2010

ReVolutiile pentru acest an ar fi... Stati, am uitat=)) Aaa, da:

-sa invat sa imi manifest sentimentele
-sa invat sa ma detase de probleme din cand in cand, astfel incat sa nu ma mai consum inutil si imbecil
-sa invat sa invat cum trebuie
-sa imi permit sa fiu mai creativa mai des
-sa imi termin toate, dar TOATE proiectele incepute. si asta inainte sa incep si altele:))
-sa fac glume mai bune
-sa invat cum sa fac o cafea mutanta de calitate prima
-sa dorm mai mult
-sa nu mai intarzii
-sa nu ma mai iau aiurea de oameni
-sa nu ma mai iau dupa aparente
-sa nu mai investesc incredere in cine nu merita
-sa imi las parul lung
-sa incerc (macar) sa nu mai alunec, cad, frang gatul pe scari
-sa primesc colindatori:))
-sa nu mai cheltui bani aiurea
-sa nu fumez
-sa strang bani de facultate. adica de mancare pentru facultate, care inseamna firmituri si covrigi=)). concluzie, nu tre sa strang prea multi bani:))
-sa nu mai cheltui aiurea banii
-sa imi cumpar o tableta grafica si alte ustensile de desen
-sa imi cumpar o bata de baseball, pentru ca nu stiu de ce am sentimentul ca nu voi primi una:))
-sa incerc sa scap de toate fobiile si maniile si intelegeti voi
-sa citesc mai mult
-sa joc mai mult sah
-sa petrec mai mult timp cu parintii
-sa ii ASCULT, nu doar aud
-sa fiu o prietena mai buna
-sa nu rad cand cineva sufera ( nici macar nu o fac intentionaaat! am un mecanism ciudat in creier, va spun!)
-sa fiu suparata cand e cazul, fericita cand trebuie, plictisita mereu:)) nee, fara partea cu plictiseala. asa am fost paan acum. e timpul pentru schimbare, people!
-sa fiu o gazda buna. adica nu, ca deja sunt buna. sa fiu o gazda si mai buna!
-sa nu imi uit ideile pentru cadourile de craciun (urmatorul craciun adica)
-sa ma uit la mai multe anime-uri
-sa incep sa apreciez arta romaneasca (am inceput deja cu cartea lui Florin Piersic Jr.)
-sa ma duc mai des la teatru si ateneu
-sa nu imi mai pese de comentariile rautacioase ale altora
-sa ma duc in tabara
-sa plec iar hai-hui ca asta vara, dar ceva mai mult. si mai des. si mai departe:))
-sa imi cumpar un rucsac de calatorii, in care sa imi pun un jurnal de calatorii, o sticla cu apa de calatorii si nijte bomboane de calatorii. aaa, si niste prieteni de calatorii. plus camera de calatorii, albumul foto de calatorii, creioanele de calatorii, mp3-ul de calatorii si ochelarii de calatorii. si trebuie neaparat un buzunar in care sa-mi pun dorul, amitirile, si problemele, si sa le inchid acolo pana ma intorc. stiti ce? mai bine sa imi cumpar o valiza de calatorii:))
-sa invat sa port kimono-ul care l-am primit cadou
-sa mananc mai putine dulciuri
-sa fac mai mult sport
-sa nu mai cersesc dragoste, pentru ca desi nu o va recunoaste nimeni, asta fac. sunt patetica, fratilor! de acum, care ma vede ca devin iar patetica, ii permit sa imi dea o palma peste cap. doar sa ma avertizeze inainte, sa nu fac infarct
-sa invat sa nu mai scriu atatea reVolutii.


Cred ca e de ajuns. Cam pentru 10 ani!!!=)) Acum astept sa se indeplineasca. Tot. Adica toate. Sper ca nu tre sa astept prea mult. Deja imi vin idei noi pentru alte cateva reVolutii...
-

Aproape mi-am pierdut ultima farama de copilarie

Coboram scarile de parca eram drogata. Sau mai bine zis sedata partial. Cu privirea in pamant, mersul lenes, trecerea direct prin obstacole si incercarea de a mai cobori un etaj. Desi eram la parter...

Noi n-am facut nimic.

Aerul rece m-a izbit de cum am deschis usa blocului. Uitasem deja ca e inca iarna. Chiar daca era a doua zi de Craciun.

Noi n-am facut nimic.

