Cum am aparut?

Multi vor spune ca in urma dragostei neconditionate care a fost candva intre parintii. A fost, pentru ca acum nu mai este. Restul vor spune ca sunt produsul unei greseli. Imi pare rau sa va informez, dar nu sunt unul din aceste cazuri fericite. Ma rog, care au devenit fericite ulterior:)).
Deci eu sunt singura care stie despre adevarata aparitie a celui mai nehotarat copil on Earth! Adica eu pentru oamenii care inca isi tin degetul aratator(ca ala e mai decent) in gura si se intreaba despre ce naiba vorbesc. Sau scriu. Tot aia...

Totul a inceput intr-o frumoasa zi de vara. De august mai precis. 11 chiar. Un numar nu asa favorabil, cum am tot citit pe ici pe colo. Cica inseamna dualitate daca nu ma insel. Asa se explica de ce sufar de personalitate multipla. Totusi nu se explica de ce asa multe! Oricum... Ploua. Atat aici, in oraselu' asta mic si gri, cat si deasupra ascunzatorii supra-ultra-uber secrete a mai multor oameni de stiinta normali. Defapt, erau niste ratati, dar asta e un detaliu nesemnificativ. Important e ca ploua. Si era vara. 11 chiar.
Si cum ploua, si era uraat de tot afara, si nu aveau chef de nimic, ce s-au gandit ei? Sa mai creeze un prototip de persoana perfecta. Mai facusera ei cateva modele inainte, si fusesera toate un succes. Sau mai multe. Voi chiar credeati ca Brad Pitt a fost conceput pe cale naturala? =)) Ah, cat de nestiutori sunteti, my little ones.
Bun, deci s-au gandit sa mai faca un astfel de personaj sa-i spunem. Android nu era, ca n-avea decat foarte putine parti metalice. N-as putea spune ce este defapt, dar sigur uman nici nu-i. Prin intreaga lui definitie. Si derivate. Totusi, acesti cercetatori deloc nebuni, ba chiar normali si fraieri as adauga, au reusit sa implanteze in aceste personaje un eu launtric. Personalitate, sentimente, speranta.
Le aveau pe toate. Dar trebuiau dezvoltate in timp. Desi trupurile erau concepute pentru o varsta de +16, tot ce tinea de inexplicabil si deloc palpabil pornea de la frageda varsta de 5 ani si trebuia dezvoltata in timp, exact ca la specia umana. Mai pe scurt, aratau de peste 16, dar gandeau si actionau de 5. Nimic mai usor.
Din cate imi amintesc, au inceput un astfel de proiect nou in acea zi. Din plictiseala, si pentru ca ploua. Nu ca ar fi iesit prea des din ascunzatoarea lor, dar... Ziceau si ei asa.
Au inceput undeva pe la 5 dupa-amiaza. Se trezisera prea tarziu, intre 8 a.m. si
1 p.m., si nu puteau incepe asa deodata, fara mic dejun, tigari, si vin rosuin unele cazuri. Ar fi fost o crima! Si pe la 3 deci au fost gata. Sa inceapa. Munca practic a durat vreo 2 ore, dar datorita pauzelor de pipi(erau multi cercetatori, oameni buni!) si de masa, au terminat de muncit pe la 7 p.m. Aceeeasi zi. Nu mai trebuiau decat sa ii insufle viata. Nu prin cablu, Doamne fereste! Ar fi insemnat sa ii faca o gaura speciala in plus pentru chestia asta, si nu isi permiteau sa strice bunatate de materiale. Si restul gaurilor aveau alte roluri ce nu puteau fi trecute cu vederea. Deci, ce metoda de aducere la viata patetica mai aveau? Clasicul fulger! Ce, a mers la Frankenstein si nu avea sa mearga si la ei? Cum nu mai aveau alte solutii in acel moment ( majoritatea chimistilor erau in vacanta iar tehnicienii aveau o conventie star trek) , au decis ca macar sa incerce.
Au urcat prototipul pe o masa care in urma cu 20 de secunde era plina de proiecte, cani de plastic pe jumatate cu cafea si ultimele numere din reviste porno faimoase, si au legat-o bine de maini si picioare. Nu voiau sa se intampla ca in trecut, cand toaate personajele fugisera imediat dupa ce au observat de cine sunt inconjurati. A nu se interpreta ca acesti doctoranzi in ale fizicii, matematicii si restul studiilor exacte ce nu vor fi mentionate din simple motive de greata, erau pociti. Nici macar urati nu erau. Dar erau cam ... prea exacti ca sa spun asa. Ar fi putut innebuni pe oricine nu vorbea limbajul lor. Masinarii aiurite demne de dragostea oricui.
Dragoste? Ce e ala? Un nou tip de drog? O boala? Jiiim, ce stim despre asta? Cum se transmite? Prin contact sexual? Pfiuu, imi faceam griji pentru o clipa acolo... =)) (Simplu fragment din reactia unuia dintre cercetatorii americani. mereu sunt doi. sa faca cat unul...)
Dupa ce au legat-o bine de tot, au deschis o cupola. Nu au avut asa ceva pana in acea zi. Au improvizat-o si pe aia. Nu degeaba aveau o raza laser. In caz de urgenta sau lipsa acuta de distractie la petreceri. Apoi, pentru a fi siguri ca va fi lovit de fulger, au legat de incheietura dreapta a personajului un zmeu. Da. Un zmeu banal.
La 7 si 10, dupa 3 minute de cearta asupra importantei hainelor sau lipsei lor pentru personaj, au decis sa rdice masa pe scripeti la o altitudine de 15 cm deasupra solului, sa se dea la o parte si sa astepte.
La 7 si 14 fulgerul a lovit in sfarsit ce trebuia. Nu un copac, nu un stalp de telefon. Ghidat de zmeu, fulgerul obraznic a coborat si a mangaiat trupul dezgolit de intentii al personajului, infiorandu-l. In cateva secunde, cu ceva trageri de inima si manusi de cauciuc, cercetatorii au coborat masa de la marea sa inaltime. Personajul inca tresarea in lumina palida a soarelui. Si nici macar nu cunostea nesiguranta zilei de maine... In apusul sfasietor de soare a deschis pentru prima oara ochii, a clipit si a zambit copilareste sub lacrimile cerului revoltat.

....................................................................................

Cineva a aruncat atunci un material sau asa ceva pe personaj si au asteptat sa adoarma. Nu au trebuit sa astepte prea mult. Apropiindu-se si mai tare, l-au dezlegat si au inceput sa discute ca si cum ceea ce tocmai au facut nu avea o importanta mai mare ca cea a unui sandwich. Sau un animal de casa.

Cercetatorul rus: Si, deci... Ce nume credeti ca ar trebui sa punem?
C. american 1: Ce spuneti de ... Christina Aguilera?
C. francez: Nu, imi pare rau. Pe asta deja am facut-o..
C. american 1: ?
C. francez: Stii tu, blonda aia miniona, cantareata...
C. american 2: Nu, nu. Aia n-am facut-o noi, ci cei de la VedetePeBanda srl. Am facut asa multe personaje incat ati uitat care ne apartin si care nu?:)) Hai ca sunteti amuzanti.
C. german: Are dreptate. Atunci, o sa folosim numele tau ca nume de familie, Sasha, doar tu ai venit cu ideea asta. (catre sine apoi: Parca nu puteam sa ramanem la numele de cod 56personna...)
C. rus: Atunci numele de familie va fi Dmitry, ca al meu?
C. francez: Nu, ii vom spune pur si simplu Rusu. E mai usor de pronuntat:))
C. rus: .....
C. rus: Bine, fie. Dar ca prenume?
C. spaniol: Din cate vad eu, e fata. Ochi caprui inchisi, tenul mai inchis la culoare, asa ca eu propun sa-i dam un nume mai pasional. Cum ar fi...
C. american 1: Stai, stai, stai. Ai zis ca e fata?
C. german: Tu ce crezi ca e? Uitate la conformatie!
C. american 1: Nu e vina mea ca e asa plata incat nu mi-am dat seama!!!
..........
C. italian: (in gand:Cateodata ma intreb de le l-am adus pe asta aici...)
spus: Puteai sa te uiti oricand mai jos...
gandit din nou: American stupid...
C. grec: Revenind, eu spun sa-i dam un nume simplu, comun, care sa nu iasa prea tare in evidenta. Poate avem noroc si va fi un copil dragut. Sa-i spunem Alexandra.
C. portughez: Cum nu mai avem alte propuneri, asta sa ramana
C. spaniol: Dar cum ramane cu pasionalul, si si si numele sexy pe care voiam sa il porpun eu?
C. portughez: Nu ii trebuie...

C. italian: Acuma ca sunt mai atent, nu vad perfectiunea in nici un segment al ei. Parca spuneati ca facem un alt prorotip perfect.
C. englez: Cu asta nu am mai fost eu de acord, asa ca in momentul in care am asamblat-o, am schimbat unele piese. Prea multa perfectiune strica. Si poate in felul acesta, o si determinam sa stea mai mult de 3 minute cu noi, nu cum au facut restul. Poate avem ceva noroc, cum spunea Ippolit, si va fi un copil simpatic.
C. elvetian: Bine, dar trebuie sa fim realisti. Candva tot va trebui sa aiba viata ei, si sa plece de langa noi. Oricum avem o viata destul de haotica. Vorbim de un copil doar, nu o marioneta.
C. american 1: Defapt, dca stai sa te gandesti...
C. german: Tu sa taci. Jim, ia-l pe prietenul tau si da-i o revista, ceva. Le gasesti pe aici pe jos. Dai si o ciocolata calda si trimite-l la culcare. Nu prea stie ce spune.
C. american 2: (ironic) Da, sa traiti! Haide, Daniel. Intr-un fel, chiar are dreptate. Poate esti prea obosit. Pana la urma ai lucrat la majoritatea programului de funtionare cerebrala centrala.
C. american 1 (cascand): Nu ca ar recunoaste cineva asta... Bastarzi pe baza de cofeina! Unde sunt revistele alea, Jim?....


C. australian: Daca tampul ala a facut programul, e clar ca vom avea de-a face cu ceva aflat foarte departe de perfectiune. Amice...
C. englez: Chiar ca amice...
C. grec: oricum nu mai putem face nimic de acuma. Trebuie doar sa mai hotaram unde va locui dupa ce ne va parasi, sa-i dam niste haine si sa o lasam sa se odihneasca.
C. german: Deci, cine se ofera?
Trezindu-se din somnul lui adanc lipsit de vise, cercetatorul roman se ridica de pe scaun si venind mai aproape de cercetatorul german, vorbi pe jumatate adormit, dar destul de raspicat si sigur pe sine incat sa il auda toata lumea
C. roman: O iau eu. Adica poate locui la mine. La mine in tara, la mine acasa, cu familia mea. Nu ar fi absolut nici o problema. Pana la urma, e o fiinta perfcta! Cat de rau ar putea fi?
C. rus: Desigur... hehe... fiinta perfecta, da... Poti sa o iei tu, desi toti voiam sa ne oferim. Baieti, se pare ca ne-am ratat ocazia...
C. australian: Da, amice. Nici nu stii cat de rau ne pare, dar daca tu ai fost primul...
C. roman: Asta e, baieti, norocul mi-a suras mie de data asta. Hahaha
Restul cercetatorilor: Da, hehe...


....................................................................................


Asa incepe povestea mea. Am de gand sa-mi povestesc si o mare parte din copilarie. Daca e cineva dispus sa o asculte, PERFECT! Daca nu, eu oricum o scriu. Doar sunt o fiinta perfecta, nu?=))

Caderea cerului nu poate fi niciodata evitata...

Toanta si atat

Intr-um fel, mi-e ... sila de ce am ajuns. Si nici macar nu am ajuns departe:)). Dar asa sunt eu. O toanta. O toanta care nu are curajul sa raspunda la telefon, o toanta care nu se tine de promisiuni, o toanta care nu poate tine un secret, o toanta care ii judeca pe altii fara sa recunoasca ca e o toanta, o toanta fraiera. O toanta si atat.
Ce tampenie... O mare tampenie de soarta. Cateodata imi doresc sa ma intorc la varsta de 5 ani si sa o iau de la capat. Sunt sigura ca as face extraordinar de multe greseli, ca asta e stilul meu de toanta, dar macar as risca. Nu poate fi atat de rau...
Imi pare rau. Ca am regrete, ca sunt indecisa, ca nu am suficient curaj. A trecut atata timp de cand eram mai ... alive, incat pare ca acest cuvant nu a existat niciodata in vocabularul meu

Atempt

Fa-ma sa caut inteles,
Fa-ma sa regret ca te-am ales
Din miile de stele, in sutele de nopti,
Pe zecile de strazi, pe ploaie, vreme buna.
Fa-ma sa cred in tot ce-nseamna "azi"
Fa-ma sa sper in tot ce va fi maine:
In insomnia rara, in parodie, lume,
In soarele de-apus, in cer, in stele, luna,
In iarba care creste cand nu te uiti la ea,
In cearta dintre nori, in fuga lor nebuna,
Si-n tot ce a ramas, in rima, n-dragostea
Pe care toti o stim, o vrem si tot o pierdem.
In inocenta, suflet, in curcubeu, lumina,
Deci fa-ma iar sa sper, sa cred in continuare
Ca n-am sperat degeaba in dor si-n alinare



Da, ei bine, aceasta e o poezie. Sigur, garantez eu, doar eu am scris-o. Adica ma rog, e un atempt. Imi place sa cred ca nu-mi plac poeziile si tot ce tine de ele. Asa ca daca nu-mi place, inseamna ca nici nu pot scrie asa ceva. Deci si prin urmare aceasta NU este o poezie. Ci un atempt. Si se va intitula Incercare. Sau cum mama naibii vrea ea. Doar are liber arbitru