Spune-mi

Ar fi ciudat, m-ai uri, sau ti-ai schimba atitudinea fata de mine daca ti-as spune ca te-am placut?

Dor

Mi-e dor... Mi-e ingrozitor de dor de clipele acelea.

Taraaa! Postarea 60!

Bla bla bla

Poc!

Mai bine ai filma cum imi trag un glontz in tzeasta si ti-ash ranji melancolic. Urmareste-mi atent mimica si vei observa cum se impaca cu soarta un om fara viitor. Sunt constienta ca imi retez singura posibilitatea de a fi fericita, sau macar de a avea aceasta impresie, dar o fac de buna voie si nesilita de nimeni. Defapt, stii ce? In timp ce vizionezi caseta sinuciderii pentru a suta mia oara gandestete ca nu sunt moarta pentru tine si cei care se prefaceau ca nu ma cunosc. Doar hai sa ne amagim ca nu am existat niciodata cu adevarat.

Am sufletul ferfenita, e tot ce mai pot sopti din intunericul sufletului pustiu ca o temnita

Raneste cumplit

Raneste faptul ca nu esti apreciat pentru ceea ce reprezinti cu adevarat. Raneste faptul ca poti oricand fi refuzat. Raneste faptul ca trece chiar si o zi, o saptamana, o luna, un an, o viata fara sa-si aminteasca data zilei tale de nastere. Raneste faptul ca mimezi fericirea revederii. Raneste faptul ca ai glume private cu toti ceilalti. Raneste faptul ca mereu vei fi considerat un strain. Raneste faptul ca nu "apartii" nimanui.

Raneste siguranta ca nu esti iubit.





Si atunci, ce solutii iti mai raman incat sa nu fii ranit cumplit?

Perpetua schimbare

Sunt constituita pe baza acestui dicton de viata scurta. Macar de as faceo intentionat, dar asa...


Si ciudat e ca pentru unii, referindu-ma la majoritatea, schimbarea asta a mea e ceva de rau. Un motiv de a fi uitata si trimisa la gunoiul reciclabil, sectiunea marionete. Desi nu prea arat, sa stiti ca defapt ma doare si pe mine aceasta indiferenta subita.


Eu o consider un lucru bun, aceats amodificare. Prefer totusi sa o numesc adaptare. Practic, raman aceleasi lucruri la baza. Mereu voi fi sincera, mereu voi face glume de neam prost, mereu iti voi fi aproape la nevoie. Si atunci? Chiar te deranjeaza faptul ca pot face mai multe lucruri in acelasi timp? Ca pot discuta pe subiecte diferite cu persoane diferite, ca pot PAREA unul din EI?

Poate e problema mea. Poate e problema ta. Ce e cert insa e ca prin atitudinea ta imi faci rau. Daca esti ingust la minte, nu ma pot declara complice, pentru ca ma stiu lipsita de vina. Si nu, nu intelege gresit. Nu te-am facut eu ingust. Ci natura

Momente

Am momente in care mi se resimte inutilitatea. E greu sa fii departe de cineva care are nevoie de tine. Sau nu neaparat de tne, ci mai mult de SFATURILE tale. Cui ii mai pasa de mintea din spatele lor?...
As vrea sa nu mai depind de anumite persoane. M-am alipit gresit unui grup deja format. Am facut rau, pentru ca intr-un final, tot eu ies dezamagita din ecuatie. Eu sunt acel +0 de care CHIAR nu este nevoie pe nicaieri, pentru ca rezultatul va fi acelasi. Cu sau fara mine, lumea are acelasi viitor asigurat. A naibii treaba...


Mai mai sa plang. Pacat ca eu nu pot sa plang. De ce? Cine stie? Cui ii mai pasa?
Ma simt de parca nu am facut parte din prezentul nimanui pana acum. E adevarat ca exagerez, probabil, dar asta simt, si nu se discuta. Trec adesea pe langa unii fosti colegi de scoala si prieteni(mult spus) din copilarie si zambesc talamb si degeaba. Nu ma mai recunoaste lumea... E adevarat ca m-am schimbat, lucru pe care il voi elabora later, dar nu e nici chiar asa. Nu m-am schimbat incat sa nu iti dai seama cine sunt. Dar nu e asta problema. E vorba de faptul ca nu am fost nimic mai mult decat un personaj episodic.

