Doamne....
Daca nu-mi pasa, nu ma rugam in fiecare seara pt tine....
Dar presupun ca asa e, nu? Situatia. Aparentele. Faptul ca tu pretinzi ca stii atatea despre mine
Sa sarim peste detaliile cu suferinta, noptile intregi de plans si tristetea constanta pe care le-am suferit. Sarim peste toate.
Sa pretindem doar ca nu ne cunoastem. Nu ma imtereseaza. Nu ma MAI intereseaza.
Iti va fi mult mai bine fara pacostea de mine, garantez. Asa ca fii fericit, nu mai trebuie sa ma suporti
vineri, 15 octombrie 2010
duminică, 26 septembrie 2010
Transfer ii spune
O sa incerc incet incet sa renunt la blogul asta. La wierdoozland. Nu voi renunta niciodata la ideea lui de baza, la povestea care mi-a tinut de urat atata timp, de atatea ori. Stiu ce spun, voi doar dati din cap si zambiti.
Totul e prea inchis aici.... Ma deprima, ma leaga, ma omoara.
Eu vreau deschidere, valoare, soare, fericire. Ce Doamne iarta-ma, chiar iti vine sa te sinucizi pe blogul pe asta!:))
Asa ca, ma transfer ....aici: http://www.eumaducsimassufocinbaie.blogspot.com/
Ma gaseati voi oricum cumva daca va interesa.
Iar acest drag blog va ramane doar de chestiuni artistice daca ma intelegeti. De desen nu vin vorba, pt el am un blog special. SI multe multe siteuri:)) Ma descurc si eu cumva.
Acum...MI-E FOAME! Ma duc sa-mi iau un dulce....
Totul e prea inchis aici.... Ma deprima, ma leaga, ma omoara.
Eu vreau deschidere, valoare, soare, fericire. Ce Doamne iarta-ma, chiar iti vine sa te sinucizi pe blogul pe asta!:))
Asa ca, ma transfer ....aici: http://www.eumaducsimassufocinbaie.blogspot.com/
Ma gaseati voi oricum cumva daca va interesa.
Iar acest drag blog va ramane doar de chestiuni artistice daca ma intelegeti. De desen nu vin vorba, pt el am un blog special. SI multe multe siteuri:)) Ma descurc si eu cumva.
Acum...MI-E FOAME! Ma duc sa-mi iau un dulce....
joi, 23 septembrie 2010
Nu stiu, ma simt doar vinovata
Ce e aia DRAGOSTE?
Nu vreau sa par stupida, chiar sunt:))
Dar chiar imi doresc sa stiu!
Parerile voastre conteaza mult pentru mine, deci....astept:D:)))
Eu una sincer nu prea cred in ea. Sunt un fel de Toma Necredinciosul for as far as I know, deci daca nu mi sa intamplat , nu ma pronunt. Nu sunt pesimista, si Doamne fereste sa ma plang de lipsa de "dragoste"! O nu! Chiar....primesc atat de multa incat mi-e umm....destul de...nu stiu, cred ca jena e cuvantul portrivit. Mi-e jena si ma simt INGROZITOR, AIUREA, HANDICAPATA din mai multe puncte de vedere, pentru ca nu pot raspunde acestor sentimente. In nici un fel. Ma simt naspa.... Pare intotdeauna ca nu-mi pasa si ca sunt rece, si lipsita de orice reactie, orice traire, ca n-am suflet! Macar de ar fi adevarat... Dar chiar imi pasa, si de aia am si remuscari
Parca ce as putea sa zic? Deja am ranit atatea persoane... Si atunci? Si atunci ce fac? Ce decizii sa iau incat sa le fie tuturor bine? Si totusi sa nu ma afecteze nici pe mine?
Sa invat sa spun "te iubesc"? Sa invat sa ii imbratisez si sarut pe cei foarte dragi mie, si sa le arat cat de mult ii apreciez si cat inseamna pentru mine? Sa accept persoane in viata mea chiar daca stiu ca nu pot raspunde sentimentelor lor cu aceeasi intensitate?
Nici asa nu pare normal, nu-mi pare sanatos
Nici pentru mine si nici pentru ei
Si tot nu mai vreau sa ranesc pe nimeni.
Nu mai vreau, nu mai vreau, nu mai vreau....
Nu vreau sa par stupida, chiar sunt:))
Dar chiar imi doresc sa stiu!
Parerile voastre conteaza mult pentru mine, deci....astept:D:)))
Eu una sincer nu prea cred in ea. Sunt un fel de Toma Necredinciosul for as far as I know, deci daca nu mi sa intamplat , nu ma pronunt. Nu sunt pesimista, si Doamne fereste sa ma plang de lipsa de "dragoste"! O nu! Chiar....primesc atat de multa incat mi-e umm....destul de...nu stiu, cred ca jena e cuvantul portrivit. Mi-e jena si ma simt INGROZITOR, AIUREA, HANDICAPATA din mai multe puncte de vedere, pentru ca nu pot raspunde acestor sentimente. In nici un fel. Ma simt naspa.... Pare intotdeauna ca nu-mi pasa si ca sunt rece, si lipsita de orice reactie, orice traire, ca n-am suflet! Macar de ar fi adevarat... Dar chiar imi pasa, si de aia am si remuscari
Parca ce as putea sa zic? Deja am ranit atatea persoane... Si atunci? Si atunci ce fac? Ce decizii sa iau incat sa le fie tuturor bine? Si totusi sa nu ma afecteze nici pe mine?
Sa invat sa spun "te iubesc"? Sa invat sa ii imbratisez si sarut pe cei foarte dragi mie, si sa le arat cat de mult ii apreciez si cat inseamna pentru mine? Sa accept persoane in viata mea chiar daca stiu ca nu pot raspunde sentimentelor lor cu aceeasi intensitate?
Nici asa nu pare normal, nu-mi pare sanatos
Nici pentru mine si nici pentru ei
Si tot nu mai vreau sa ranesc pe nimeni.
Nu mai vreau, nu mai vreau, nu mai vreau....
miercuri, 22 septembrie 2010
Nu vreau sa ne despartim asa.... Am nevoie de voi
Imi vine sa plang si ma gandesc din nou ca nu pot
Oficial, da-mi foc daca tot esti acolo!
Cum naiba sa se mute? SI EU CE FAC? PE MINE CUI MA LASATI, HUH?
Eu ce ma fac fara voi....?
Nu vreau sa ma parasiti si voi....
Stii, eu nu am avut niciodata frati. Sau prieteni in copilarie. Ei au fost mai mult ca suficienti. Si inca sunt. Doar ii voi considera mereu fratii mei si prietenii mei cei mai buni. Ce-mi pasa daca ma parasc mamei sau spun tampenii? NU MA MAI INTERESEAZA.
Eu...doar ii vreau aici....
nu la Bucuresti.....
Ma duc sa plang undeva in baie sau nuj, macar sa nu ma mai baraie si mama si bunica....
Sa le ia naiba pe toate
Oficial, da-mi foc daca tot esti acolo!
Cum naiba sa se mute? SI EU CE FAC? PE MINE CUI MA LASATI, HUH?
Eu ce ma fac fara voi....?
Nu vreau sa ma parasiti si voi....
Stii, eu nu am avut niciodata frati. Sau prieteni in copilarie. Ei au fost mai mult ca suficienti. Si inca sunt. Doar ii voi considera mereu fratii mei si prietenii mei cei mai buni. Ce-mi pasa daca ma parasc mamei sau spun tampenii? NU MA MAI INTERESEAZA.
Eu...doar ii vreau aici....
nu la Bucuresti.....
Ma duc sa plang undeva in baie sau nuj, macar sa nu ma mai baraie si mama si bunica....
Sa le ia naiba pe toate
duminică, 19 septembrie 2010
Imi pare rau....
... dar cred ca nu ne potrivim
... dar cred ca nu ne cunoastem suficent
... ca trebuie sa aflii asa, dar defapt eu sunt :insert wierd sexual orientation here:
... dar abia am iesit dintr-o relatie de lunga durata
... dar inca imi revin dupa cea mai mare dezamagire a vietii mele amoroase de pana in acest moment.
... nu esti genul meu.
... dar deja am pe cineva.
... dar adevarul e ca nu te plac.
... nu esti suficient de serios
... nu sunt suficient de serioasa
... nu imi place sa fiu legata de cineva
... dar nu avem prieteni comuni
... prietenii mei nu sunt de acord cu tine
... parintii mei nu te plac
... parintii mei vor ca eu sa nu ma implic in nicio relatie pana la 21 de ani=))
... dar nu avem aceleasi gusturi cand vine vorba de muzica
... dar esti chiar prost, iar tata mi-a spus sa ma feresc de drumul lung si omul prost:D
... dar sunt prea superficiala, iar tu nu te incadrezi deloc in ..."cerintele" mele
... nu suntem compatibili din punct de vedere sexual
... religia nu-mi permite
... dar cariera e pe primul loc
... esti prea sarac sa putem supravietui impreuna. Dragoste nu tine de cald si/sau de foame
... am standarde prea inalte
... nu esti tu, sunt eu
... nu sunt eu, esti tu
... avem deja un trecut impreuna, si nu....
... astrele ne sunt impotriva
... nu cred in dragoste
... dar cum ziceai ca te cheama?
... te iubesc prea mult ca sa putem fi impreuna
... dar cred ca celelalte prietene ale tale nu vor fi de acord
De-ale prietenilor
... dar esti mai matura emotional ca mine (mersi,Emma=)))
... dar mi-am tras-o deja cu mata/tactu (dupa caz, na, de ce sa fim sexisti?:)) (mersi, hincule:D)
Asa ca, hai sa fim DOAR prieteni!:D=))
Indiferent de motiv, toti primim scuzele astea penibile. Bine, eu nu, dar asta chiar nu conteaza:))
Sper sa mai strang cateva de-a lungul anilor. Si le voi scrie aici, compltandu-mi incet incet, cat de cat, lista.
Daca aveti si voi propriile voastre sugestii, din experietele voastre sau ale cunostintelor, care sunt cat de cat stupide dar practicabile, va rog sa lasati un coment. Multumesc anticipat:)
Acum ma retrag sa pot rade in liniste, ok?=))
... dar cred ca nu ne cunoastem suficent
... ca trebuie sa aflii asa, dar defapt eu sunt :insert wierd sexual orientation here:
... dar abia am iesit dintr-o relatie de lunga durata
... dar inca imi revin dupa cea mai mare dezamagire a vietii mele amoroase de pana in acest moment.
... nu esti genul meu.
... dar deja am pe cineva.
... dar adevarul e ca nu te plac.
... nu esti suficient de serios
... nu sunt suficient de serioasa
... nu imi place sa fiu legata de cineva
... dar nu avem prieteni comuni
... prietenii mei nu sunt de acord cu tine
... parintii mei nu te plac
... parintii mei vor ca eu sa nu ma implic in nicio relatie pana la 21 de ani=))
... dar nu avem aceleasi gusturi cand vine vorba de muzica
... dar esti chiar prost, iar tata mi-a spus sa ma feresc de drumul lung si omul prost:D
... dar sunt prea superficiala, iar tu nu te incadrezi deloc in ..."cerintele" mele
... nu suntem compatibili din punct de vedere sexual
... religia nu-mi permite
... dar cariera e pe primul loc
... esti prea sarac sa putem supravietui impreuna. Dragoste nu tine de cald si/sau de foame
... am standarde prea inalte
... nu esti tu, sunt eu
... nu sunt eu, esti tu
... avem deja un trecut impreuna, si nu....
... astrele ne sunt impotriva
... nu cred in dragoste
... dar cum ziceai ca te cheama?
... te iubesc prea mult ca sa putem fi impreuna
... dar cred ca celelalte prietene ale tale nu vor fi de acord
De-ale prietenilor
... dar esti mai matura emotional ca mine (mersi,Emma=)))
... dar mi-am tras-o deja cu mata/tactu (dupa caz, na, de ce sa fim sexisti?:)) (mersi, hincule:D)
Asa ca, hai sa fim DOAR prieteni!:D=))
Indiferent de motiv, toti primim scuzele astea penibile. Bine, eu nu, dar asta chiar nu conteaza:))
Sper sa mai strang cateva de-a lungul anilor. Si le voi scrie aici, compltandu-mi incet incet, cat de cat, lista.
Daca aveti si voi propriile voastre sugestii, din experietele voastre sau ale cunostintelor, care sunt cat de cat stupide dar practicabile, va rog sa lasati un coment. Multumesc anticipat:)
Acum ma retrag sa pot rade in liniste, ok?=))
sâmbătă, 18 septembrie 2010
Iubeste-ma as vrea sa-ti spun...
Hai sa ne mintim putin, vrei?