Ne despartim ca si cum nu s-a intamplat nimic. Niciodata. Un hug si simt cum dispare tot ce-a mai ramas frumos in mine. Incep sa calc deluzionata prin balti si am impresia ca nu-mi mai pasa. Ma mint. Asa ca imediat tastez absenta un numar de telefon. Si astept. Nu prea mult, dar pentru mine parca timpul curge mai incet. Pentru ca timpul intr-adevar curge, indiferent, in clepsidra lui. Asculta. Ii poti auzi disperarea?

Noi n-am facut nimic.

Cineva imi raspunde. Dar vreo cateva secunde vorbeste singur. Glasul mi-a fost furat de vant. Am tipat prea mult in sinea mea. Sunt dezamagita. De mine, de tine, de singuratate. Si incep sa-mi bat joc de propriile decizii. La telefon. Azi am decis sa nu mai vorbesc singura. Rad. De mine, de tine, de singuratate. Nu ti-ai ales persoana potrivita...

Noi n-am facut nimic.

Ma uit in ochii tuturor celor ce trec pe langa mine. Sfidator. Doar sufletul meu stie ca nu mai am dreptul sa fac asta. Norii par mai cenusii, corbii mai singuri, copacii mai patetici. Cine sunt eu sa calc in umbra lor? Pana si umbra mea e tacuta si lipsita de energie azi...

Noi n-am facut nimic.

Ajung la usa casei mele, dar nu am putere sa intru. Continui sa ma joc cu cheile. Parca sunt un copil batut de soarta... Mai rad putin de mine, de tine, de singuratate, si intru. Ma asez pe canapeaua din bucatarie si inchid ochii. Stiu ca trebuie sa ma schimb. Dar inca detin o parte din parfumul tau. Mai stau 5 minute. Inca cinci minute. Si cele 5 minute se transforma in ore. Intre timp hotarasc sa mai ies in oras inca putin timp. Luminile sunt fantastice in aceasta perioada a anului. Eu tot tanjesc insa dupa vara...

Noi n-am facut nimic.

Adorm cu esarfa langa mine. Esarfa pe care am purtat-o cand ne-am intalnit. Esarfa care am impresia ca inca iti mai poarta parfumul, atingerea, speranta. Regula numarul 5:))

Noi n-am facut nimic. Si daca am fi...

Tre sa recuperez o groaza. Nu stiu de cat timp n-am mai scris. Cred ca de vreo 2 saptamani. Destul. Oricum am vreo 9 idei de postari in cap. Mai urmeaza sa le si scriu:)) Well, that's a lot of work... Oricum, mai vb luni cred. Am un event interesting then. Sa nu uit, am si ceva destul de dramatic de scris. Vorbim, deci, luni

Ah, va iubesc atat de mult, dudee! All of ya, mai ales cei cu care am iesit azi.

Constatare

Stii, am o intrebare pentru tine.
Ma tii de mana in acest moment? Pentru ca mi-a amortit tot trupul sub rasuflarea ta calda.

Stii, mai am o intrebare pentru tine.
Cat de mult am mers astazi, de cand ne-am intalnit? Pentru ca nisipul timpului pare sa se fi oprit din scurgerea lui insensibila, sub lumina dulce a privirii tale.

Si stii, defapt imi retrag cuvintele. Am mult mai multe intrebari decat am precizat la inceput. Totusi, te voi mai tortura doar cu una.
Il cunosti pe cel care ne-a impletit destinele impreuna? As vrea sa-i multumesc.

Am dreptul si la o constatare,nu? Pt mine si pentru sufletul meu neimpacat?
Imi place cum zambesti...

Tu ce faci?

Eu inca ma complac.
Tacuta, solitara.
In mijlocul campului de un verde crud si aiuritor, exact in locul in care obisnuiam sa visam. Impreuna. Doar noi si fosnetul frunzelor de august.

E decembrie. Atat in prezentul meu, cat si in prezentul tau. Garantez.

Spune-mi, la tine acolo ninge? Pentru ca noi nici nu mai stim cum arata zapada...

Oare cat a trecut?
De cand te-am vazut ultima oara. De cand m-ai vazut prima oara. De cand ne-am vazut. Impreuna...

Spune-mi, tu inca mai speri? Si daca da, in ce? Cu ce idol fals al tineretii tale coplesitoare iti consumi entuziasmul si devotamentul debordant? Pentru ca pentru mine nu mai exista de mult timp nimeni pe soclu...