Un personaj episodic si nimic mai mult.

Urlaaa!

Urla-ti nesigurantele! Marturiseste-ti angoasele si depaseste-ti problemele. Schimba-ti expresiile, preschimba-ti ura in compatimire si aminteste-ti cum se rade. Revino tu, cel original, si fa-ma sa cred ca nu am pierdut defapt nici o clipa impreuna. Spune-mi cat de importante sunt razele soarelui si cat de palida e reflexia lunii. Creaza-ti amintiri frumoase si paseste incet pe strada, inregistrand doar detaliile. Coloreaza-ti viitorul in impresiile curcubeului, alunga-ti somnul de pe genele negre si dese. Calatoreste in tari cat mai indepartate cu ajutorul imaginatiei si adu-mi cand te intorci suvenirurile cele mai comune. Fa din viata ta o speranta perpetua si modeleaza-ti aripi din panza stravezie imprimata cu iluzii de fluturi.
Alearga-ti sufletul pe pajistile verzi ale copilariei, si parfumeaza-ti visele cu dorinte. Asculta-ti glasul inocent si canta-ti depresiile.
Lumineaza-ti holul deznadajduirii cu scantei si haide! Sa ne pastram doar in suflet trecutul, in inima prezentul si in gand viitorul. Simte si sa plecam. Puls nebun al inimii proprii. Inima noastra, flacara vie

Vreau sa ma eliberez de gandul ca nu ma vrei...


Dragut vers...

Legat de tine

Mi-ar placea atat de mult sa zbor. Sa ma pierd printre crengi vii de toamna, si printre flori ametitoare de primavara,sa trec alene prin galbenul campurilor de vara si pe deasupra pustiurilor iernii. Nu cer mult, serios. Sa pot sa ma ridic putin de la sol, e tot ce am nevoie. Tanjesc la libertatea cerului, si la infinitul albastrului lucid.
Si crezi ca m-as mai intoarce? Crezi ca, din momentul in care mi s-ar deschide usita coliviei si mi s-ar descatusa piciorul insemnat de lantul argintat al obligatiei, m-as mai intoarce? Gresesti. Pana si eu gresesc cand ma mint acum din nou. Desigur ca voi veni inapoi. Doar ca sa am ocazia sa te privesc de dupa cealalta parte a geamului, si sa-ti zambesc in trecere. Zambet din suflet, suflet de calator.
E greu azi cerul. Plin de nori si plumb, ameninta cu toanele lui nesabuite aupra mea si a ta. Frica? Mie in mod cert nu. De tine mi se rupe inima, fiinta ostila si fura-energie ce esti. Cat de greu poate fi sa intelegi ca oricum nu ma voi supune niciodata? Ca nu am de gand sa-ti cant triluri calde si visatoare, ca nu iti voi impartasi gandurile si sperantele?
Imi pierd inutil penele si ma zbat degeaba in cusca asta infernala. Stiu ca nu ai de gand sa ma asculti. Vrei sa ma tii langa tine si astfel ma sufoci, ma asfixii cu grija ta senila, si obsesia ta de a fi iubit. Cu frica ta de a fi parasit. Cu teama ta de a fi singur. Pe veci, pe viata, pentru totdeauna.
E chiar asa greu sa iti traiesti propria viata?

O, tu, creatura absurda ce esti! =)) Scz, scz, trebuia sa fiu serioasa, dar ma face sa rad. E atat de teatraal! Faake =))

Stii, mi-ar placea ca unele persoane sa isi tina telefoanele deschise...

Vreau sa vorbesc de urgenta cu cineva, si nu stiu cu cine. Cu cineva cu care nu am mai vb de mult. Cu cineva de care mi-e dor. Cineva prompt si sincer. Care m-ar putea opri din mancat dulciuri, pana nu devin o diabetica notorie. Trebui sa vb cu cineva...

Iiii feeel paralyyyyzed!

