-mi ca e asa, altfel m-as simti vinovata. Nu-mi place sa fiu singura mincinoasa din camera.

Frunzele de toamna. Pentru ca toamna e anotimpul meu preferat. I cald, e linistit, e suav, senzual, perfid, o amagire, e o poveste spusa de muti si ascultata de surzi. Citita de orbi si simtita atat de vii cat si de morti. Si ei sufera. In toate reincarnarile lor. Secole intregi, pana cand nici nu mai stiu sa numere. Atunci decid ca e timpul sa invete din nou.


Floarea soarelui e buruiana mea preferata. Si florile de camp imi plac cum se pleaca ploii cu reverente mari si falduri de luna si peruzea, in bataia diminetii fara nici o vina. Macii plang cu sange, nu ti se pare? Sunt frumosi, dar tare mai sufera.... De aia imi place sa ii am aproape. Sa ii tin langa inima mea si sa sper ca poate poate vor reveni la culoarea lor initiala. La alb. Pentru ca toti am fost puri candva, demult, diminetile.

Muzica ce-mi place? Huruitul trenurilor pe langa gardul copilariei mele, in miez de noapte aurie. Pentru ca s-au intamplat si astea, inainte. Cand ma uitam pe cer, numaram toate stelele si imi puneam toata dragostea si adoratie in ele. Le repetam numele in gand si cu voce tare, si cand adormeam, o faceam cu literele lor dulci pe buze si sunetul greierilor muiati in cofeina. Mmmmm, suna a desert=))

Mi-ar prinde bine unul. Daca nu as fi mancat atatea azi:)) Si ele sunt preferatele mele. In combinatii cu sarea si aburul.

Foc de tabara. Vreau unul acuma. Ma jucam mult cu focul cand eram mica. Si la propriu, si la figurat. Imi placea sa-l vad cum se zbate si se chinuie si se distorsioneaza sub ochii mei ca apoi sa devina praf si pulbere. De rugi si cerneala. Sub ochii mei. Imi dadea o senzatie de importanta si putere absoluta. Sentimentul il puteam prea bine primi si asigura si cu ajutorul parintilor pe atunci, dar am descoperit ca am din ce in ce mai mare nevoie de el cu timpul. Cand am crescut.

Imi place linsitea. Mereu mi-a placut. Dar nu in combinatie cu singuratatea. Pentru ca ma distrug sub forma asta. Sunt malefice, iti garantez eu:)) Poti avea inceredere in mine. Macar atat.


Am iar mainile reci. Pentru ca am o circulatie periferica ingrozitoare. Mostenita. De la tata. Caruia nu i-am spus tata decat in momentul in care am pronuntat primul cuvant in viata asta. Ma gandesc la ambii mei parinti. Si la cat au avut de suferit de pe urma mea. Cateodata chiar ii inteleg de ce si-ar dori ca eu sa nu fi existat vreodata. Serios ii inteleg. Dar cine vrea sa faca greseli ? Si cine stie ce persoane vom intalni, ce decizii vom lua, ce destine vom schimba? Daca am sti, nici macar nu ar mai fi interesant. Desi mie mi-ar placea sa stiu. Si sa rad putin de mine si de ce gandesc. Tu nu ai rade? Sincer:))
Cum ziceam. Am mainile reci. Din nou. Imi fac griji, s-ar putea ca intr-o zi deja sa nu le mai pot folosi. Deja imi fac figuri, mai ales dreapta. Ca desenator, ar fi mai bine sa invat cat mai pot sa desenez si sa scriu si sa ma descurc si cu stanga.
Imi ia mult timp sa ma incalzesc iar. Sunt intruchiparea iernii:)) Asa ca daca ma vezi vreodata disperata, holbandu-ma la mainile proprii si personale, daca vezi ca le tot frec sau le ascund prin buzunare sau daca ti le intind.... primeste-le in mainile tale. Platesc chirie daca e nevoie. Tu doar fi dragut. Pentru ca asa iti sta bine:))

Nu e tarziu inca. Vad ca e doar 9. Nici in viata nu e asa tarziu. Sa schimb cate ceva, sa imi doresc cate ceva, si regret altceva. Poate poate poate.... nu, cert nu e prea tarziu pentru mine. Si nici pentru tine. Asa ca ....

Zambeste-mi:)

Nu ma intereseaza, imi place sa ma repet

Pacate capitale - viata

Si azi m-am trezit tot la 6 jumate, cum am facut de altfel aproape toata vacanta. Inca 5 ore de somn. Inca 5 ore....
Nimicuri. Stiu doar ca mi-e groaza sa ma trezesc singura. Groaza sa stau singura in casa, groaza sa dorm singura. Groaza. De singuratate. De a fi doar cu mine....