Uite, eu iti spun ca te iubesc si tu imi spui ca devii serios. Ce zici?:))
Stai! Defapt, daca ma gandesc mai bine.... Practic, nici macar nu exista un "ne", din moment ce nu exista un "noi"
Cel putin nu atata timp cat eu doar tin la tine si tu doar iti incerci talentele de Casanova cu mine.
Nu stiu daca este cazul de interpretari. Sincer. Acum, ia cine vrea, ce si cum vrea din ce scriu. Pnetru ca adevarul e ca nu-mi pasa:)) Doamne, nu. Obisnuiam sa pun la suflet toate tampeniile posibile. Toate reuseau sa imi atinga o anume coarda sensibila si sa ma raneasca. Si inca cum...
Nu spun ca acum nu ma deranjeaza. Ba da, ma deranjeaza, ma supara cuvintele aruncate aiurea in vant, ma deranjeaza gesturile care nu isi au rostul si privirile superioare. Pentru ca indiferent cine ai fi, refuz sa cred ca imi esti superior in vreun fel. Vezi tu, eu cred in egalitate. Si pe tine te sfatuiesc s-o faci. Face bine la ten:))
Rad destul de mult. Acum. Ceea ce ar putea sa te induca putin de tot in eroare. Pe tine, ca cititor. Pentru ca ma adresez tuturor, dar folosind "tu" ma simt mai apropiata de posibilul meu public.
E ca o melodrama:)) Eu vin, imi joc rolul in modul obisnuit, dandu-i o importanta personala si cateva lacrimi din sufletelul meu de artist. Voi zambiti, radeti, va e jena de jena mea, bateti din palme si aruncati cu flori de camp pe scena. Pentru ca melodrama e defapt o piesa de teatru iar florile de camp sunt preferatele mele. Trandafirii sunt prea de tot:))
Am suferit zilele astea. Am fost si vesela si trista si insufletita si dezamagita si iubita si marginalizata. Am fost de toate. Pentru ca imi place sa experimentez. Si asta...clar nu a sunat bine
Momente teribile intreaga saptamana. De obicei, daca ma urmaresti vreodata cand sunt pe drum spre casa, incerc diverse expresii faciale cu intentia de a fixa un zambet cat mai natural. Pentru ca nu vreau s-o supar sau ingrijorez pe mama. E destul de amuzant sa vezi o copila mai ciudatica pe strada strambandu-se la vreun prieten imaginar sau ceva, si eventual vorbind singura. Pentru ca mai fac si asta. Imi aprob sau exprim dezacordul vizavi de actiunile mele. Da, stiu ca vizavi nu se scrie asa, dar in seara asta imi fac de cap. Pentru ca imi permit:))
Mi-e frica de singuratate, stiai? De intuneric sunt terifiata, asta cred ca o stie toata lumea, dar de singuratate sunt ingrozita. Si deja incep sa-mi fac griji. Pentru ca asa sunt eu, mai paranoica. Si enervanta. Da, da, nu ma contrazi acuma, am chef de confesiuni, ok? Bine, deci cum ziceam. Singuratea...Uuuuu, subiect tabu pentru mine. Dar in definitiv, daca va fi sa se intample, voi supravietui si ei. In timp am reusit sa ma adaptez destul de mult la destul de multe si diverse situatii. Imi amintesc cum isi mai bateau joc de mine... Dumnezeule, eram un copil tare prostut. Era groaznic. Nu stiam sa ma apar, nu stiam nimic. Eram socata si atat. Nu au avut niciodata un motiv serios sa se lege de mine, dar ma rog. Pana la urma am ajuns sa ma inchid in mine. Sa-mi creez diverse ziduri de aparare din diverse materiale, care mai de care mai rezistente. Tot eu le-am daramat si pe alea. Pentru ca mi-am dorit sa am incredere in oameni. Si asta am si primit. Incredere. Calcata in picioare. A mea. De fiecare data. Asa ca am renuntat si la aia. Nu e ca nu as mai vrea sa o acord, nuuuu! E vorba ca...nu o mai am! Simplu:))
Eeee, amintiri:))
In prezent? In prezent daca ma intrebi, sa stii ca sunt mai bine. Ma simt mai bine, cu mine in primul rand si apoi cu ceilalti. Cei din jurul meu. Sau departarea, dupa caz. Am avut zile si mai bune, cand nu ma confruntam inca cu iluzii optice si cautari de suflet si descoperiri arheologice in dragoste. Supravietuiesc! Mereu o fac. Desi calc si pe morminte si pe morti si pe rudele lor. Cui nu ii place poate oricand sa se retraga din cursa. Sa se arunce din barca, avion sau masina gonind pe autostrada. Eu nu vreau sa renunt la cursa mea spre fericire. Si nici la mine. Pentru ca ar fi putin tragic, in loc de tragicomic. Si as plange. Da, ai citit bine, as plange. Eu nu prea practic nici asta, decat in intimitatea spiritului meu. El imi accepta lacrimile mai usor. Si ma consoleaza cu tot ce tine de el. O bomboana, un sarut, o soapta. Un cantec de dor. As vrea sa aud unul. As vrea sa aud un cantec de dor si sa-l simt aproape de tot ce insemn.
Nu-mi ia mult sa scriu toate astea daca iti faceai griji. O fi poate pentru ca nu vin din cap cat vin din suflet. Pe ritmuri incete de inima. Si ea a inceput sa-mi dea semne. Prima oara acum cativa ani. A inceput cu palpitatii si incetiniri bruste, ca apoi sa ajunga la durere. Fizica. Pe care stie ca nu o suport. Dar pot sa o sufar. Ca durerile de cap. Prima oara am avut una la 6 ani. Cand am ajuns la tara, daca imi amintesc bine. Si nu prea m-au crezut. Ziceau ca imi imaginez, ca poate am doar impresia. Bine. Am zis bine, si am fost de acord cu ei. Si asta se considera greseala. Cred ca de pe atunci mi-ai semnat sentinta. Dar e doar un poate, daca ar fi sa ma iau dupa ultimele evenimente.
Aveam mereu fanteziile astea, de a pleca intr-o zi de acasa, sau de a fugi chiar. De a ma sinucide, de a invata de zbor:)) Din nefericire exista mereu cineva care sa ma intrerupa sau sa ma impiedice. Cateodata e constiinta. Cateodata e un cineva pe care eu de bunastiinta il anunt. Nu vreau sa ma laud cu sinuciderea asta. Pur si simplu cred ca... atunci cand vreau totusi sa o fac, sa o pun in aplicare, nu imi doresc asta cu adevarat. Altfel, as pastra secretul pentru mine si i-as mai saluta atunci pe toti de la geamul unei institutii numite "Rai". Defapt, eu nu cred in Raiul asta, dar sunt alte teorii pe care nu am chef sa le discut acum. cert e ca Raiul, si Iadul, sunt aici si acum. Si ni le facem pe amandoua tot noi. E doar parerea mea insa.
Sunt timida, nu crezi? Si ma ghidez dupa ratiune. Nu prea ma vezi sarind in sus de bucurie pentru ceva sau dand dovezi de dragoste cuiva. Nu vreau sa fiu inteleasa gresit, pentru ca si asta ar fi o mare greseala. Din partea ta. Dar asa sunt eu. Te iubesc si pe tine, si pe ei si pe toata lumea. Chiar va iubesc. Doar nu o arat. Pentru ca nu pot. Am incercat, asa ca nu vorbesc din basme, ci chiar din propria experienta. Nu ma simt eu bine cand afisez...lucruri:))
Stii care este culoare mea preferata? Defapt, am vreo 3. Imi plac toate culorile chiar. Dar ador galbenul de floarea soarelui. Pentru ca imi zambeste. Imi place foarte mult albastrul inchis, in reflexii de negru. Pentru ca ma intelege. Ma topesc dupa verdele crud al ierbii primavara. Pentru ca ma cucereste. Iubesc rosul cireselor si portocaliul serilor de asfintit adomite si obosite. Pentru ca ma mint. Frumos. Ca tine. Pentru ca toti ma mintiti intr-un fel sau altul. Spuneti-mi ca e asa, altfel m-as simti vinovata. Nu-mi place sa fiu singura mincinoasa din camera.
Frunzele de toamna. Pentru ca toamna e anotimpul meu preferat. I cald, e linistit, e suav, senzual, perfid, o amagire, e o poveste spusa de muti si ascultata de surzi. Citita de orbi si simtita atat de vii cat si de morti. Si ei sufera. In toate reincarnarile lor. Secole intregi, pana cand nici nu mai stiu sa numere. Atunci decid ca e timpul sa invete din nou.
Floarea soarelui e buruiana mea preferata. Si florile de camp imi plac cum se pleaca ploii cu reverente mari si falduri de luna si peruzea, in bataia diminetii fara nici o vina. Macii plang cu sange, nu ti se pare? Sunt frumosi, dar tare mai sufera.... De aia imi place sa ii am aproape. Sa ii tin langa inima mea si sa sper ca poate poate vor reveni la culoarea lor initiala. La alb. Pentru ca toti am fost puri candva, demult, diminetile.
Muzica ce-mi place? Huruitul trenurilor pe langa gardul copilariei mele, in miez de noapte aurie. Pentru ca s-au intamplat si astea, inainte. Cand ma uitam pe cer, numaram toate stelele si imi puneam toata dragostea si adoratie in ele. Le repetam numele in gand si cu voce tare, si cand adormeam, o faceam cu literele lor dulci pe buze si sunetul greierilor muiati in cofeina. Mmmmm, suna a desert=))
Mi-ar prinde bine unul. Daca nu as fi mancat atatea azi:)) Si ele sunt preferatele mele. In combinatii cu sarea si aburul.
Foc de tabara. Vreau unul acuma. Ma jucam mult cu focul cand eram mica. Si la propriu, si la figurat. Imi placea sa-l vad cum se zbate si se chinuie si se distorsioneaza sub ochii mei ca apoi sa devina praf si pulbere. De rugi si cerneala. Sub ochii mei. Imi dadea o senzatie de importanta si putere absoluta. Sentimentul il puteam prea bine primi si asigura si cu ajutorul parintilor pe atunci, dar am descoperit ca am din ce in ce mai mare nevoie de el cu timpul. Cand am crescut.
Imi place linsitea. Mereu mi-a placut. Dar nu in combinatie cu singuratatea. Pentru ca ma distrug sub forma asta. Sunt malefice, iti garantez eu:)) Poti avea inceredere in mine. Macar atat.
Am iar mainile reci. Pentru ca am o circulatie periferica ingrozitoare. Mostenita. De la tata. Caruia nu i-am spus tata decat in momentul in care am pronuntat primul cuvant in viata asta. Ma gandesc la ambii mei parinti. Si la cat au avut de suferit de pe urma mea. Cateodata chiar ii inteleg de ce si-ar dori ca eu sa nu fi existat vreodata. Serios ii inteleg. Dar cine vrea sa faca greseli ? Si cine stie ce persoane vom intalni, ce decizii vom lua, ce destine vom schimba? Daca am sti, nici macar nu ar mai fi interesant. Desi mie mi-ar placea sa stiu. Si sa rad putin de mine si de ce gandesc. Tu nu ai rade? Sincer:))
Cum ziceam. Am mainile reci. Din nou. Imi fac griji, s-ar putea ca intr-o zi deja sa nu le mai pot folosi. Deja imi fac figuri, mai ales dreapta. Ca desenator, ar fi mai bine sa invat cat mai pot sa desenez si sa scriu si sa ma descurc si cu stanga.
Imi ia mult timp sa ma incalzesc iar. Sunt intruchiparea iernii:)) Asa ca daca ma vezi vreodata disperata, holbandu-ma la mainile proprii si personale, daca vezi ca le tot frec sau le ascund prin buzunare sau daca ti le intind.... primeste-le in mainile tale. Platesc chirie daca e nevoie. Tu doar fi dragut. Pentru ca asa iti sta bine:))
Nu e tarziu inca. Vad ca e doar 9. Nici in viata nu e asa tarziu. Sa schimb cate ceva, sa imi doresc cate ceva, si regret altceva. Poate poate poate.... nu, cert nu e prea tarziu pentru mine. Si nici pentru tine. Asa ca ....
Zambeste-mi:)
Uite, eu iti spun ca te iubesc si tu imi spui ca devii serios. Ce zici?:))
Stai! Defapt, daca ma gandesc mai bine.... Practic, nici macar nu exista un "ne", din moment ce nu exista un "noi"
Cel putin nu atata timp cat eu doar tin la tine si tu doar iti incerci talentele de Casanova cu mine.