Asta mi se canta in castile de un albastru exagerat. Intr-un fel, asa si ma simt. Nu am motiv, si asta ma enerveaza ingrozitor. Ingrozitoor! Vreau sa pot face ceva serios. Dar deocamdata, n-am absolut nici o idee. Absolut degeaba am venit. Bai, si nu stiu unde mi-au disparut toate experientele, si visele si creatiile din cursul saptamanii ce meritau notate. Au facut un simplu Puff! si gata? S-au evaporat? Le-a papat lupu'? Unde dracu' mi s-a dus inspiratia?

Vreau

Vreau sa scriu, sa scriu, sa scriu continu pana cand ma dor degetele, pana cand imi trosnesc incheieturile, pana cand simt ca nu mai am mult pana lesin de privare de odihna si H2O. Sa scriu pana cand simt ca am gasit cu adevarat ceva scris de mine ce merita citit. Cu adevarat, nu doar prin definitie. Deci asta voi face. Chiar daca nu pot zi de zi, o voi face saptamana de saptamana, si tot se va intampla fatidicul. Determinata as hell azi, si nu stiu de ce. Poate e de la plictiseala. Hehe

Am gandit, si acum sufar de consecinte

Ma doare capu'. M-am gandit ca cel mai bine ar fi sa ma refugiez. In carti, in caiete, in muzica, in mine. Ma simt tradata de ceva ce-mi apartinea. Sociabilitate si darul de-a vorbi.
Acum stau la birou, mancand struguri, manjind tastele si facand febra musculara la degetele mainii stangi. Dreapta e mult prea ocupata cu meditarea.
In momente din astea am nevoie de inca un schimb de personalitate.


Cine ma mai intelege?

Parca lor le-a pasat vreodata...

Serios

Nu-mi mai pasa.

Dezmintiri unor posibile acuzatii

Apropo, nu sunt emo. Ba din contra, chiar imi place viata mea foarte mult. Chiar daca are mai multe gropi decat permite legea. Dar, din varii motive, cum ar fi, pentru a scrie sau desena, de obicei intru intr-o stare de nostalgie si insensibilitate si tristete acuta. Tristete e aia cand razi ca un prost pentru ca tocmai ai uitat ceva important ce voiai sa spui?
Nu sunt depresiva. Cel putin, nu tot timpul. Doar asa sunt eu, pun ceva mai mult sentiment decat trebe. Ce sa-mi faci? Aaa, stiu eu, dar esti cam zgarcit, asa ca... Da, ma gandeam ca imi poti da o bomboana, perversule. La ce te gandesti?!

Firma

Tocmai am achizitionat un album Firma. De prin 2007 cred. Continea "Baby is crying", asa ca l-am luat de pe raft. L-am si platiti, esti nebun?!




"Ma tot cheama sa zboor!"

Minulescu, last part pe luna asta

Romanta fara muzica


In tine-mi pun toata speranta
Si-ti zic:
-De-acum pentru mine fii totul,
Iar eu
Voi fi pentru tine acelasi ateu,
Ce-afara de tine nu crede-n nimic.
Fii totul-
Trecutul, cu mortii de ieri
Ce dorm la raspantii, de salcii umbriti,
Si ziua de maine, cu noii-veniti
Ce rad pe mormantul defunctei Dureri...
Spre norii de-arama, pe-naltele scari
Urca-vom-
Din goluri in goluri pribegi,
S-ajungem in tara in care sunt regi:
Nimicul,
Eternul,
Si-Albastrul din zari...
Si-acolo, -n gradina in care nu cresc
Decat matragune,
Cucute
Si laur,
Sorbi-vom cu sete din cupe de aur
Iubirea topita-n Albastrul ceresc!...


Complete version. Cuvinte pe care deocamdata, si cred ca niciodata, nu voi fi in stare sa le pronunt

Minulescu, part 3

Mult asteptatei...


..............................................................

Te-am asteptat la-ncrucisarea potecilor pe care-alt'data
Mult asteptatele amante soseau grabite sa-si sarute
Amantii,
Ce-asteptau in umbra, tacuti ca niste statui mute...
Si cate primaveri, de-a randul, castanii rosii nu-mi vestira
Ca nimeni n-a trecut pe-acolo
Si-n zare nimeni nu s-arata!...


Mai tre sa spun ca e incompleta?

Minulescu, part 2

Romanta celor ce se vand


Se-ngroapa soarele-ntr-un nor-
O, negrul nor ca si mormantul
Inselatoarelor ce mor
Neplanse de amantii lor

Pe la ferestre-si plimba vantul
Tristetile sfarsitului de vara,
In timp ce-n carciuma murdara,
Din strunele de-arama-cantul
Chitarelor
Isi ia avatul...
Iar pe la mese,
Rand pe rand,
O ceata de amati artisti-
Toti neintelesi si mari,
Toti Cristi...
Isi beau iubirea, fredonand
Romanta celor ce se vand

Dea, asta e intreaga. Varianta pentru lenesi

Azi sunt fierce. Port ochelarii de vedere si am parul prins cu clame asortate la pierce-uri. Asta a fost pura coincidenta. Clamele ma refer...

Minulescu, prima parte (adica 1)

Romanta corbului

Pe tarmul nalt si drept-
Hotarul, de unde-ncepe necuprinsul
Imperiu-al apelor albastre
Cu-atatea felurimi de pete,
Al apelor ce dimineata sunt verzi,
Iar seara violete-
Un corb a poposit spre seara,
Si-asa, cum sta pe malul marii,
Orbit de-albastrele noianuri,
Muiate-n purpura-nserarii,
Parca-i sositul care-asteapta sa vina si alti intarziati...



Mai e ceva din poezie, dar deja va si ma plictisesc. Curiosi de continuare? Atunci pune-ti mana pe carte si cititi.

Culori

Toate culorile imi incanta ochii, dar foarte putine sufletul. Pe alea cred ca le pot numi preferate. Cand eram mica, au trecut prin schimbari destul de drastice, topurile astea ciudate ale mele. De la rosu la albastru, la verde, la gri si galben. Dragut... Am renuntat si am ales cate o reprezentativa din fiecare categorie. Sunt foarte indecisa.

- albastru-safir. Ca si bluza mea preferata pe care am tot pomenit-o recent, imi induce nostalgie, calm absurd si liniste interioara. "Mi-e dor. Mi-e dor si nu stiu de ce...". Ce ironie, bluza e de aceeasi nuanta. Probabil culoarea mea preferata. Ma regasesc cand ma simt singura, sau serioasa si pregatita sa ma implic intr-un proiect sau asa ceva.
-verde-feriga (cred ca asa se cheama, dar sincer nu ma intereseaza prea tare). O nuanta destul de potolita de verde. Again, relaxanta. Ma regasesc in ea in momentele in care stau la umbra frunzelor de stejar pe timp de vara timpurie. Calma, ganditoare si putin somnoroasa.
-galben-floarea soarelui (cred ca asta e nuanta). Optimista, vesela,inocenta, glumeata, mereu surazatoare. Eu in zilele mele cele mai bune. In afara de partea cu inocenta... Am o gandire bolnava, folosita sanatos.
-rosu-mar- nu o pot gasi nuanta exacta, asa ca am folosit una aproximativa. E un fel de rosu cum vezi la merele maari si gustoase, aduse de prin strainataturi. Aveam o astfel de carioca la un moment dat. Acum e data disparuta pe o cutie de lapte si aia ratacita. Rosu a fost initial culoarea mea preferata din copilarie. Acum nu ma caracterizeaza decat prin... ciudat, mie imi inspira, cel putin nuanta asta, o usoara timidete, retragere, optimism din nou, copilarie, jocuri.
-gri-argintat- e cea mai adaptabila culoare pe care o cunosc. Poate deveni o total alta culoare in functie de ce nuanta vie care ii este adaugata. Asa sunt si eu adesea. Ma adaptez destul de usor la orice mediu. Am nevoie doar de putina culoare in viata mea.


Bine, ca mai sunt o groaza de culori care le ador. Cum ar fi albastru-cobalt sau spirt, nuante ce ma ajuta la creativitate, atat muzica cat si desen. Apoi verde crud, o culoare care ma amuza si ma face sa rad mult. De mine, de tine, de oricine. Negru, clasicul, stalpul societatii. Bine, negru nu e o culoare, dar nu conteaza. Si altele, altele.... Toate ma caracterizeaza intr-un fel sau altul, mai mult sau mai putin.

No comment

Zi de zi...

... ma inteleg in alt fel. Zi de zi descopar detalii interesante despre mine. Cred ca as putea chiar scrie o carte numai vorbind despre propria-mi persoana. Dar nu ar fi cusher....

Toamna e anotimpul meu preferat.

Simt cum trece timpul.

Prin fiecare pas nesigur propriu, prin fiecare rasuflare de gheata din cursul diminetii, prin fiecare freamat de frunza. Simt cum trece vremea, si cum copilaria se indeparteaza din ce in ce mai mult. Vrea sa ma mai mint, macar putin, ca mai am dreptul sa copilaresc. Sa imi ignor grijile zilnice si preocuparile, sa ma fac ca in lumea MEA nu exist decat eu si hamsterul meu. Sa traiesc intr-o lume imaginara pe veci. Dar probabil, odata cu aceasta lume imaginara va veni la pachet si camasa aia alba si deprimanta cu maneci foarte lungi...
Vreau sa mai vad cum se topeste lenes soarele dupa un bloc proaspat renovat, si sa-mi topesc grijile in caldura lui. Vreau sa mai urmaresc zborul dezorganizat pentru ochiul uman al pasarilor lipsite de griji. 6 la numar. Vreau sa mai ascult muzica pana nu mai percep nici un zgomot al strazii. Vreau sa imi mai vad umbra din 4 perspective diferite. Nunte din ce in ce mai inchise. Vreau sa mai merg noaptea pe strada singura, si sa-mi fac griji ca cine stie ce se poate intampla in jurul meu fara sa imi dau seama, ca mai apoi sa sa-mi zambesc auto-ironic si sa imi vad de drum. Vreau sa mai prind fluturi si sa ii urmaresc in timp ce se zbat sub o cupola de sticla in forma de pahar. Vreau sa mai sap in trei locuri diferite in gradina, in incercarea de a gasi cutia timpului ingropata imprruna cu verisorii mei. Nici acum nu am gasit-o... Vreau sa mai alunec iarna pe gheata, sa mai cad pe scari si sa ma mai impiedic de poarta scolii, ca apoi, de pe jos, sa pot rade ca disperata. Si acum crede lumea ca am ceva la cap... Vreau ca mancatul bomboanelor "Skittles" sa imi aduca fericire ca in momentul in care le-am descoperit pe vremea cand aveam mai putin de 10 ani. Feel the rainbow, taste the rainbow. Vreau sa mai pot plange liber, fara sa-mi fie frica de faptul ca cineva ma va vedea si isi va face griji pentru mine. Vreau sa mai vad filme amuzante cu actori adevarati.
Pentru toate am un singura reactie: AI VOINTA!

Sunt slabe sanse sa le mai percep cum o faceam demult. Deja am 16 ani, la dracu'! La 20 oare ce reactie voi avea?












Imi vreau vara inapoi!!!!

Results

Se pare ca titlul a fost ales. "Cosmarul unui vis comun" parea potrivit la momentul respectiv, cand l-am pus pe lista. Acuma, nu suna decat a ceva mai mult decat fals. Ma voi decide daca voi folosi aceasta solutie sau una ce-mi va surade in viitor. Eventual.


Oircum ar fi, mai e mult pana la titlu...

Nefericit cel constient de sine

Sunt lucruri de care mi-e dor, desi nu mi-au apartinut niciodata.
Sunt stari pe care le retraiesc zi de zi, desi sunt sigura ca de fiecare data cand trec prin ele e prima oara.
Mi-e greu fara tine, dar nu as recunoaste-o nici pusa in fata faptului implinit.
Sunt o lasa, dar sunt eu.
Sunt nebanuitoare, dar asta sunt eu.
Un copil.
Asta sunt.
Eu

Melodia in cauza...

Doar un ceva nesemnificant

Shut me out completely,
That would not be such a sin.
Lock up every entry,
Make sure that there's no way for me to get in
Won't try to pry them open,
Never mind knock upon your doors.
Truth is that there's no reason for me to even see your face anymore.

But I need you ears and I need them now I've got something to say,
I'm not here today to win you back just to remind you that:

Sure as the rain starts to fall,
Yes I'll always remember you dear.
And though we don't talk anymore.
I was crazy for you; yes I was crazy for you, that's for sure.

Nothings ever easy, I think we both know that it's true.
I was convinced you loved me, and I was pretty sure that I loved you too,
When was our final moment what's your favourite might have beens.
When was my fatal error that changed the way you thought of me ever since.

Cause I made you smile and I made you laugh,
I made nice gestures and surprised you enough?
And I made you come, but I made you cry,
I wish this was true and I'm not gonna lie.

So sure as the rain starts to fall,
Yes I'll always remember you close
And though we don't touch anymore.
I was crazy for you; I'm still crazy for you, that's for sure.
Still crazy for you, still crazy for you, still crazy for you



Sunt niste versuri foarte importante pentru mine. Nu pentru ca ma regasesc printre semnificatiile ei ascunse, nu pentru ca melodia mi-ar fi fost dedicata vreodata, ci pur si simplu pentru ca reda aripi dragostei in care nu cred. Ploaia, regasirea celui drag, toate amintirile lucrurilor facute impreuna, nevoia de a fi ascultat, sunt lucrui aparet nesimnificante, dar care reprezinta grozav de mult. Chiar si pentru o persoana ca mine. O persoana care nu crede decat in dragostea altora. Hmm, poate e si mai bine asa. Asta nu inseamana ca sunt gloomy sau ceva de genu'. Nu. Sunt o persoana ce isi intelege posibilitatile, ce va rade cand va fi de ras, plange cand nu va fi de plans, si te va bate la cap cand ti-e lumea mai draga. Pentru mai multe referinte, citeste, caro, "Sunt tipul de persoana"

Mai e 2 zile

Da, mai e doua zile, si da, am gresit intentionat. Mai sunt doua zie pana cand voi vedea rezultatele poll-ului existential. Si parca prevad, ca in ciuda putinelor voturi ca de, sunt mai timida asa de felu' meu si n-am asa multi preteni, tot ma vor dezamagi raspunsurile, asa ca voi opta pentru o a 5a optiune, din afara listei. Like always...

Chiar?

Nu mi vine sa creed! Iar am fost expediata cu treaba, comisioane sau cum vreti sa le spuneti lucrurilor murdare pe care nimeni nu vrea sa le faca, si de aia suntem noi obligati. Pentru ca noi suntem viitorul stalp al societati. Ce vrajeala...

Oricum, in timp ce coboram scarile frustrata cu mainile in buzunare, mi-am dat seama ca... defapt... e intuneric. Intuneric, singura, pe o scara de bloc necunoscuta. Chit ca e scara pe care am folosit-o drept conexie cu realitatea atatia ani, scara MEA de bloc. Adica a statului. Groaza mea cea mai mare! Mereu am eu norocul asta de-a dreptul orb. Chior sigur nu e, a dat prea multe rateuri pana acum. Am simtiti cum incep sa mi se incordeze toti nervii si muschii, ca la o matza (pisicuta) "orfana". Hmm, orfana sunt si eu in astfel de situatii. Orfana de idei, solutii rapide, razele zilei de maine. Sunt paranoica adesea. Daca pentru asta merit omorata cu pietre, nu aveti decat. Al' de se simte intreg la minte si far' de paranoia sa arunce primu'.

Afara, la fel de bezna. Poate chiar si mai rau. Macar in bloc mai sunt niste becuri aiurite din loc in loc, ce au scapat cu viata in urma asalturilor de manele date la maxim inca de dimineata. Or fi nemtzesti, altfel nu imi explic cum de au rezistat atat. Becurile, ma refer. Totusi, cu toate becurile lor si a neamurilor lor, tot ma simt mai in siguranta in aer liber. Poate sufar putin si de claustrofobie. Ciudat, imi amintesc clar cum la vaga varsta de 8 sau 9 anisori m-am bagat intr-o cusca nou-nouta de caini. Custom made. Nu pentru mine, desigur. Si nici in lift nu am atacuri de panica sau convulsii. Deci asta se exclude.

Din nou afara. Bunica ma ajunsese la timp de la tzara, incat sa ii car eu bagajele. