Imi zboara gandul. Depaarte, departe de tot. La tine probabil. Sau la noi mai bine zis. Te gandesti si tu la mine? Te gandesti si tu la noi?

Nu mai ploua. Soarele abia scapat din catusele norilor alearga nebun pe cerul limpede de sticla. Alearga, alearga, se zbate si gafaie in timp ce-si gusta libertatea. Lanturile cad grele sub forma de curcubee si zambeste. Imi bate in geam razand copilareste. Dar mi-e frica sa-i deschid. Daca suveranii de cerneala diluata ii urmaresc fiecare miscare impulsiva? Daca ma vor vedea? Daca ma vor pedepsi? De dupa jaluzelele grele de oranj spalacit, soarele ma intelege. Imi zambeste radios, se inclina si isi cheama stolurile somnoroase si croncanitoare de inaripati sa il conduca pana in regatul sau de drept. Raman in urma-i doar scrijeliri de carbune la care ma uit uimita din globul meu izolat.
Mi-e cald sufletul de atata dor. Mai stii cand... Stai, asta a fost chiar azi!
Rad de una singura si ma dojenesc cu voce tare ca sa simt si eu ca tine cineva destul de mult la mine incat sa ma certe. Pe cine pacalesc? Tot singura sunt
Singura si absurda. Dar macar soarele ma mangaie. Doar de atat am nevoie oricum