Nu stiu daca este cazul de interpretari. Sincer. Acum, ia cine vrea, ce si cum vrea din ce scriu. Pnetru ca adevarul e ca nu-mi pasa:)) Doamne, nu. Obisnuiam sa pun la suflet toate tampeniile posibile. Toate reuseau sa imi atinga o anume coarda sensibila si sa ma raneasca. Si inca cum...
Nu spun ca acum nu ma deranjeaza. Ba da, ma deranjeaza, ma supara cuvintele aruncate aiurea in vant, ma deranjeaza gesturile care nu isi au rostul si privirile superioare. Pentru ca indiferent cine ai fi, refuz sa cred ca imi esti superior in vreun fel. Vezi tu, eu cred in egalitate. Si pe tine te sfatuiesc s-o faci. Face bine la ten:))
Rad destul de mult. Acum. Ceea ce ar putea sa te induca putin de tot in eroare. Pe tine, ca cititor. Pentru ca ma adresez tuturor, dar folosind "tu" ma simt mai apropiata de posibilul meu public.
E ca o melodrama:)) Eu vin, imi joc rolul in modul obisnuit, dandu-i o importanta personala si cateva lacrimi din sufletelul meu de artist. Voi zambiti, radeti, va e jena de jena mea, bateti din palme si aruncati cu flori de camp pe scena. Pentru ca melodrama e defapt o piesa de teatru iar florile de camp sunt preferatele mele. Trandafirii sunt prea de tot:))
Am suferit zilele astea. Am fost si vesela si trista si insufletita si dezamagita si iubita si marginalizata. Am fost de toate. Pentru ca imi place sa experimentez. Si asta...clar nu a sunat bine
Momente teribile intreaga saptamana. De obicei, daca ma urmaresti vreodata cand sunt pe drum spre casa, incerc diverse expresii faciale cu intentia de a fixa un zambet cat mai natural. Pentru ca nu vreau s-o supar sau ingrijorez pe mama. E destul de amuzant sa vezi o copila mai ciudatica pe strada strambandu-se la vreun prieten imaginar sau ceva, si eventual vorbind singura. Pentru ca mai fac si asta. Imi aprob sau exprim dezacordul vizavi de actiunile mele. Da, stiu ca vizavi nu se scrie asa, dar in seara asta imi fac de cap. Pentru ca imi permit:))
Mi-e frica de singuratate, stiai? De intuneric sunt terifiata, asta cred ca o stie toata lumea, dar de singuratate sunt ingrozita. Si deja incep sa-mi fac griji. Pentru ca asa sunt eu, mai paranoica. Si enervanta. Da, da, nu ma contrazi acuma, am chef de confesiuni, ok? Bine, deci cum ziceam. Singuratea...Uuuuu, subiect tabu pentru mine. Dar in definitiv, daca va fi sa se intample, voi supravietui si ei. In timp am reusit sa ma adaptez destul de mult la destul de multe si diverse situatii. Imi amintesc cum isi mai bateau joc de mine... Dumnezeule, eram un copil tare prostut. Era groaznic. Nu stiam sa ma apar, nu stiam nimic. Eram socata si atat. Nu au avut niciodata un motiv serios sa se lege de mine, dar ma rog. Pana la urma am ajuns sa ma inchid in mine. Sa-mi creez diverse ziduri de aparare din diverse materiale, care mai de care mai rezistente. Tot eu le-am daramat si pe alea. Pentru ca mi-am dorit sa am incredere in oameni. Si asta am si primit. Incredere. Calcata in picioare. A mea. De fiecare data. Asa ca am renuntat si la aia. Nu e ca nu as mai vrea sa o acord, nuuuu! E vorba ca...nu o mai am! Simplu:))
Eeee, amintiri:))
In prezent? In prezent daca ma intrebi, sa stii ca sunt mai bine. Ma simt mai bine, cu mine in primul rand si apoi cu ceilalti. Cei din jurul meu. Sau departarea, dupa caz. Am avut zile si mai bune, cand nu ma confruntam inca cu iluzii optice si cautari de suflet si descoperiri arheologice in dragoste. Supravietuiesc! Mereu o fac. Desi calc si pe morminte si pe morti si pe rudele lor. Cui nu ii place poate oricand sa se retraga din cursa. Sa se arunce din barca, avion sau masina gonind pe autostrada. Eu nu vreau sa renunt la cursa mea spre fericire. Si nici la mine. Pentru ca ar fi putin tragic, in loc de tragicomic. Si as plange. Da, ai citit bine, as plange. Eu nu prea practic nici asta, decat in intimitatea spiritului meu. El imi accepta lacrimile mai usor. Si ma consoleaza cu tot ce tine de el. O bomboana, un sarut, o soapta. Un cantec de dor. As vrea sa aud unul. As vrea sa aud un cantec de dor si sa-l simt aproape de tot ce insemn.
Nu-mi ia mult sa scriu toate astea daca iti faceai griji. O fi poate pentru ca nu vin din cap cat vin din suflet. Pe ritmuri incete de inima. Si ea a inceput sa-mi dea semne. Prima oara acum cativa ani. A inceput cu palpitatii si incetiniri bruste, ca apoi sa ajunga la durere. Fizica. Pe care stie ca nu o suport. Dar pot sa o sufar. Ca durerile de cap. Prima oara am avut una la 6 ani. Cand am ajuns la tara, daca imi amintesc bine. Si nu prea m-au crezut. Ziceau ca imi imaginez, ca poate am doar impresia. Bine. Am zis bine, si am fost de acord cu ei. Si asta se considera greseala. Cred ca de pe atunci mi-ai semnat sentinta. Dar e doar un poate, daca ar fi sa ma iau dupa ultimele evenimente.
Aveam mereu fanteziile astea, de a pleca intr-o zi de acasa, sau de a fugi chiar. De a ma sinucide, de a invata de zbor:)) Din nefericire exista mereu cineva care sa ma intrerupa sau sa ma impiedice. Cateodata e constiinta. Cateodata e un cineva pe care eu de bunastiinta il anunt. Nu vreau sa ma laud cu sinuciderea asta. Pur si simplu cred ca... atunci cand vreau totusi sa o fac, sa o pun in aplicare, nu imi doresc asta cu adevarat. Altfel, as pastra secretul pentru mine si i-as mai saluta atunci pe toti de la geamul unei institutii numite "Rai". Defapt, eu nu cred in Raiul asta, dar sunt alte teorii pe care nu am chef sa le discut acum. cert e ca Raiul, si Iadul, sunt aici si acum. Si ni le facem pe amandoua tot noi. E doar parerea mea insa.
Sunt timida, nu crezi? Si ma ghidez dupa ratiune. Nu prea ma vezi sarind in sus de bucurie pentru ceva sau dand dovezi de dragoste cuiva. Nu vreau sa fiu inteleasa gresit, pentru ca si asta ar fi o mare greseala. Din partea ta. Dar asa sunt eu. Te iubesc si pe tine, si pe ei si pe toata lumea. Chiar va iubesc. Doar nu o arat. Pentru ca nu pot. Am incercat, asa ca nu vorbesc din basme, ci chiar din propria experienta. Nu ma simt eu bine cand afisez...lucruri:))
Stii care este culoare mea preferata? Defapt, am vreo 3. Imi plac toate culorile chiar. Dar ador galbenul de floarea soarelui. Pentru ca imi zambeste. Imi place foarte mult albastrul inchis, in reflexii de negru. Pentru ca ma intelege. Ma topesc dupa verdele crud al ierbii primavara. Pentru ca ma cucereste. Iubesc rosul cireselor si portocaliul serilor de asfintit adomite si obosite. Pentru ca ma mint. Frumos. Ca tine. Pentru ca toti ma mintiti intr-un fel sau altul. Spuneti-mi ca e asa, altfel m-as simti vinovata. Nu-mi place sa fiu singura mincinoasa din camera.
Frunzele de toamna. Pentru ca toamna e anotimpul meu preferat. I cald, e linistit, e suav, senzual, perfid, o amagire, e o poveste spusa de muti si ascultata de surzi. Citita de orbi si simtita atat de vii cat si de morti. Si ei sufera. In toate reincarnarile lor. Secole intregi, pana cand nici nu mai stiu sa numere. Atunci decid ca e timpul sa invete din nou.
Floarea soarelui e buruiana mea preferata. Si florile de camp imi plac cum se pleaca ploii cu reverente mari si falduri de luna si peruzea, in bataia diminetii fara nici o vina. Macii plang cu sange, nu ti se pare? Sunt frumosi, dar tare mai sufera.... De aia imi place sa ii am aproape. Sa ii tin langa inima mea si sa sper ca poate poate vor reveni la culoarea lor initiala. La alb. Pentru ca toti am fost puri candva, demult, diminetile.
Muzica ce-mi place? Huruitul trenurilor pe langa gardul copilariei mele, in miez de noapte aurie. Pentru ca s-au intamplat si astea, inainte. Cand ma uitam pe cer, numaram toate stelele si imi puneam toata dragostea si adoratie in ele. Le repetam numele in gand si cu voce tare, si cand adormeam, o faceam cu literele lor dulci pe buze si sunetul greierilor muiati in cofeina. Mmmmm, suna a desert=))
Mi-ar prinde bine unul. Daca nu as fi mancat atatea azi:)) Si ele sunt preferatele mele. In combinatii cu sarea si aburul.
Foc de tabara. Vreau unul acuma. Ma jucam mult cu focul cand eram mica. Si la propriu, si la figurat. Imi placea sa-l vad cum se zbate si se chinuie si se distorsioneaza sub ochii mei ca apoi sa devina praf si pulbere. De rugi si cerneala. Sub ochii mei. Imi dadea o senzatie de importanta si putere absoluta. Sentimentul il puteam prea bine primi si asigura si cu ajutorul parintilor pe atunci, dar am descoperit ca am din ce in ce mai mare nevoie de el cu timpul. Cand am crescut.
Imi place linsitea. Mereu mi-a placut. Dar nu in combinatie cu singuratatea. Pentru ca ma distrug sub forma asta. Sunt malefice, iti garantez eu:)) Poti avea inceredere in mine. Macar atat.
Am iar mainile reci. Pentru ca am o circulatie periferica ingrozitoare. Mostenita. De la tata. Caruia nu i-am spus tata decat in momentul in care am pronuntat primul cuvant in viata asta. Ma gandesc la ambii mei parinti. Si la cat au avut de suferit de pe urma mea. Cateodata chiar ii inteleg de ce si-ar dori ca eu sa nu fi existat vreodata. Serios ii inteleg. Dar cine vrea sa faca greseli ? Si cine stie ce persoane vom intalni, ce decizii vom lua, ce destine vom schimba? Daca am sti, nici macar nu ar mai fi interesant. Desi mie mi-ar placea sa stiu. Si sa rad putin de mine si de ce gandesc. Tu nu ai rade? Sincer:))
Cum ziceam. Am mainile reci. Din nou. Imi fac griji, s-ar putea ca intr-o zi deja sa nu le mai pot folosi. Deja imi fac figuri, mai ales dreapta. Ca desenator, ar fi mai bine sa invat cat mai pot sa desenez si sa scriu si sa ma descurc si cu stanga.
Imi ia mult timp sa ma incalzesc iar. Sunt intruchiparea iernii:)) Asa ca daca ma vezi vreodata disperata, holbandu-ma la mainile proprii si personale, daca vezi ca le tot frec sau le ascund prin buzunare sau daca ti le intind.... primeste-le in mainile tale. Platesc chirie daca e nevoie. Tu doar fi dragut. Pentru ca asa iti sta bine:))
Nu e tarziu inca. Vad ca e doar 9. Nici in viata nu e asa tarziu. Sa schimb cate ceva, sa imi doresc cate ceva, si regret altceva. Poate poate poate.... nu, cert nu e prea tarziu pentru mine. Si nici pentru tine. Asa ca ....
Zambeste-mi:)
sâmbătă, 11 septembrie 2010
Pacate capitale - viata
Si azi m-am trezit tot la 6 jumate, cum am facut de altfel aproape toata vacanta. Inca 5 ore de somn. Inca 5 ore....
Nimicuri. Stiu doar ca mi-e groaza sa ma trezesc singura. Groaza sa stau singura in casa, groaza sa dorm singura. Groaza. De singuratate. De a fi doar cu mine....
Nu-mi plac dependentele, si nu le-am incurajat niciodata, dar se pare ca eu sunt cea mai demna de a fi judecata. Desi nici asta nu incurajez
Simt o presiune uriasa din partea eului. Constinta mi-e tot timpul incarcata cu niste fapte pe care nu le-am comis niciodata.Nici in vise
Pentru ca visez. Visez. Si eu am sperante ascunse, dorinte retinute, cereri ingropate adanc in suflet.Pentru ca am si din ala. Cu aripi inlantuite care se zbat inca de betoane.
Fantezii suficiente unui visator. Mult prea putine pentru mine
Am nevoie de tine. Da, da, de tine. De cel care citeste si se abtine de la a-si da cu parerea. Si mi-e teribil de greu sa o recunosc, sa recunosc ca am slabiciuni, ca sunt insingurata, infrigurata si am nevoie. De tine
Ma simt tare pustie. Si e trairea e cea care-mi lipseste
Pentru ca dragostea nu exista. Nu, nu
Nu pentru pacatosi
Nu pentru mine
Nu mai insista
Nimicuri. Stiu doar ca mi-e groaza sa ma trezesc singura. Groaza sa stau singura in casa, groaza sa dorm singura. Groaza. De singuratate. De a fi doar cu mine....
Nu-mi plac dependentele, si nu le-am incurajat niciodata, dar se pare ca eu sunt cea mai demna de a fi judecata. Desi nici asta nu incurajez
Simt o presiune uriasa din partea eului. Constinta mi-e tot timpul incarcata cu niste fapte pe care nu le-am comis niciodata.Nici in vise
Pentru ca visez. Visez. Si eu am sperante ascunse, dorinte retinute, cereri ingropate adanc in suflet.Pentru ca am si din ala. Cu aripi inlantuite care se zbat inca de betoane.
Fantezii suficiente unui visator. Mult prea putine pentru mine
Am nevoie de tine. Da, da, de tine. De cel care citeste si se abtine de la a-si da cu parerea. Si mi-e teribil de greu sa o recunosc, sa recunosc ca am slabiciuni, ca sunt insingurata, infrigurata si am nevoie. De tine
Ma simt tare pustie. Si e trairea e cea care-mi lipseste
Pentru ca dragostea nu exista. Nu, nu
Nu pentru pacatosi
Nu pentru mine
Nu mai insista
luni, 30 august 2010
Scuze, scuze
M-am ntors. Defapt, m-am intors de pe la 7 fara 10, dar ma rog, abia acuma am deschis calculatorul.
Imi cer scuze persoanelor carora nu le-am raspuns ieri. Stiu ca am o scuza pentru orice si stiu ca pare incredibil (bine, nu chiar), dar asa patesc intotdeauna. E, pana la urma ma crede cine ma crede
Nice la telefon nu am raspuns, nu l-am avut la mine. Dar nu se va mai intampla de acuma, din moment ce nu ma mai intorc acolo. Simple as that.
Umm....da. Incep iar astia cu lucrarile lor cu tot, asa ca nu mai am acces la curent o perioada. Poate pana diseara, nu stiu sigur. Om trai si om vedea:))
Vorbim noi
Scuze din nou. Stiu ca e un mod foarte impersonal de a face asta, dar uite ca eu am facuto. Nu ma mai simt personala de ceva vreme. Sucze si pentru eventualele greseli gramaticale. Nu am nici timp si nici chef sa le corectez.
Apropo, mi-am amintit. Imi pare rau si pentru postarile anterioare. Nu am avut absolut nici o intentie sa fiu rea si nici nu am batut vreun apropo. Era mai multun fel de constatare. Pentru mine. Problema e urmatoarea. Nu sun genul de persoana care sa aiba prieteni. Pentru ca nu stiu sa-i apreciez, nu stiu sa ii tin aproape, nu stiu sa-i sprijin. Asa sunt eu. Singuratica. M-am obisnuit si cu asta. Nu pot sa spun neaparat ca-mi place, dar e acceptabila. Si e ceea ce trebuie sa fac:) I'll be ok somehow.
Eu vreau doar ca voi sa fiti bine
That's all. Ma duc sa beaus ceai.
PS: Post negru? - checked. (poate de asta sunt si mai ametita azi...)
Imi cer scuze persoanelor carora nu le-am raspuns ieri. Stiu ca am o scuza pentru orice si stiu ca pare incredibil (bine, nu chiar), dar asa patesc intotdeauna. E, pana la urma ma crede cine ma crede
Nice la telefon nu am raspuns, nu l-am avut la mine. Dar nu se va mai intampla de acuma, din moment ce nu ma mai intorc acolo. Simple as that.
Umm....da. Incep iar astia cu lucrarile lor cu tot, asa ca nu mai am acces la curent o perioada. Poate pana diseara, nu stiu sigur. Om trai si om vedea:))
Vorbim noi
Scuze din nou. Stiu ca e un mod foarte impersonal de a face asta, dar uite ca eu am facuto. Nu ma mai simt personala de ceva vreme. Sucze si pentru eventualele greseli gramaticale. Nu am nici timp si nici chef sa le corectez.
Apropo, mi-am amintit. Imi pare rau si pentru postarile anterioare. Nu am avut absolut nici o intentie sa fiu rea si nici nu am batut vreun apropo. Era mai multun fel de constatare. Pentru mine. Problema e urmatoarea. Nu sun genul de persoana care sa aiba prieteni. Pentru ca nu stiu sa-i apreciez, nu stiu sa ii tin aproape, nu stiu sa-i sprijin. Asa sunt eu. Singuratica. M-am obisnuit si cu asta. Nu pot sa spun neaparat ca-mi place, dar e acceptabila. Si e ceea ce trebuie sa fac:) I'll be ok somehow.
Eu vreau doar ca voi sa fiti bine
That's all. Ma duc sa beaus ceai.
PS: Post negru? - checked. (poate de asta sunt si mai ametita azi...)
vineri, 27 august 2010
Sunt cateva zile bune de cand adorm doar plangand. Imi pare rau ca nu existi. Ca nu vei exista niciodata....
Dumnezeule, totul se masoara in timp. 11 ore de cand m-am trezit, 3 ore de cand am mancat, 10 minute de cand am stins lumina, 2 ani de cand am realizat ca prietenia mea nu inseamna mult.
Mai e atat de putin pana la "Marea Independenta"...E supraevaluata si asta. In definitiv, nu plec in Australia. Desi mi-as dori. Oricum ce e cert e ca aici nu ma mai intorc niciodata
Dumnezeule, totul se masoara in timp. 11 ore de cand m-am trezit, 3 ore de cand am mancat, 10 minute de cand am stins lumina, 2 ani de cand am realizat ca prietenia mea nu inseamna mult.
Mai e atat de putin pana la "Marea Independenta"...E supraevaluata si asta. In definitiv, nu plec in Australia. Desi mi-as dori. Oricum ce e cert e ca aici nu ma mai intorc niciodata
miercuri, 25 august 2010
Autodistrugere
As vrea sa spun tot felul de tampenii, sa scriu tot felul de aiureli, sa fac tot felul de nebunii.
Se pare ca intotdeauna ma limiteaz doar la visatul cu ochii deschisi.
Incepe sa ma distruga iar starea asta....
Se pare ca intotdeauna ma limiteaz doar la visatul cu ochii deschisi.
Incepe sa ma distruga iar starea asta....
luni, 2 august 2010
Nu sper degeaba, dar macar sa ma amagesc putin
A venit august si le fel ca si unii dintre voi ma asteptam la un great comeback.
Ca de obicei, am de gand si de aceasta data sa insel niste asteptari. Mai ales ale mele. Nu stiu cand sau daca voi mai scrie serios. Vreodata. Nu stiu daca voi mai avea inspiratia necesara sa compun sau momentele de sinceritate necesare sa-mi impartasesc sentimentele si trecutul. Nu ma mai cred in stare de multe lucruri. S-au schimbat cam multe recent. Prea multe informatii de asimilat, prea multe adaptari de facut. Incep sa ma pierd. Si sper sa fie doar unul din momentele alea de ratacire pe care le am din cand in cand
In alte ordine de idei, dar tot pe tema "august", as vrea sa-mi spun ca urmeaza ziua mea. Dar dupa cum am hotarat, in urma a zeci de ore de gandire si rasgandire, ziua mea mea nu mai exista din acest an. E doar ceva de forma. Oricum daca imi amintesc bine, 90 la suta din toate aceste asa zise sarbatoriri au fost dezamagiri. Prea amare pentru gustul meu.... Si de sportul cu "yeee, hai sa facem un tort si macar sa ma bucur singura de mine!" ma las. E patetic si sa nu mentionez, costisitor pentru un buget ca al meu
Asa ca ma astept on cateva zile sa revin cu ceva mai vesel. Eventual chiar pe 11, ca sa va povestesc cate ceva de marele meu plan
Ca de obicei, am de gand si de aceasta data sa insel niste asteptari. Mai ales ale mele. Nu stiu cand sau daca voi mai scrie serios. Vreodata. Nu stiu daca voi mai avea inspiratia necesara sa compun sau momentele de sinceritate necesare sa-mi impartasesc sentimentele si trecutul. Nu ma mai cred in stare de multe lucruri. S-au schimbat cam multe recent. Prea multe informatii de asimilat, prea multe adaptari de facut. Incep sa ma pierd. Si sper sa fie doar unul din momentele alea de ratacire pe care le am din cand in cand
In alte ordine de idei, dar tot pe tema "august", as vrea sa-mi spun ca urmeaza ziua mea. Dar dupa cum am hotarat, in urma a zeci de ore de gandire si rasgandire, ziua mea mea nu mai exista din acest an. E doar ceva de forma. Oricum daca imi amintesc bine, 90 la suta din toate aceste asa zise sarbatoriri au fost dezamagiri. Prea amare pentru gustul meu.... Si de sportul cu "yeee, hai sa facem un tort si macar sa ma bucur singura de mine!" ma las. E patetic si sa nu mentionez, costisitor pentru un buget ca al meu
Asa ca ma astept on cateva zile sa revin cu ceva mai vesel. Eventual chiar pe 11, ca sa va povestesc cate ceva de marele meu plan
Paravane
Impartim acelasi aer. Acelasi cer, aceeasi noapte. Impartim baladele nehotarate ale greierilor si susurul intelegator al raurilor. Impartim Intunericul si toate pericolele pe care le implica. Impartim stelele in cautarea de suflete pereche, luna si iepurele ei vesel, noriii care astazi refuza sai faca aparitia oricum.
Gandurile sperantele si visele? Le impartim si pe alea. Impartim focul din inimile noastre si a lumii, acelasi puls si acelasi trup. Impartim as spune totul. Si atunci, ce ne desparte cu adevarat?
Gandurile sperantele si visele? Le impartim si pe alea. Impartim focul din inimile noastre si a lumii, acelasi puls si acelasi trup. Impartim as spune totul. Si atunci, ce ne desparte cu adevarat?
joi, 10 iunie 2010
Mi-e sila....si m-am parasit
Vreau sa scriu ceva. Serios vreau. Dar sunt atat de depresiva incat mi-e rau. De mine, si de blogu asta, si de toate cacaturile pseudo artistice pe care le-am scris aici. Ce-am vrut sa demonstrez? Cat de bine stiu eu sa imbin cuvintele, si cat de bine stiu sa folosesc virgulele? Pai atunci puneti-ma sa va scriu o compunere sau ceva!
De cate ori n-am precizat ca ceea ce scriu eu aici, toate sentimentele astea puse pe tava in fata voastra, sunt defapt traite de niste personaje create spontan de mine, mine, si doar mine, fara influenta vreunui stimulent. Bine, probabil mai mult ca sigur ca n-am precizat niciodata, dar oricum. Mint. Stii ce-i aia? AM MINTIT! Intr-un fel sau altul, sunt trairile mele. Chiar daca expuse sub alta forma sau in alt context. Sunt ale mele. Chiar daca doar mi le-am imaginat.....
Pana acum am trait in ceata. Am bajbait in speranta ca mai gasesc pe cineva aici. Am avut impresia ca aud voci dulci, si sunete de pian dezacordat, melodramatic. Am avut impresia ca simt rasuflarea calda a unui suflet nelinistit pe gatul meu incordat. Am avut impresia ca aud batai aiurite de inimi.Am avut impresia ca simt miros de portocala, vanilie si scortisoara. Am avut prea multe impresii....
Si nu am realizat niciodata cat de singura eram defapt.
Nu-mi place.... Nu-mi place sa fiu singura deloc.
Asa ca inca mai caut... Inca mai am impresii
De cate ori n-am precizat ca ceea ce scriu eu aici, toate sentimentele astea puse pe tava in fata voastra, sunt defapt traite de niste personaje create spontan de mine, mine, si doar mine, fara influenta vreunui stimulent. Bine, probabil mai mult ca sigur ca n-am precizat niciodata, dar oricum. Mint. Stii ce-i aia? AM MINTIT! Intr-un fel sau altul, sunt trairile mele. Chiar daca expuse sub alta forma sau in alt context. Sunt ale mele. Chiar daca doar mi le-am imaginat.....