Oare cat a trecut?
De cand ai incetat sa suferi dupa pierderea mea? De cand am incetat sa imi amintesc chipul sfasiat de dor, durere, oglindit in apa tulbure de august? De cand am incetat sa infruntam destinul? Impreuna...


Impreuna? Pana si acest cuvant suna a minciuna, provenind de la mine... Suna a promisiune ratata. Fata de mine. Fata de tine. Fata de amandoi. Suna a deviere de la ceva intentionat, imprevizib si dorit. De la mine. De la tine. De la noi.



Eu inca ma complac.
Tu ce faci?
Fara mine. Fara tine. Fara noi. Impreuna...

Sa-i ia dracu pe toti astia care cica ne sunt alaturi...

Azi am vazut disperarea. La televizor. Pe chipul unei fete tulburate cu adevarat de un destin nedrept. Si nu vorbesc de sinucidere. Ci vorbesc de viata unei tinere casatorite, cu un copil (de cinci ani) dintr-o relatie anterioara de care sotul actual (de trei ani) nu avea nici o idee. Da, e adevarat ca a facut o mare greseala ascunzand acest lucru.Cea mai mare greseala posibila e sa ascunzi un adevar urat. Sa il ascunzi, sau sa il machiezi, sau sa il supui oricator operatii estetice vrei. Va ramane oricum acelasi adevar urat...

Si e pacat. E pacat sa stii ca nimeni nu te sustine intr-o lume si asa rece, insipida, inodora, incolora, lipsita de sentimente cand ai cea mai mare nevoie de ele...

Asa deci. Totul se reduce la o provocare (part one- adica unu;)) )

Sincer, pentru acest post nu am nici o idee. Dar promit sa improvizez pe cat de veridic si fantezist posibil:))


Dupa mai bine de un sfert de ora...


Scuze de intarziere, am fost sa gandesc. Si am un stil foarte ciudat de a face acest lucru.
Eu. Gandesc. Spalandu-ma. Pe dinti.

=)) Ce ma mai distrez asa de una singura. Azi am tendinta de a vorbi mult, cum am precizat unei persoane. Cred ca numai unei persoane... Ups, I forgot.

Deci da. Deci in urma unei provocari, (un fel de...), ar trebui sa scriu un articol despre cineva anume( uuu, mister :)) ). Dar ma gandesc sa il scriu abia pe 25 decembrie, sub forma unui cadou de Craciun pentru respectiva persoana la care tin. Mult sa spunem. Oricum, suficient de mult incat sa ii dedic un intreeeg articol.

Si oare sa stric surpriza inca de pe acum?


Neee:))

Ne revedem pe 25, kids

Cer prea multe de la un suflet fara liniste?



Scuze, nu m-am putut abtine s incalc o lege a perfectiunii, e simetriei, a cum vreti voi sa-i spuneti=))

In sfarsit ceva ce merita sarbatorit (pana la Cracaciun)

Ziceam ceva de scopuri, implinire, atingere, si alte lucruri usor interpretabile cand scoase din context? Ei bine, la multi ani, copii. Postarea 100 vine astazi, doar astazi, in oferta, cu o migrena ce promite ca-ti va fi fidela pe viata. Cadou de Cracaciun...

Pt Paulie

Cat de emo pot fi azi!!!

No offence, dar tot nu imi plac frustrarile voastre. Le-as numi aiurite, dar sunt atatea persoane aiurite care imi plac, si nu le pot jicni. Par exemple, je:))

Un neuron mort, doi neuroni morti, trei neuroni morti, un gard shui sarit.
Patru neuroni morti, cinci neuroni morti, sase neuroni morti, o migrena plauzibila.


Pfff...Punct si de la capat.

Mai am atat de putin pana sa imi ating scopul.
Care e ala?
Va ve-ti da seama cand il voi atinge.

Ecuatia parasirii provizorii (ca si cum ne vom mai intalni vreodata)

Plimba-ti degetele subtiri si artistice pe coloana vertebrala a sufletului ce se prezinta dezgolit in fata ta, si promite-mi ca vei fi intotdeauna aici. Langa mine.
Sau macar promite-i lui, sufletului. Promite-i ca vei continua sa ii zambesti, macar de la distanta, ca vei continua sa ii vorbesti, macar in mintea ta, ca vei continua sa ii alini incertitudinile, macar de forma.
Promite-i tu, scrie-i tu toate planurile tale imaginare, pentru ca pe mine deja nu ma mai crede. L-am mintit de mult prea multe ori...

Picteaza-ti zambetul, si arde-ti numele pe buzele acestui suflet ratacitor, care se prezinta dezgolit in fata ta, si promite-i ca vei raspunde intotdeauna chemarilor sale disperate. Promite-i ca il vei auzi mereu, macar sub forma unei dorinte, ca ii vei recunoaste unduirile vocii din multimea care te acapareaza, macar sub forma unui ecou, ca fluctuatiile vocii lui persisente vor mai avea vreo influenta asupra starii tale, macar ca o ultima betie.
Promite-i tu, sopteste-i tu toate dorintele tale ascunse, pentru ca pe mine deja nu ma mai crede. L-am amagit de mult prea multe ori...

Canta-ti melodiile tale dramatice si lipsite de sens la urechea sufletului ce se prezinta dezgolit in fata ta, si promite-i ca vei citi toate scrisorile lui interminabile legate de iubirea pe care ti-o poarta. Promite-i ca vei da la o parte perdeaua de posibile povesti de groaza, macar cat sa il scapi de temeri, ca aprecia fiecare detaliu al scrijelirilor lui copilaresti, macar cat sa-i conferi speranta, si ca vei crede pana la capat intr-un final fericit in doi. Intre voi doi. Intre noi doi. In trei.
Promite-i tu, mangaie tu tot ce inseamna el pentru tine pe pielea lui manjita de pacat si dor, pentru ca pe mine nu ma mai crede. L-am ametit de mult prea multe ori...


Si acumm minte-ma si pe mine. Dar minte-ma sincer. Ca si cum ar fi ultima oara cand ne intalnim. Amandoi. Toti trei. Ca si cum momentul de fata chiar ar fi real. Ca si cum e prima si ultima minciuna spusa de tine. Catre mine. Catre noi. Amandoi. Toti trei

Gosh...

Oare cat mai am de gand sa ma izolez de viata reala?
N-am crezut niciodata ca voi ajunge tipul de persoana care se ascunde de propriile sentimente intr-o lume creata de propria-i persoana, cu propriile-i personaje, care au destinele alese, realese si prealese de catre o singura persoana manipulatoare, perversa, cu gandurile distorsionate de ura si chin artistic: PROPRIA-I PERSOANA.

Ma deranjeaza ca am ajuns in halul asta. E chiar grav. Si e si mai grav faptul ca nu multa lume observa. Defapt, si in acest caz e vine mea. Pentru ca nu prea am incerdere in altii. Sau pur si simplu nu mai vreau sa-i chinui si pe ei cu problemele mele existentialo-ratate. Si oricum nu m-ar fi putut ajuta.


...Si ajungem din nou la plansul de mila. Aparent unica solutie in cazuri de fata. Pe dracu unica speranta.

Imi pare atat de rau ca nu sunt independenta si capabila sa muncesc (psihic adica), si in stare sa ma deconectez cu adevarat de tot ce ma inconjoara.

Fara nici o lume fictiva. Fara nici o aparenta. Doar un maaare blank. Exact ca in sufletul meu, din cand in cand, cand realizez ca imi plang din nou, si din nou, si din nou, a suta mia oara, de mila. De aiurea. Fara scop. Fara directie. Fara sa opresc o inevitabila autodistrugere.


Breakdown, dude...

Suportabil

Dupa atata trait in mica mea lume fantezista, mi-a facut bine mersul prin burnita. Mi-a facut bine doar spiritualiceste, ca fizic mi-a afectat grav intoarcerea la 90 de grade, atat inspre stanga cat si inspre dreapta, a gatului. Si capul ma doare, dar facem abstractie in speranta ca imi va ajuta spiritul creativo-priceputo-intr-ale-scrisului

Pseudo viata noua?

Punct si de la capat. Punct si de la capat. Punct si de la capat. Punct si de la capat. Punct si de la capat. Punct si de la capat....

Unde naiba intarzie viata aia noua???

Lipsit de coerenta. Ca de obicei

Punct si de la capat. Asa se incepe o noua idee, asa se incepe o noua zi, asa se incepe o noua viata. Dar oare chiar putem uita randurile, zilele, vietile anterioare?
Poate ma considerati o tampa pentru intrebarea de mai sus. Cine stie? Poate chiar SUNT o tampa. Nu ca m-ar interesa astfel de detalii...
A trecut iar mult timp de cand nu am mai visat cu adevarat. Nu am imaginatie, mi sa zis. Presupun ca e adevarat. Presimt ca e adevarat. Altfel nu-mi explic.