Prinzatori de fluturi si de vise

Sa spunem ca ma apuc iar de scris. Calumea. Si sa spunem ca am personaje interesante, cu nume interesante, care fac lucruri interesante.


Oare asta ma va impiedica sa renunt?

Aha... Tot aci sunt

Sunt lucruri la care sunt martora. Si atat.
Momentele in care chiar ma simt incompetenta.
Momentele in care nu pot interveni.
E drept ca poate nu cunosc persoana respectiva, sau situatia respectiva indeajuns incat sa imi permit sa fac remarci.
Dar macar un zambet incurajator, un desen amuzant, un cuvant spus din suflet...
Nici pe alea nu le pot face, nu le pot spune...

Stiu ca sunt insensibila in general, si asta e impresia pe care o dau, dar chiar imi pare rau ca nu ii pot ajuta pe cei din jurul meu care chiar au nevoie de o persoana langa ei, si nu de o masinarie

Conjugarea corecta a verbului "a uri"

Eu te urasc
Tu te urasti
Mama ta te uraste
Noi te uram
Voi te uraste
Toti te urasc

:D Scuze, nu m-am putut abtine.
N-am ce-i face. Asa m-am nascut. Malitioasa

Hai sa ne prefacem ca imi pasa. Te roog! :))

Statuie de marmura la noi in gradina

Sa te intorci acasa si sa stii ca esti asteptat.
Dupa o zi ingrozitoare.
Cu toate ca ai ras, si te-ai prefacut ca razi, cu toate ca ai plans, si te-ai prefacut ca plangi, cu toate ca ti-a pasat, si te-ai prefacut ca-ti pasa, pentru tine ziua a fost ingrozitoare.
Pentru ca a decurs normal.
Ca de obicei.
Inconjurat de banal.
Mergi.
Sau asa se presupune.
Rectificam.
Te tarasti pe drumul spre casa.
Te mai si bate soarele in cap.
Printre fulgii enervanti de nea, ce-ti sar in ochi la fiecare doua secunde.
Ce esti tu, parbriz?
In fata blocului, o pisica. La inceput, desi te incapatanezi sa o ignori, ti-e absolut imposibil.
Doar iti sta in drum.
Si nici nu da semne ca te-a receptat.
Desi te priveste fix in ochi.
Prima zi se fereste. Doar esti om, si oamenii i se par dezgustatori. Cine stie ce boala va lua daca te atinge, chiar daca ea e cea care mananca tot felul de resturi radioactive. Nu tu esti tu ala care straluceste verde din inima intunericului.
A doua zi, fuge de tine. Deja a vazut cat de urat te uiti.
A treia zi pleaca exact inainte sa ii dai un sut. Din greseala, desigur. Ti se urca sangele la cap (daca esti un caz mai special si nu este deja acolo) cand vezi cata persiflare denota coada ei aflata in miscari ondulatorii. Inca am dubii. Coada are creierul ei propriu?
A patra zi trebuie sa o pasesti. Acela e locul ei, si nimeni nu-ti da dreptul sa incalci proprietatea personala a cuiva. In ce tara am ajuns! Nici nu stii ce fanatic.. Aaa, pardon. Sustinator... al drepturilor animalelor abandonate te pandeste de dupa colt. Sau ascuns dupa un stalp erodat. Dar de unde stie el daca pisica aia a fost abandonata sau s-a nascut pe strazi???
A cincea zi ti-a lasat cale libera, alegandu-si un loc in gradina de unde te poate privi, injura si scuipa in voie. Pardon, am ajuns deja la personificari. Sa sarim peste partea cu scuipatul.
A sasea zi realizezi cat de deceptionat esti defapt. Pisica pare sa nu se mai fi miscat de acolo.
A saptea zi deja se reinstaleaza obisnuinta. Nici nu stii de unde te acapareaza banalul...
A opta zi incerci sa faci pace cu "figurina", oferindu-i ceva de macare. Ceva comestibil. Se dovedeste inutil. Dupa juma' de ora, cand te uiti pe unul din geamurile de la balcon, observi ca mancarea e tot acolo. In schimb, par mai multe pisici. Realizezi ca nu ai ochelarii. Ii pui, si tot vezi inca doua pisici in plus, acum tarandu-se inapoi spre ascunzisurile lor. Mancarea, gone! Pisica "ta", adica comuna, a blocului, dar nu conteaza, e tot acolo. Hmm, macar ai satisfactia ca nu esti discriminat.
A noua zi deja te enervezi. Pai unde e respectul???
A zecea zi deja te amuza. Te amuza cat de prost ai putut fi zilele trecute. Cand o vezi, ii zambesti, te inclini ca la curtea regelui Arthur in fata ei, si intrii in scara blocului fredonand.
A unspea zi nu o vezi. Nu te duci acasa, de aia.
Peste alte trei zile o vezi si-ti pare rau. Pare ca ti-a simtit lipsa. Ori esti nebun, ori ti se pare. Una din patru. Mai incerci sa-i arunci ceva de mancare si intrii in bloc. Acolo astepti sa-i vezi reactia. Nici nu trebuie sa astepti mult. Mananca. Indiferenta, studiata. Miauna, si pare fericita.
Urmatoarele saptamani nici nu te mai obosesti sa o cauti. Stii ca e acolo. Si stii ca tine la tine.

Statuie de marmura cu suflet la tine in gradina.

Mi-e dor de tine...

Cauza?
Faptul ca am vorbit cand nu era cazul, si am tacut cand nu era necesar...

Alex

Nu ma refer la mine, ci la mascota. Il cheama Alex. Sau o cheama. Nu se stie. Nici nu se vrea a se sti. Nu are gen. E mai special el asa... Am mai multe ipostaze desenate cu Alex, dar mi-era lene sa le reproduc pe foaia asta. Daca vor fi interesati, voi mai desena. Cand voi avea chef. Ca de, sunt o mica "artista" eu...

Cand suferi de multipla personalitate. Sau cand sufera ea de tine

Inchid ochii si dau drumul la muzica.
Nu ma intreba de care, e o intrebare fara sens...
Deci inchid ochii. Si ma trezesc intr-o lume ciudata.
Ei, de care lume! Din aia pe care tu sigur nu ti-o poti imagina.
Si ma trezesc in mijlocul unei vaaaste campii, toata plina cu flori.
Da, da, flori de camp. Cum ai ghicit?!?
Asa, si soarele, de o nuanta foarte ciudata straluceste printre niste nori de aceeasi nuanta ciudata. Totul in contrast cu cerul rosu-oranj.
Nu, nici soarele si nici norii nu sunt verzi. Nu fi absurd!
Vantul incepe sa bata alene printre nijte crengi contorsionate si canta un cantec destul de sinistru.
Normal ca nu mi-e frica! Cu cine crezi ca vorbesti?
Desi vreau sa mai stau acolo, intinsa pe campul ala frumos colorat si viu mirositor...
Nu era invers! Asa am vrut eu sa spun, na.
.. se face din ce in ce mai ciudat. Soarele si norii dispar si ei invaluit intr-o ceata foarte ciudata. Inainte sa spui ceva, raspunsul e nu, desi era ciudata, ceata nu era verde. Deloc. Si pana la urma, asa, bajbaind pe intuneric..
Bine, rectific. Bajbaind pe ceata...
... incerc sa dau de un loc unde sa ma adapostesc. Dar unde? Eram in camp liber!
Da, si colorat si parfumat. Nu ca ar avea vreo relevanta, dar ma rog...
Merg ce merg si ma impiedic de ceva. Din cate imi dau eu seama, de niste trepte.
As aprecia daca nu mai m-ai intrerupe atata. Sincer. Si nu stiu din ce erau facute treptele!
Revenind. Unde am ramas? Aaa, da. La trepte. Si incep sa le urc, tot impiedicandu-ma. Ma mir cum de nu mi-am rupt vreo mana sau ceva. Mai urc putin si dau peste o usa.
OK, recunosc. M-am lovit de usa!
O deschid, si cand sa deschid si ochii, ma trezesc la viata reala.
Da, sunt sigura ca nu m-am lovit la cap pe drum. Cum adica finalul nu e destul de palpitant?! Atunci uimestema tu cu o poveste "palpitanta". Si nu mai rade atata!

Sunt o persoana mai mult ca dificila...



=)) ( ce ma mai distreaza chestia asta)

Stau in drum si ma ploua cu frunze. Static. Oare chiar nu am nimic mai bun de facut?

La mate

Ma uit pe geam, dar o fac degeaba. Cuvantul "inutil" e suprasolicitat, ca si temele postarilor mele, de altfel. Timpul trece, vantul bate, frunzele cad. Patetic chiar. Nu e nimic mai tragic ca o ploaie de octombrie.
O pasare in zbor si un geam aburit, in contrast cu altul deschis. Jaluzele patate de atatea cunostiinte la ora de matematica.
Tremur. Exasperant, dar tremur. Nu m-as mira sa vad un iepure gigant, si negru topaind vesel pe acoperisurile umede. M-as mira mai tare sa treaca temperatura de 10 grade

A trecut mult timp de cand nu am mai scris ceva in afara teme si cateva idei pentru o poveste fantezista. Poate prea mult timp. Poate am uitat sa mentionez ca am si o latura delasatoare? Oricum, mai am cateva idei notate ici, colo : la sfarsitul unui caiet, pe o foaie de desen, pe un manual de instructiuni. Deci nu am fost chiar sincera la inceput... Si nici foarte coerenta pe tot parcursul momentului de "sinceritate"