Pana acum am trait in ceata. Am bajbait in speranta ca mai gasesc pe cineva aici. Am avut impresia ca aud voci dulci, si sunete de pian dezacordat, melodramatic. Am avut impresia ca simt rasuflarea calda a unui suflet nelinistit pe gatul meu incordat. Am avut impresia ca aud batai aiurite de inimi.Am avut impresia ca simt miros de portocala, vanilie si scortisoara. Am avut prea multe impresii....
Si nu am realizat niciodata cat de singura eram defapt.
Nu-mi place.... Nu-mi place sa fiu singura deloc.
Asa ca inca mai caut... Inca mai am impresii
miercuri, 28 aprilie 2010
Iii trebuie neaparat titlu? Atunci sa-i spunem declaratie? Doar da-i ce nume vrei
Auzi, esti chiar prost. De data asta chiar ai reusit sa ma enervezi. Nu stiu cum faci. Presupun ca ai super puteri, altfel nu-mi explic....
Imi cer scuze pentru conversatia pe care am avuto. Imi cer scuze ca te-am deranjat si enervat. Si suparat. Imi cer scuze ca ti-am creat impresia ca ma feresc de tine ca de boala. Venerica, sa nu uit sa precizez. Imi cer scuze pentru tot ce-ti fac, ti-am facut si iti voi face. Fie ca e bine sau rau. Imi cer scuze ca imi cer scuze.
Nu-mi pasa ce faci. Poti sa nu ma mai privesti in ochi pentru restul zilelor pe care le mai avem in viata asta. Poti sa nu imi mai vorbesti. Poti sa nu ma mai atingi, exact asa cum ti-ai propus si stiu ca o sa faci. Nu ma deranjeaza. Nu ma deranjeaza nimic. Fa ce vrei, ce iti doreste sufletul. Doar nu fi suparat pe mine. Asta e singura rugaminte pe care o vei auzi (sau citi, ma rog) de la mine.
In cazul in care prietenia noastra se sfarseste acum, sau maine, sau cand va fi sa se sfarseasca, trebuie doar sa stii ca imi pare rau. Si asta nu e doar o alta scuza patetica, o alta metoda de ati cersi putina atentie. Pe dracu'... Ia-o cum vrei. Eu stiu ce e si e suficient.
Pai, umm... cred ca asta e cam tot. Gata, m-am mai calmat.
Da, corect, uitam.
PSS: Te iubesc, fraiere, doar asa cum un bun prieten stie so faca.
PSSS: Da, asa e. Nu exista PS, asa ca am sarit direct la PSS :D
Imi cer scuze pentru conversatia pe care am avuto. Imi cer scuze ca te-am deranjat si enervat. Si suparat. Imi cer scuze ca ti-am creat impresia ca ma feresc de tine ca de boala. Venerica, sa nu uit sa precizez. Imi cer scuze pentru tot ce-ti fac, ti-am facut si iti voi face. Fie ca e bine sau rau. Imi cer scuze ca imi cer scuze.
Nu-mi pasa ce faci. Poti sa nu ma mai privesti in ochi pentru restul zilelor pe care le mai avem in viata asta. Poti sa nu imi mai vorbesti. Poti sa nu ma mai atingi, exact asa cum ti-ai propus si stiu ca o sa faci. Nu ma deranjeaza. Nu ma deranjeaza nimic. Fa ce vrei, ce iti doreste sufletul. Doar nu fi suparat pe mine. Asta e singura rugaminte pe care o vei auzi (sau citi, ma rog) de la mine.
In cazul in care prietenia noastra se sfarseste acum, sau maine, sau cand va fi sa se sfarseasca, trebuie doar sa stii ca imi pare rau. Si asta nu e doar o alta scuza patetica, o alta metoda de ati cersi putina atentie. Pe dracu'... Ia-o cum vrei. Eu stiu ce e si e suficient.
Pai, umm... cred ca asta e cam tot. Gata, m-am mai calmat.
Da, corect, uitam.
PSS: Te iubesc, fraiere, doar asa cum un bun prieten stie so faca.
PSSS: Da, asa e. Nu exista PS, asa ca am sarit direct la PSS :D
miercuri, 21 aprilie 2010
sâmbătă, 3 aprilie 2010
Imi pare raaau!
Nici nu stii ca mi-ai frant sufletul in mii de bucatele cand m-ai contactat. Urasc sa ma cert cu cineva. Urasc sa ma cert mai ales cu tine...
Imi pare rau. Nu mi-am dat seama ca am gresit. Serios. Am vrut doar sa fie o gluma. Nu e ca si cum sunt singura care a gresit oricum...
Chiar imi pare rau. Ca te-am enervat. Ca te-am facut sa suferi. Ca sunt absurda. Imi pare rau...
Ma crezi, nu-i asa? Stiu ca va trece o perioada, dar chiar tu ai spus-o. Ma vei ierta eventual.
Am multe de spus. Esti unul din cei mai buni prieteni ai mei. Si tu crezi asta despre mine? Iti pare rau ca aflu in astfel de conditii... Si mie. Mai ales mie.
Ne vom impaca, nu?
De ce ma port asa frumos cu tine? Pentru ca tin la tine, prostule. Pentru ca te iubesc, in felul meu aiurit si incoerent. Si ce daca te-ai mai purtat aiurea in trecut? Si eu am gresit. Am gresit amandoi. Imi pare rau...
Deja m-ai iertat? Dar parca ai spus ca... Poate e mai bine sa fii suparat o perioada pe mine. POoate asa ma invat si eu minte sa gresesc mai putin. Fata de tine, fata de persoanele care chiar imi sunt aproape.
Orice ar fi, imi pare rau. Si iti voi spune asta si in persoana. Si voi insista. Voi insista pana imi vei accepta scuzele cele mai sincere pe care le-am spus vreodata. Pana te voi enerva cu ataea scuze. Defapt, nu. Nu vreau sa te enervez iar.
Asa ca da-mi lipiciul ala. Si da-mi voie sa-mi adun sufletul de pe jos. Si sa-l mint. Iar. Sa il pacalesc ca totul va fi la fel ca inainte. Daca plang oare mai invie? Poate ca e bine sa ii mai acord ceva timp. Si tu sa-i mai acorzi ceva atentie. Pnetru ca si el te iubeste. Prostule...
Imi pare rau. Nu mi-am dat seama ca am gresit. Serios. Am vrut doar sa fie o gluma. Nu e ca si cum sunt singura care a gresit oricum...
Chiar imi pare rau. Ca te-am enervat. Ca te-am facut sa suferi. Ca sunt absurda. Imi pare rau...
Ma crezi, nu-i asa? Stiu ca va trece o perioada, dar chiar tu ai spus-o. Ma vei ierta eventual.
Am multe de spus. Esti unul din cei mai buni prieteni ai mei. Si tu crezi asta despre mine? Iti pare rau ca aflu in astfel de conditii... Si mie. Mai ales mie.
Ne vom impaca, nu?
De ce ma port asa frumos cu tine? Pentru ca tin la tine, prostule. Pentru ca te iubesc, in felul meu aiurit si incoerent. Si ce daca te-ai mai purtat aiurea in trecut? Si eu am gresit. Am gresit amandoi. Imi pare rau...
Deja m-ai iertat? Dar parca ai spus ca... Poate e mai bine sa fii suparat o perioada pe mine. POoate asa ma invat si eu minte sa gresesc mai putin. Fata de tine, fata de persoanele care chiar imi sunt aproape.
Orice ar fi, imi pare rau. Si iti voi spune asta si in persoana. Si voi insista. Voi insista pana imi vei accepta scuzele cele mai sincere pe care le-am spus vreodata. Pana te voi enerva cu ataea scuze. Defapt, nu. Nu vreau sa te enervez iar.
Asa ca da-mi lipiciul ala. Si da-mi voie sa-mi adun sufletul de pe jos. Si sa-l mint. Iar. Sa il pacalesc ca totul va fi la fel ca inainte. Daca plang oare mai invie? Poate ca e bine sa ii mai acord ceva timp. Si tu sa-i mai acorzi ceva atentie. Pnetru ca si el te iubeste. Prostule...
Imi zboara gandul. Depaarte, departe de tot. La tine probabil. Sau la noi mai bine zis. Te gandesti si tu la mine? Te gandesti si tu la noi?
Nu mai ploua. Soarele abia scapat din catusele norilor alearga nebun pe cerul limpede de sticla. Alearga, alearga, se zbate si gafaie in timp ce-si gusta libertatea. Lanturile cad grele sub forma de curcubee si zambeste. Imi bate in geam razand copilareste. Dar mi-e frica sa-i deschid. Daca suveranii de cerneala diluata ii urmaresc fiecare miscare impulsiva? Daca ma vor vedea? Daca ma vor pedepsi? De dupa jaluzelele grele de oranj spalacit, soarele ma intelege. Imi zambeste radios, se inclina si isi cheama stolurile somnoroase si croncanitoare de inaripati sa il conduca pana in regatul sau de drept. Raman in urma-i doar scrijeliri de carbune la care ma uit uimita din globul meu izolat.
Mi-e cald sufletul de atata dor. Mai stii cand... Stai, asta a fost chiar azi!
Rad de una singura si ma dojenesc cu voce tare ca sa simt si eu ca tine cineva destul de mult la mine incat sa ma certe. Pe cine pacalesc? Tot singura sunt
Singura si absurda. Dar macar soarele ma mangaie. Doar de atat am nevoie oricum
Nu mai ploua. Soarele abia scapat din catusele norilor alearga nebun pe cerul limpede de sticla. Alearga, alearga, se zbate si gafaie in timp ce-si gusta libertatea. Lanturile cad grele sub forma de curcubee si zambeste. Imi bate in geam razand copilareste. Dar mi-e frica sa-i deschid. Daca suveranii de cerneala diluata ii urmaresc fiecare miscare impulsiva? Daca ma vor vedea? Daca ma vor pedepsi? De dupa jaluzelele grele de oranj spalacit, soarele ma intelege. Imi zambeste radios, se inclina si isi cheama stolurile somnoroase si croncanitoare de inaripati sa il conduca pana in regatul sau de drept. Raman in urma-i doar scrijeliri de carbune la care ma uit uimita din globul meu izolat.
Mi-e cald sufletul de atata dor. Mai stii cand... Stai, asta a fost chiar azi!
Rad de una singura si ma dojenesc cu voce tare ca sa simt si eu ca tine cineva destul de mult la mine incat sa ma certe. Pe cine pacalesc? Tot singura sunt
Singura si absurda. Dar macar soarele ma mangaie. Doar de atat am nevoie oricum
sâmbătă, 20 februarie 2010
S-au schimbat multe, nu-i asa?
Traiesc cu sentimentul asta de vreo... 10 ani. Nu e mult. Doar pare.
Am trecut prin atatea modificari, transformari, pseudo-imbunatatiri, incat mi s-a facut rau. Senzatia de vertij nu e normala, nu?
Ce-i cert, mi-e sila si de mine. Nu neaparat de persoana care am ajuns, ci de procesele prin care am trecut sa devin "eu" cea de astazi. Calcatul pe morminte, pe prieteni, pe sentimentele altora sunt incluse. Calcatul pe pricipii, deocamdata nu, si sper niciodata.
Incerc sa ma mai schimb. Inca o data. Rog, pentru ultima oara.
Oare chiar am ingropat tot ce era mai frumos si mai bun in mine?
Am trecut prin atatea modificari, transformari, pseudo-imbunatatiri, incat mi s-a facut rau. Senzatia de vertij nu e normala, nu?
Ce-i cert, mi-e sila si de mine. Nu neaparat de persoana care am ajuns, ci de procesele prin care am trecut sa devin "eu" cea de astazi. Calcatul pe morminte, pe prieteni, pe sentimentele altora sunt incluse. Calcatul pe pricipii, deocamdata nu, si sper niciodata.
Incerc sa ma mai schimb. Inca o data. Rog, pentru ultima oara.
Oare chiar am ingropat tot ce era mai frumos si mai bun in mine?
miercuri, 10 februarie 2010
Avem destinul scris in zapada murdara
Sunt aici, in spatele blocului. Stationez. Mi-e frig si frica si lene sa ma misc.
Sunt aici, in spatele blocului. Urmaresc. Intotdeauna gasesc ciori patruland zona. In urma cu doar cateva secunde sa ajung, circulau libere pe trotuar. Si pe alaturi. Si fac semn a moarte. Vezi? pana si ele au simtit ca ceva intre noi nu este in regula!
Sunt aici, in spatele blocului. Respir. Greu, prin fibrele strans legate ale fularului. L-am infasurat pana sub ochi, doar in caz de...
Sunt aici, in spatele blocului. Adtept. Sa iesi la geam, sa apara soarele, sa treaca iarna. Urasc iarna. Asta inseamna ca am iubit-o candva
Sunt aici, n spatele blocului. Uit. De ce sunt aici, de cand sunt aici, cum am ajuns aici. Dar nu uit chipul tau.
Sunt aici, in spatele blocului. Imi aduc minte. De toate. Si atunci clipele de cand stationez se multiplica pana la ordinul milioanelor, scopul venirii imi pare veridic pana la sinucidere si modul in care am ajuns pana in spatele blocului tau pare acum mult prea complicat. Trebuie sa gasesc o scurtatura
Sunt aici, in spatele blocului. 11. Atata scrie pe blocul de vis a vis. Nu pot sa-l vad, dar asa mi sa spus.
Sunt aici, in spatele blocului. Vorbesc. Copacii au inceput sa sopteasca si susoteasca. Intre ei. Acuma imi dau si mie atentie. Imi spun ceva de oaspetele tau. Cica e fata.
Sunt aici in spatele blocului. Schimb. Expresie cu expresie, dezamagirea, frustrarea si gelozia se citesc pe rand pe chip. Chiar asa, cu fularul pana sub ochi si caciula deasupra genelor.
Sunt aici, in spatele blocului. Rade. Vantul de mine, rade cu hohote si urlete si vuiete, si bate garduri scunde de metal. Scartaie totul. Si nici macar nu par batrane....
Sunt aici, in spatele blocului. Ridic. Privirea urca automat pana la nivelul geamului de la camera ta. Vad un bec aprins. E zi, consider ca faci consum inutil. Tip la tine sa-l stingi, dar degeaba. Nu cred ca esti in stare sa ma auzi atata timp cat tip in mintea mea.
Sunt aici, in spatele blocului. Se aude muzica de viori. Nu de la mine din mp3. La ala nu mai am baterie. Bine macar ca nu miroase a paine prajita.
Sunt aici, in fata blocului tau. M-am hotarat. Dar sunt inca indecisa. O sa intru la tine in bloc, la tine in casa, la tine in viata. Intebarea e cum, astefel incat sa fac impact dar totusi sa nu te sperii?
Sunt aici, in fata blocului tau si am marit pasii. Ma grabesc sa ajung la treptele de la intrare inainte sa bata ceasul 7 jumate. E un pariu stupid pe care l-am pus cu mine insumi. Dar tot vreau sa il castig
Sunt aici, la un pas de treptele de la intrare. M-am blocat. M-am intersectat cu vizitatoarea ta. O cunosc. Ma cunoaste. Ne cunoastem chiar foarte bine. Doar e una din prietenele mele cele mai bune. Sau asa am crezut
Sunt aici, pe prima treapta de la intrare. Se resimte. Conversatia scurta pe care am purtat-o cu ea inca isi pastreaza parfumul intens de iasomie. Mie imi place vanilia
Sunt aici, pe a doua treapta de la intrare. Nu pot. Nu pot sa ii ignor zambetul dulce si sincer cu care m-a tratat cand ne-am vazut. E ca un magnet, fata asta. Oare ce minciuna i-am spus fata de prezenta mea in zona asta?
Sunt aici, pe ultima treapta de la intrare. Parea in extaz. Usor imbujorata si cu reflexele unui hot in garda. Mult prea fericita. Ce i-ai facut?
Sunt chiar aici, cu mana de gratiile geamului de la usa si cu privirea in pamant. M-am blocat iar. Imi vine sa ranjesc de-a dreptul de stupida ce sunt. In acelasi timp, as vrea sa urc la tine si sa intru in casa fara sa bat la usa. Sa te pocnesc pentru tradare, sa te sarut pentru intelegere sau sa iti sar in brate? Pentru ca tin la tine. Sau asa cred
Sunt acolo, alerg si incerc sa nu ma uit in urma. Curand schimb alergatul cu pasii apasati ai unui om indignat. Curand, devine chiar un mers relaxat. Iar asta inainte sa devina mersul unei fetite rasfatate si apoi mersul unui copil tupeist. Ce fluiera.
Ma gandesc ca ... as mai fi stat. Si chiar as fi urcat daca mai aveam rabdare 2 minute sa-mi adun curajul. Dar era prea frig.
Urasc iarna. Asta inseamna ca am iubit-o candva.
Sunt aici, in spatele blocului. Urmaresc. Intotdeauna gasesc ciori patruland zona. In urma cu doar cateva secunde sa ajung, circulau libere pe trotuar. Si pe alaturi. Si fac semn a moarte. Vezi? pana si ele au simtit ca ceva intre noi nu este in regula!
Sunt aici, in spatele blocului. Respir. Greu, prin fibrele strans legate ale fularului. L-am infasurat pana sub ochi, doar in caz de...
Sunt aici, in spatele blocului. Adtept. Sa iesi la geam, sa apara soarele, sa treaca iarna. Urasc iarna. Asta inseamna ca am iubit-o candva
Sunt aici, n spatele blocului. Uit. De ce sunt aici, de cand sunt aici, cum am ajuns aici. Dar nu uit chipul tau.
Sunt aici, in spatele blocului. Imi aduc minte. De toate. Si atunci clipele de cand stationez se multiplica pana la ordinul milioanelor, scopul venirii imi pare veridic pana la sinucidere si modul in care am ajuns pana in spatele blocului tau pare acum mult prea complicat. Trebuie sa gasesc o scurtatura
Sunt aici, in spatele blocului. 11. Atata scrie pe blocul de vis a vis. Nu pot sa-l vad, dar asa mi sa spus.
Sunt aici, in spatele blocului. Vorbesc. Copacii au inceput sa sopteasca si susoteasca. Intre ei. Acuma imi dau si mie atentie. Imi spun ceva de oaspetele tau. Cica e fata.
Sunt aici in spatele blocului. Schimb. Expresie cu expresie, dezamagirea, frustrarea si gelozia se citesc pe rand pe chip. Chiar asa, cu fularul pana sub ochi si caciula deasupra genelor.
Sunt aici, in spatele blocului. Rade. Vantul de mine, rade cu hohote si urlete si vuiete, si bate garduri scunde de metal. Scartaie totul. Si nici macar nu par batrane....
Sunt aici, in spatele blocului. Ridic. Privirea urca automat pana la nivelul geamului de la camera ta. Vad un bec aprins. E zi, consider ca faci consum inutil. Tip la tine sa-l stingi, dar degeaba. Nu cred ca esti in stare sa ma auzi atata timp cat tip in mintea mea.
Sunt aici, in spatele blocului. Se aude muzica de viori. Nu de la mine din mp3. La ala nu mai am baterie. Bine macar ca nu miroase a paine prajita.
Sunt aici, in fata blocului tau. M-am hotarat. Dar sunt inca indecisa. O sa intru la tine in bloc, la tine in casa, la tine in viata. Intebarea e cum, astefel incat sa fac impact dar totusi sa nu te sperii?
Sunt aici, in fata blocului tau si am marit pasii. Ma grabesc sa ajung la treptele de la intrare inainte sa bata ceasul 7 jumate. E un pariu stupid pe care l-am pus cu mine insumi. Dar tot vreau sa il castig
Sunt aici, la un pas de treptele de la intrare. M-am blocat. M-am intersectat cu vizitatoarea ta. O cunosc. Ma cunoaste. Ne cunoastem chiar foarte bine. Doar e una din prietenele mele cele mai bune. Sau asa am crezut
Sunt aici, pe prima treapta de la intrare. Se resimte. Conversatia scurta pe care am purtat-o cu ea inca isi pastreaza parfumul intens de iasomie. Mie imi place vanilia
Sunt aici, pe a doua treapta de la intrare. Nu pot. Nu pot sa ii ignor zambetul dulce si sincer cu care m-a tratat cand ne-am vazut. E ca un magnet, fata asta. Oare ce minciuna i-am spus fata de prezenta mea in zona asta?
Sunt aici, pe ultima treapta de la intrare. Parea in extaz. Usor imbujorata si cu reflexele unui hot in garda. Mult prea fericita. Ce i-ai facut?
Sunt chiar aici, cu mana de gratiile geamului de la usa si cu privirea in pamant. M-am blocat iar. Imi vine sa ranjesc de-a dreptul de stupida ce sunt. In acelasi timp, as vrea sa urc la tine si sa intru in casa fara sa bat la usa. Sa te pocnesc pentru tradare, sa te sarut pentru intelegere sau sa iti sar in brate? Pentru ca tin la tine. Sau asa cred
Sunt acolo, alerg si incerc sa nu ma uit in urma. Curand schimb alergatul cu pasii apasati ai unui om indignat. Curand, devine chiar un mers relaxat. Iar asta inainte sa devina mersul unei fetite rasfatate si apoi mersul unui copil tupeist. Ce fluiera.
Ma gandesc ca ... as mai fi stat. Si chiar as fi urcat daca mai aveam rabdare 2 minute sa-mi adun curajul. Dar era prea frig.
Urasc iarna. Asta inseamna ca am iubit-o candva.
Cine mai insista?
De cate ori incerc sa ma apropii, pleci. Sau in cel mai bun caz, te indepartezi.
De cate ori incerc sa vorbesc cu tine, te prefaci ca nu ma auzi. Sau in cel mai bun caz, spui o gluma proasta persoanelor din imediata apropiere. Dar razi tu inainte. As indrazni sa spun chiar fals.
De cate ori vreau sa fac un lucru dragut, spui ca esti ocupat. Sau in cel mai bun caz, chiar esti ocupat.
Eu ce sa mai inteleg?
De cate ori incerc sa vorbesc cu tine, te prefaci ca nu ma auzi. Sau in cel mai bun caz, spui o gluma proasta persoanelor din imediata apropiere. Dar razi tu inainte. As indrazni sa spun chiar fals.
De cate ori vreau sa fac un lucru dragut, spui ca esti ocupat. Sau in cel mai bun caz, chiar esti ocupat.
Eu ce sa mai inteleg?
Mi-e greu sa ma intorc acasa si sa nu observ toate aiurelile din jururl meu. Defapt, nu mi-e greu sa nu observ. Ci mai degraba sa incerc sa ignor toate detaliile aparent inutile. Inutile prin definitie, inutile prin demonstratie, inutile pur si simplu. Macar au scopul lor. Si ele, acolo...
Oamenii pe strada sunt din ce in ce mai posaci. Parca nici nu-ti mai vine, tie ca persoana vesela si optimista si cum mai esti (pentru ca eu sigur nu sunt), sa ridici privirea din noroaie sau sa o cobori din ceata. Atata otrava... Si nici nu ne invatam minte...
Bine, hai sa nu generalizez. EU nu ma invat minte. Sau mai bine zis, eu si cele 1o personalitati ale mele. Deci suntem... hmm... 13? Nu, nu, stai. Stiu, nu-mi spune!
43, 5 radical din 7 la puterea pi?
Ah, ma dau batuta!
Macar eram pe aproape?:))
Oamenii pe strada sunt din ce in ce mai posaci. Parca nici nu-ti mai vine, tie ca persoana vesela si optimista si cum mai esti (pentru ca eu sigur nu sunt), sa ridici privirea din noroaie sau sa o cobori din ceata. Atata otrava... Si nici nu ne invatam minte...
Bine, hai sa nu generalizez. EU nu ma invat minte. Sau mai bine zis, eu si cele 1o personalitati ale mele. Deci suntem... hmm... 13? Nu, nu, stai. Stiu, nu-mi spune!
43, 5 radical din 7 la puterea pi?
Ah, ma dau batuta!
Macar eram pe aproape?:))
sâmbătă, 23 ianuarie 2010
Cum am aparut?
Multi vor spune ca in urma dragostei neconditionate care a fost candva intre parintii. A fost, pentru ca acum nu mai este. Restul vor spune ca sunt produsul unei greseli. Imi pare rau sa va informez, dar nu sunt unul din aceste cazuri fericite. Ma rog, care au devenit fericite ulterior:)).
Deci eu sunt singura care stie despre adevarata aparitie a celui mai nehotarat copil on Earth! Adica eu pentru oamenii care inca isi tin degetul aratator(ca ala e mai decent) in gura si se intreaba despre ce naiba vorbesc. Sau scriu. Tot aia...
Totul a inceput intr-o frumoasa zi de vara. De august mai precis. 11 chiar. Un numar nu asa favorabil, cum am tot citit pe ici pe colo. Cica inseamna dualitate daca nu ma insel. Asa se explica de ce sufar de personalitate multipla. Totusi nu se explica de ce asa multe! Oricum... Ploua. Atat aici, in oraselu' asta mic si gri, cat si deasupra ascunzatorii supra-ultra-uber secrete a mai multor oameni de stiinta normali. Defapt, erau niste ratati, dar asta e un detaliu nesemnificativ. Important e ca ploua. Si era vara. 11 chiar.
Si cum ploua, si era uraat de tot afara, si nu aveau chef de nimic, ce s-au gandit ei? Sa mai creeze un prototip de persoana perfecta. Mai facusera ei cateva modele inainte, si fusesera toate un succes. Sau mai multe. Voi chiar credeati ca Brad Pitt a fost conceput pe cale naturala? =)) Ah, cat de nestiutori sunteti, my little ones.
Bun, deci s-au gandit sa mai faca un astfel de personaj sa-i spunem. Android nu era, ca n-avea decat foarte putine parti metalice. N-as putea spune ce este defapt, dar sigur uman nici nu-i. Prin intreaga lui definitie. Si derivate. Totusi, acesti cercetatori deloc nebuni, ba chiar normali si fraieri as adauga, au reusit sa implanteze in aceste personaje un eu launtric. Personalitate, sentimente, speranta.
Le aveau pe toate. Dar trebuiau dezvoltate in timp. Desi trupurile erau concepute pentru o varsta de +16, tot ce tinea de inexplicabil si deloc palpabil pornea de la frageda varsta de 5 ani si trebuia dezvoltata in timp, exact ca la specia umana. Mai pe scurt, aratau de peste 16, dar gandeau si actionau de 5. Nimic mai usor.
Din cate imi amintesc, au inceput un astfel de proiect nou in acea zi. Din plictiseala, si pentru ca ploua. Nu ca ar fi iesit prea des din ascunzatoarea lor, dar... Ziceau si ei asa.
Au inceput undeva pe la 5 dupa-amiaza. Se trezisera prea tarziu, intre 8 a.m. si
1 p.m., si nu puteau incepe asa deodata, fara mic dejun, tigari, si vin rosuin unele cazuri. Ar fi fost o crima! Si pe la 3 deci au fost gata. Sa inceapa. Munca practic a durat vreo 2 ore, dar datorita pauzelor de pipi(erau multi cercetatori, oameni buni!) si de masa, au terminat de muncit pe la 7 p.m. Aceeeasi zi. Nu mai trebuiau decat sa ii insufle viata. Nu prin cablu, Doamne fereste! Ar fi insemnat sa ii faca o gaura speciala in plus pentru chestia asta, si nu isi permiteau sa strice bunatate de materiale. Si restul gaurilor aveau alte roluri ce nu puteau fi trecute cu vederea. Deci, ce metoda de aducere la viata patetica mai aveau? Clasicul fulger! Ce, a mers la Frankenstein si nu avea sa mearga si la ei? Cum nu mai aveau alte solutii in acel moment ( majoritatea chimistilor erau in vacanta iar tehnicienii aveau o conventie star trek) , au decis ca macar sa incerce.
Au urcat prototipul pe o masa care in urma cu 20 de secunde era plina de proiecte, cani de plastic pe jumatate cu cafea si ultimele numere din reviste porno faimoase, si au legat-o bine de maini si picioare. Nu voiau sa se intampla ca in trecut, cand toaate personajele fugisera imediat dupa ce au observat de cine sunt inconjurati. A nu se interpreta ca acesti doctoranzi in ale fizicii, matematicii si restul studiilor exacte ce nu vor fi mentionate din simple motive de greata, erau pociti. Nici macar urati nu erau. Dar erau cam ... prea exacti ca sa spun asa. Ar fi putut innebuni pe oricine nu vorbea limbajul lor. Masinarii aiurite demne de dragostea oricui.
Dragoste? Ce e ala? Un nou tip de drog? O boala? Jiiim, ce stim despre asta? Cum se transmite? Prin contact sexual? Pfiuu, imi faceam griji pentru o clipa acolo... =)) (Simplu fragment din reactia unuia dintre cercetatorii americani. mereu sunt doi. sa faca cat unul...)
Dupa ce au legat-o bine de tot, au deschis o cupola. Nu au avut asa ceva pana in acea zi. Au improvizat-o si pe aia. Nu degeaba aveau o raza laser. In caz de urgenta sau lipsa acuta de distractie la petreceri. Apoi, pentru a fi siguri ca va fi lovit de fulger, au legat de incheietura dreapta a personajului un zmeu. Da. Un zmeu banal.
La 7 si 10, dupa 3 minute de cearta asupra importantei hainelor sau lipsei lor pentru personaj, au decis sa rdice masa pe scripeti la o altitudine de 15 cm deasupra solului, sa se dea la o parte si sa astepte.
La 7 si 14 fulgerul a lovit in sfarsit ce trebuia. Nu un copac, nu un stalp de telefon. Ghidat de zmeu, fulgerul obraznic a coborat si a mangaiat trupul dezgolit de intentii al personajului, infiorandu-l. In cateva secunde, cu ceva trageri de inima si manusi de cauciuc, cercetatorii au coborat masa de la marea sa inaltime. Personajul inca tresarea in lumina palida a soarelui. Si nici macar nu cunostea nesiguranta zilei de maine... In apusul sfasietor de soare a deschis pentru prima oara ochii, a clipit si a zambit copilareste sub lacrimile cerului revoltat.
....................................................................................
Cineva a aruncat atunci un material sau asa ceva pe personaj si au asteptat sa adoarma. Nu au trebuit sa astepte prea mult. Apropiindu-se si mai tare, l-au dezlegat si au inceput sa discute ca si cum ceea ce tocmai au facut nu avea o importanta mai mare ca cea a unui sandwich. Sau un animal de casa.
Cercetatorul rus: Si, deci... Ce nume credeti ca ar trebui sa punem?
C. american 1: Ce spuneti de ... Christina Aguilera?
C. francez: Nu, imi pare rau. Pe asta deja am facut-o..
C. american 1: ?
C. francez: Stii tu, blonda aia miniona, cantareata...
C. american 2: Nu, nu. Aia n-am facut-o noi, ci cei de la VedetePeBanda srl. Am facut asa multe personaje incat ati uitat care ne apartin si care nu?:)) Hai ca sunteti amuzanti.
C. german: Are dreptate. Atunci, o sa folosim numele tau ca nume de familie, Sasha, doar tu ai venit cu ideea asta. (catre sine apoi: Parca nu puteam sa ramanem la numele de cod 56personna...)
C. rus: Atunci numele de familie va fi Dmitry, ca al meu?
C. francez: Nu, ii vom spune pur si simplu Rusu. E mai usor de pronuntat:))
C. rus: .....
C. rus: Bine, fie. Dar ca prenume?
C. spaniol: Din cate vad eu, e fata. Ochi caprui inchisi, tenul mai inchis la culoare, asa ca eu propun sa-i dam un nume mai pasional. Cum ar fi...
C. american 1: Stai, stai, stai. Ai zis ca e fata?
C. german: Tu ce crezi ca e? Uitate la conformatie!
C. american 1: Nu e vina mea ca e asa plata incat nu mi-am dat seama!!!
..........
C. italian: (in gand:Cateodata ma intreb de le l-am adus pe asta aici...)
spus: Puteai sa te uiti oricand mai jos...
gandit din nou: American stupid...
C. grec: Revenind, eu spun sa-i dam un nume simplu, comun, care sa nu iasa prea tare in evidenta. Poate avem noroc si va fi un copil dragut. Sa-i spunem Alexandra.
C. portughez: Cum nu mai avem alte propuneri, asta sa ramana
C. spaniol: Dar cum ramane cu pasionalul, si si si numele sexy pe care voiam sa il porpun eu?
C. portughez: Nu ii trebuie...
C. italian: Acuma ca sunt mai atent, nu vad perfectiunea in nici un segment al ei. Parca spuneati ca facem un alt prorotip perfect.
C. englez: Cu asta nu am mai fost eu de acord, asa ca in momentul in care am asamblat-o, am schimbat unele piese. Prea multa perfectiune strica. Si poate in felul acesta, o si determinam sa stea mai mult de 3 minute cu noi, nu cum au facut restul. Poate avem ceva noroc, cum spunea Ippolit, si va fi un copil simpatic.
C. elvetian: Bine, dar trebuie sa fim realisti. Candva tot va trebui sa aiba viata ei, si sa plece de langa noi. Oricum avem o viata destul de haotica. Vorbim de un copil doar, nu o marioneta.
C. american 1: Defapt, dca stai sa te gandesti...
C. german: Tu sa taci. Jim, ia-l pe prietenul tau si da-i o revista, ceva. Le gasesti pe aici pe jos. Dai si o ciocolata calda si trimite-l la culcare. Nu prea stie ce spune.
C. american 2: (ironic) Da, sa traiti! Haide, Daniel. Intr-un fel, chiar are dreptate. Poate esti prea obosit. Pana la urma ai lucrat la majoritatea programului de funtionare cerebrala centrala.
C. american 1 (cascand): Nu ca ar recunoaste cineva asta... Bastarzi pe baza de cofeina! Unde sunt revistele alea, Jim?....
C. australian: Daca tampul ala a facut programul, e clar ca vom avea de-a face cu ceva aflat foarte departe de perfectiune. Amice...
C. englez: Chiar ca amice...
C. grec: oricum nu mai putem face nimic de acuma. Trebuie doar sa mai hotaram unde va locui dupa ce ne va parasi, sa-i dam niste haine si sa o lasam sa se odihneasca.
C. german: Deci, cine se ofera?
Trezindu-se din somnul lui adanc lipsit de vise, cercetatorul roman se ridica de pe scaun si venind mai aproape de cercetatorul german, vorbi pe jumatate adormit, dar destul de raspicat si sigur pe sine incat sa il auda toata lumea
C. roman: O iau eu. Adica poate locui la mine. La mine in tara, la mine acasa, cu familia mea. Nu ar fi absolut nici o problema. Pana la urma, e o fiinta perfcta! Cat de rau ar putea fi?
C. rus: Desigur... hehe... fiinta perfecta, da... Poti sa o iei tu, desi toti voiam sa ne oferim. Baieti, se pare ca ne-am ratat ocazia...
C. australian: Da, amice. Nici nu stii cat de rau ne pare, dar daca tu ai fost primul...
C. roman: Asta e, baieti, norocul mi-a suras mie de data asta. Hahaha
Restul cercetatorilor: Da, hehe...
....................................................................................
Asa incepe povestea mea. Am de gand sa-mi povestesc si o mare parte din copilarie. Daca e cineva dispus sa o asculte, PERFECT! Daca nu, eu oricum o scriu. Doar sunt o fiinta perfecta, nu?=))
Deci eu sunt singura care stie despre adevarata aparitie a celui mai nehotarat copil on Earth! Adica eu pentru oamenii care inca isi tin degetul aratator(ca ala e mai decent) in gura si se intreaba despre ce naiba vorbesc. Sau scriu. Tot aia...
Totul a inceput intr-o frumoasa zi de vara. De august mai precis. 11 chiar. Un numar nu asa favorabil, cum am tot citit pe ici pe colo. Cica inseamna dualitate daca nu ma insel. Asa se explica de ce sufar de personalitate multipla. Totusi nu se explica de ce asa multe! Oricum... Ploua. Atat aici, in oraselu' asta mic si gri, cat si deasupra ascunzatorii supra-ultra-uber secrete a mai multor oameni de stiinta normali. Defapt, erau niste ratati, dar asta e un detaliu nesemnificativ. Important e ca ploua. Si era vara. 11 chiar.
Si cum ploua, si era uraat de tot afara, si nu aveau chef de nimic, ce s-au gandit ei? Sa mai creeze un prototip de persoana perfecta. Mai facusera ei cateva modele inainte, si fusesera toate un succes. Sau mai multe. Voi chiar credeati ca Brad Pitt a fost conceput pe cale naturala? =)) Ah, cat de nestiutori sunteti, my little ones.
Bun, deci s-au gandit sa mai faca un astfel de personaj sa-i spunem. Android nu era, ca n-avea decat foarte putine parti metalice. N-as putea spune ce este defapt, dar sigur uman nici nu-i. Prin intreaga lui definitie. Si derivate. Totusi, acesti cercetatori deloc nebuni, ba chiar normali si fraieri as adauga, au reusit sa implanteze in aceste personaje un eu launtric. Personalitate, sentimente, speranta.
Le aveau pe toate. Dar trebuiau dezvoltate in timp. Desi trupurile erau concepute pentru o varsta de +16, tot ce tinea de inexplicabil si deloc palpabil pornea de la frageda varsta de 5 ani si trebuia dezvoltata in timp, exact ca la specia umana. Mai pe scurt, aratau de peste 16, dar gandeau si actionau de 5. Nimic mai usor.
Din cate imi amintesc, au inceput un astfel de proiect nou in acea zi. Din plictiseala, si pentru ca ploua. Nu ca ar fi iesit prea des din ascunzatoarea lor, dar... Ziceau si ei asa.
Au inceput undeva pe la 5 dupa-amiaza. Se trezisera prea tarziu, intre 8 a.m. si
1 p.m., si nu puteau incepe asa deodata, fara mic dejun, tigari, si vin rosuin unele cazuri. Ar fi fost o crima! Si pe la 3 deci au fost gata. Sa inceapa. Munca practic a durat vreo 2 ore, dar datorita pauzelor de pipi(erau multi cercetatori, oameni buni!) si de masa, au terminat de muncit pe la 7 p.m. Aceeeasi zi. Nu mai trebuiau decat sa ii insufle viata. Nu prin cablu, Doamne fereste! Ar fi insemnat sa ii faca o gaura speciala in plus pentru chestia asta, si nu isi permiteau sa strice bunatate de materiale. Si restul gaurilor aveau alte roluri ce nu puteau fi trecute cu vederea. Deci, ce metoda de aducere la viata patetica mai aveau? Clasicul fulger! Ce, a mers la Frankenstein si nu avea sa mearga si la ei? Cum nu mai aveau alte solutii in acel moment ( majoritatea chimistilor erau in vacanta iar tehnicienii aveau o conventie star trek) , au decis ca macar sa incerce.
Au urcat prototipul pe o masa care in urma cu 20 de secunde era plina de proiecte, cani de plastic pe jumatate cu cafea si ultimele numere din reviste porno faimoase, si au legat-o bine de maini si picioare. Nu voiau sa se intampla ca in trecut, cand toaate personajele fugisera imediat dupa ce au observat de cine sunt inconjurati. A nu se interpreta ca acesti doctoranzi in ale fizicii, matematicii si restul studiilor exacte ce nu vor fi mentionate din simple motive de greata, erau pociti. Nici macar urati nu erau. Dar erau cam ... prea exacti ca sa spun asa. Ar fi putut innebuni pe oricine nu vorbea limbajul lor. Masinarii aiurite demne de dragostea oricui.
Dragoste? Ce e ala? Un nou tip de drog? O boala? Jiiim, ce stim despre asta? Cum se transmite? Prin contact sexual? Pfiuu, imi faceam griji pentru o clipa acolo... =)) (Simplu fragment din reactia unuia dintre cercetatorii americani. mereu sunt doi. sa faca cat unul...)
Dupa ce au legat-o bine de tot, au deschis o cupola. Nu au avut asa ceva pana in acea zi. Au improvizat-o si pe aia. Nu degeaba aveau o raza laser. In caz de urgenta sau lipsa acuta de distractie la petreceri. Apoi, pentru a fi siguri ca va fi lovit de fulger, au legat de incheietura dreapta a personajului un zmeu. Da. Un zmeu banal.
La 7 si 10, dupa 3 minute de cearta asupra importantei hainelor sau lipsei lor pentru personaj, au decis sa rdice masa pe scripeti la o altitudine de 15 cm deasupra solului, sa se dea la o parte si sa astepte.
La 7 si 14 fulgerul a lovit in sfarsit ce trebuia. Nu un copac, nu un stalp de telefon. Ghidat de zmeu, fulgerul obraznic a coborat si a mangaiat trupul dezgolit de intentii al personajului, infiorandu-l. In cateva secunde, cu ceva trageri de inima si manusi de cauciuc, cercetatorii au coborat masa de la marea sa inaltime. Personajul inca tresarea in lumina palida a soarelui. Si nici macar nu cunostea nesiguranta zilei de maine... In apusul sfasietor de soare a deschis pentru prima oara ochii, a clipit si a zambit copilareste sub lacrimile cerului revoltat.
....................................................................................
Cineva a aruncat atunci un material sau asa ceva pe personaj si au asteptat sa adoarma. Nu au trebuit sa astepte prea mult. Apropiindu-se si mai tare, l-au dezlegat si au inceput sa discute ca si cum ceea ce tocmai au facut nu avea o importanta mai mare ca cea a unui sandwich. Sau un animal de casa.
Cercetatorul rus: Si, deci... Ce nume credeti ca ar trebui sa punem?
C. american 1: Ce spuneti de ... Christina Aguilera?
C. francez: Nu, imi pare rau. Pe asta deja am facut-o..
C. american 1: ?
C. francez: Stii tu, blonda aia miniona, cantareata...
C. american 2: Nu, nu. Aia n-am facut-o noi, ci cei de la VedetePeBanda srl. Am facut asa multe personaje incat ati uitat care ne apartin si care nu?:)) Hai ca sunteti amuzanti.
C. german: Are dreptate. Atunci, o sa folosim numele tau ca nume de familie, Sasha, doar tu ai venit cu ideea asta. (catre sine apoi: Parca nu puteam sa ramanem la numele de cod 56personna...)
C. rus: Atunci numele de familie va fi Dmitry, ca al meu?
C. francez: Nu, ii vom spune pur si simplu Rusu. E mai usor de pronuntat:))
C. rus: .....
C. rus: Bine, fie. Dar ca prenume?
C. spaniol: Din cate vad eu, e fata. Ochi caprui inchisi, tenul mai inchis la culoare, asa ca eu propun sa-i dam un nume mai pasional. Cum ar fi...
C. american 1: Stai, stai, stai. Ai zis ca e fata?
C. german: Tu ce crezi ca e? Uitate la conformatie!
C. american 1: Nu e vina mea ca e asa plata incat nu mi-am dat seama!!!
..........
C. italian: (in gand:Cateodata ma intreb de le l-am adus pe asta aici...)
spus: Puteai sa te uiti oricand mai jos...
gandit din nou: American stupid...
C. grec: Revenind, eu spun sa-i dam un nume simplu, comun, care sa nu iasa prea tare in evidenta. Poate avem noroc si va fi un copil dragut. Sa-i spunem Alexandra.
C. portughez: Cum nu mai avem alte propuneri, asta sa ramana
C. spaniol: Dar cum ramane cu pasionalul, si si si numele sexy pe care voiam sa il porpun eu?
C. portughez: Nu ii trebuie...
C. italian: Acuma ca sunt mai atent, nu vad perfectiunea in nici un segment al ei. Parca spuneati ca facem un alt prorotip perfect.
C. englez: Cu asta nu am mai fost eu de acord, asa ca in momentul in care am asamblat-o, am schimbat unele piese. Prea multa perfectiune strica. Si poate in felul acesta, o si determinam sa stea mai mult de 3 minute cu noi, nu cum au facut restul. Poate avem ceva noroc, cum spunea Ippolit, si va fi un copil simpatic.
C. elvetian: Bine, dar trebuie sa fim realisti. Candva tot va trebui sa aiba viata ei, si sa plece de langa noi. Oricum avem o viata destul de haotica. Vorbim de un copil doar, nu o marioneta.
C. american 1: Defapt, dca stai sa te gandesti...
C. german: Tu sa taci. Jim, ia-l pe prietenul tau si da-i o revista, ceva. Le gasesti pe aici pe jos. Dai si o ciocolata calda si trimite-l la culcare. Nu prea stie ce spune.
C. american 2: (ironic) Da, sa traiti! Haide, Daniel. Intr-un fel, chiar are dreptate. Poate esti prea obosit. Pana la urma ai lucrat la majoritatea programului de funtionare cerebrala centrala.
C. american 1 (cascand): Nu ca ar recunoaste cineva asta... Bastarzi pe baza de cofeina! Unde sunt revistele alea, Jim?....
C. australian: Daca tampul ala a facut programul, e clar ca vom avea de-a face cu ceva aflat foarte departe de perfectiune. Amice...
C. englez: Chiar ca amice...
C. grec: oricum nu mai putem face nimic de acuma. Trebuie doar sa mai hotaram unde va locui dupa ce ne va parasi, sa-i dam niste haine si sa o lasam sa se odihneasca.
C. german: Deci, cine se ofera?
Trezindu-se din somnul lui adanc lipsit de vise, cercetatorul roman se ridica de pe scaun si venind mai aproape de cercetatorul german, vorbi pe jumatate adormit, dar destul de raspicat si sigur pe sine incat sa il auda toata lumea
C. roman: O iau eu. Adica poate locui la mine. La mine in tara, la mine acasa, cu familia mea. Nu ar fi absolut nici o problema. Pana la urma, e o fiinta perfcta! Cat de rau ar putea fi?
C. rus: Desigur... hehe... fiinta perfecta, da... Poti sa o iei tu, desi toti voiam sa ne oferim. Baieti, se pare ca ne-am ratat ocazia...
C. australian: Da, amice. Nici nu stii cat de rau ne pare, dar daca tu ai fost primul...
C. roman: Asta e, baieti, norocul mi-a suras mie de data asta. Hahaha
Restul cercetatorilor: Da, hehe...
....................................................................................
Asa incepe povestea mea. Am de gand sa-mi povestesc si o mare parte din copilarie. Daca e cineva dispus sa o asculte, PERFECT! Daca nu, eu oricum o scriu. Doar sunt o fiinta perfecta, nu?=))
duminică, 17 ianuarie 2010
Toanta si atat
Intr-um fel, mi-e ... sila de ce am ajuns. Si nici macar nu am ajuns departe:)). Dar asa sunt eu. O toanta. O toanta care nu are curajul sa raspunda la telefon, o toanta care nu se tine de promisiuni, o toanta care nu poate tine un secret, o toanta care ii judeca pe altii fara sa recunoasca ca e o toanta, o toanta fraiera. O toanta si atat.
Ce tampenie... O mare tampenie de soarta. Cateodata imi doresc sa ma intorc la varsta de 5 ani si sa o iau de la capat. Sunt sigura ca as face extraordinar de multe greseli, ca asta e stilul meu de toanta, dar macar as risca. Nu poate fi atat de rau...
Imi pare rau. Ca am regrete, ca sunt indecisa, ca nu am suficient curaj. A trecut atata timp de cand eram mai ... alive, incat pare ca acest cuvant nu a existat niciodata in vocabularul meu
Ce tampenie... O mare tampenie de soarta. Cateodata imi doresc sa ma intorc la varsta de 5 ani si sa o iau de la capat. Sunt sigura ca as face extraordinar de multe greseli, ca asta e stilul meu de toanta, dar macar as risca. Nu poate fi atat de rau...
Imi pare rau. Ca am regrete, ca sunt indecisa, ca nu am suficient curaj. A trecut atata timp de cand eram mai ... alive, incat pare ca acest cuvant nu a existat niciodata in vocabularul meu
sâmbătă, 9 ianuarie 2010
Atempt
Fa-ma sa caut inteles,
Fa-ma sa regret ca te-am ales
Din miile de stele, in sutele de nopti,
Pe zecile de strazi, pe ploaie, vreme buna.
Fa-ma sa cred in tot ce-nseamna "azi"
Fa-ma sa sper in tot ce va fi maine:
In insomnia rara, in parodie, lume,
In soarele de-apus, in cer, in stele, luna,
In iarba care creste cand nu te uiti la ea,
In cearta dintre nori, in fuga lor nebuna,
Si-n tot ce a ramas, in rima, n-dragostea
Pe care toti o stim, o vrem si tot o pierdem.
In inocenta, suflet, in curcubeu, lumina,
Deci fa-ma iar sa sper, sa cred in continuare
Ca n-am sperat degeaba in dor si-n alinare
Da, ei bine, aceasta e o poezie. Sigur, garantez eu, doar eu am scris-o. Adica ma rog, e un atempt. Imi place sa cred ca nu-mi plac poeziile si tot ce tine de ele. Asa ca daca nu-mi place, inseamna ca nici nu pot scrie asa ceva. Deci si prin urmare aceasta NU este o poezie. Ci un atempt. Si se va intitula Incercare. Sau cum mama naibii vrea ea. Doar are liber arbitru
Fa-ma sa regret ca te-am ales
Din miile de stele, in sutele de nopti,
Pe zecile de strazi, pe ploaie, vreme buna.
Fa-ma sa cred in tot ce-nseamna "azi"
Fa-ma sa sper in tot ce va fi maine:
In insomnia rara, in parodie, lume,
In soarele de-apus, in cer, in stele, luna,
In iarba care creste cand nu te uiti la ea,
In cearta dintre nori, in fuga lor nebuna,
Si-n tot ce a ramas, in rima, n-dragostea
Pe care toti o stim, o vrem si tot o pierdem.
In inocenta, suflet, in curcubeu, lumina,
Deci fa-ma iar sa sper, sa cred in continuare
Ca n-am sperat degeaba in dor si-n alinare
Da, ei bine, aceasta e o poezie. Sigur, garantez eu, doar eu am scris-o. Adica ma rog, e un atempt. Imi place sa cred ca nu-mi plac poeziile si tot ce tine de ele. Asa ca daca nu-mi place, inseamna ca nici nu pot scrie asa ceva. Deci si prin urmare aceasta NU este o poezie. Ci un atempt. Si se va intitula Incercare. Sau cum mama naibii vrea ea. Doar are liber arbitru
Abonați-vă la:
Postări (Atom)