Nu-mi plac dependentele, si nu le-am incurajat niciodata, dar se pare ca eu sunt cea mai demna de a fi judecata. Desi nici asta nu incurajez

Simt o presiune uriasa din partea eului. Constinta mi-e tot timpul incarcata cu niste fapte pe care nu le-am comis niciodata.Nici in vise

Pentru ca visez. Visez. Si eu am sperante ascunse, dorinte retinute, cereri ingropate adanc in suflet.Pentru ca am si din ala. Cu aripi inlantuite care se zbat inca de betoane.

Fantezii suficiente unui visator. Mult prea putine pentru mine

Am nevoie de tine. Da, da, de tine. De cel care citeste si se abtine de la a-si da cu parerea. Si mi-e teribil de greu sa o recunosc, sa recunosc ca am slabiciuni, ca sunt insingurata, infrigurata si am nevoie. De tine

Ma simt tare pustie. Si e trairea e cea care-mi lipseste
Pentru ca dragostea nu exista. Nu, nu
Nu pentru pacatosi
Nu pentru mine


Nu mai insista

Scuze, scuze

M-am ntors. Defapt, m-am intors de pe la 7 fara 10, dar ma rog, abia acuma am deschis calculatorul.
Imi cer scuze persoanelor carora nu le-am raspuns ieri. Stiu ca am o scuza pentru orice si stiu ca pare incredibil (bine, nu chiar), dar asa patesc intotdeauna. E, pana la urma ma crede cine ma crede
Nice la telefon nu am raspuns, nu l-am avut la mine. Dar nu se va mai intampla de acuma, din moment ce nu ma mai intorc acolo. Simple as that.

Umm....da. Incep iar astia cu lucrarile lor cu tot, asa ca nu mai am acces la curent o perioada. Poate pana diseara, nu stiu sigur. Om trai si om vedea:))

Vorbim noi

Scuze din nou. Stiu ca e un mod foarte impersonal de a face asta, dar uite ca eu am facuto. Nu ma mai simt personala de ceva vreme. Sucze si pentru eventualele greseli gramaticale. Nu am nici timp si nici chef sa le corectez.

Apropo, mi-am amintit. Imi pare rau si pentru postarile anterioare. Nu am avut absolut nici o intentie sa fiu rea si nici nu am batut vreun apropo. Era mai multun fel de constatare. Pentru mine. Problema e urmatoarea. Nu sun genul de persoana care sa aiba prieteni. Pentru ca nu stiu sa-i apreciez, nu stiu sa ii tin aproape, nu stiu sa-i sprijin. Asa sunt eu. Singuratica. M-am obisnuit si cu asta. Nu pot sa spun neaparat ca-mi place, dar e acceptabila. Si e ceea ce trebuie sa fac:) I'll be ok somehow.

Eu vreau doar ca voi sa fiti bine

That's all. Ma duc sa beaus ceai.

PS: Post negru? - checked. (poate de asta sunt si mai ametita azi...)

Nu intreba. Nu are rost

Se topesc asfalturile si nu e nimeni sa le vada....

Sunt cateva zile bune de cand adorm doar plangand. Imi pare rau ca nu existi. Ca nu vei exista niciodata....

Dumnezeule, totul se masoara in timp. 11 ore de cand m-am trezit, 3 ore de cand am mancat, 10 minute de cand am stins lumina, 2 ani de cand am realizat ca prietenia mea nu inseamna mult.

Mai e atat de putin pana la "Marea Independenta"...E supraevaluata si asta. In definitiv, nu plec in Australia. Desi mi-as dori. Oricum ce e cert e ca aici nu ma mai intorc niciodata

Autodistrugere

As vrea sa spun tot felul de tampenii, sa scriu tot felul de aiureli, sa fac tot felul de nebunii.
Se pare ca intotdeauna ma limiteaz doar la visatul cu ochii deschisi.
Incepe sa ma distruga iar starea asta....

Nu sper degeaba, dar macar sa ma amagesc putin

A venit august si le fel ca si unii dintre voi ma asteptam la un great comeback.
Ca de obicei, am de gand si de aceasta data sa insel niste asteptari. Mai ales ale mele. Nu stiu cand sau daca voi mai scrie serios. Vreodata. Nu stiu daca voi mai avea inspiratia necesara sa compun sau momentele de sinceritate necesare sa-mi impartasesc sentimentele si trecutul. Nu ma mai cred in stare de multe lucruri. S-au schimbat cam multe recent. Prea multe informatii de asimilat, prea multe adaptari de facut. Incep sa ma pierd. Si sper sa fie doar unul din momentele alea de ratacire pe care le am din cand in cand

In alte ordine de idei, dar tot pe tema "august", as vrea sa-mi spun ca urmeaza ziua mea. Dar dupa cum am hotarat, in urma a zeci de ore de gandire si rasgandire, ziua mea mea nu mai exista din acest an. E doar ceva de forma. Oricum daca imi amintesc bine, 90 la suta din toate aceste asa zise sarbatoriri au fost dezamagiri. Prea amare pentru gustul meu.... Si de sportul cu "yeee, hai sa facem un tort si macar sa ma bucur singura de mine!" ma las. E patetic si sa nu mentionez, costisitor pentru un buget ca al meu

Asa ca ma astept on cateva zile sa revin cu ceva mai vesel. Eventual chiar pe 11, ca sa va povestesc cate ceva de marele meu plan

Paravane

Impartim acelasi aer. Acelasi cer, aceeasi noapte. Impartim baladele nehotarate ale greierilor si susurul intelegator al raurilor. Impartim Intunericul si toate pericolele pe care le implica. Impartim stelele in cautarea de suflete pereche, luna si iepurele ei vesel, noriii care astazi refuza sai faca aparitia oricum.
Gandurile sperantele si visele? Le impartim si pe alea. Impartim focul din inimile noastre si a lumii, acelasi puls si acelasi trup. Impartim as spune totul. Si atunci, ce ne desparte cu adevarat?

Mi-e sila....si m-am parasit

Vreau sa scriu ceva. Serios vreau. Dar sunt atat de depresiva incat mi-e rau. De mine, si de blogu asta, si de toate cacaturile pseudo artistice pe care le-am scris aici. Ce-am vrut sa demonstrez? Cat de bine stiu eu sa imbin cuvintele, si cat de bine stiu sa folosesc virgulele? Pai atunci puneti-ma sa va scriu o compunere sau ceva!

De cate ori n-am precizat ca ceea ce scriu eu aici, toate sentimentele astea puse pe tava in fata voastra, sunt defapt traite de niste personaje create spontan de mine, mine, si doar mine, fara influenta vreunui stimulent. Bine, probabil mai mult ca sigur ca n-am precizat niciodata, dar oricum. Mint. Stii ce-i aia? AM MINTIT! Intr-un fel sau altul, sunt trairile mele. Chiar daca expuse sub alta forma sau in alt context. Sunt ale mele. Chiar daca doar mi le-am imaginat.....

Pana acum am trait in ceata. Am bajbait in speranta ca mai gasesc pe cineva aici. Am avut impresia ca aud voci dulci, si sunete de pian dezacordat, melodramatic. Am avut impresia ca simt rasuflarea calda a unui suflet nelinistit pe gatul meu incordat. Am avut impresia ca aud batai aiurite de inimi.Am avut impresia ca simt miros de portocala, vanilie si scortisoara. Am avut prea multe impresii....
Si nu am realizat niciodata cat de singura eram defapt.
Nu-mi place.... Nu-mi place sa fiu singura deloc.
Asa ca inca mai caut... Inca mai am impresii

Iii trebuie neaparat titlu? Atunci sa-i spunem declaratie? Doar da-i ce nume vrei

Auzi, esti chiar prost. De data asta chiar ai reusit sa ma enervezi. Nu stiu cum faci. Presupun ca ai super puteri, altfel nu-mi explic....

Imi cer scuze pentru conversatia pe care am avuto. Imi cer scuze ca te-am deranjat si enervat. Si suparat. Imi cer scuze ca ti-am creat impresia ca ma feresc de tine ca de boala. Venerica, sa nu uit sa precizez. Imi cer scuze pentru tot ce-ti fac, ti-am facut si iti voi face. Fie ca e bine sau rau. Imi cer scuze ca imi cer scuze.

Nu-mi pasa ce faci. Poti sa nu ma mai privesti in ochi pentru restul zilelor pe care le mai avem in viata asta. Poti sa nu imi mai vorbesti. Poti sa nu ma mai atingi, exact asa cum ti-ai propus si stiu ca o sa faci. Nu ma deranjeaza. Nu ma deranjeaza nimic. Fa ce vrei, ce iti doreste sufletul. Doar nu fi suparat pe mine. Asta e singura rugaminte pe care o vei auzi (sau citi, ma rog) de la mine.

In cazul in care prietenia noastra se sfarseste acum, sau maine, sau cand va fi sa se sfarseasca, trebuie doar sa stii ca imi pare rau. Si asta nu e doar o alta scuza patetica, o alta metoda de ati cersi putina atentie. Pe dracu'... Ia-o cum vrei. Eu stiu ce e si e suficient.

Pai, umm... cred ca asta e cam tot. Gata, m-am mai calmat.

Da, corect, uitam.

PSS: Te iubesc, fraiere, doar asa cum un bun prieten stie so faca.
PSSS: Da, asa e. Nu exista PS, asa ca am sarit direct la PSS :D

Joaca-te cu mine

Pentru inima mea albastra si sufletul meu mintit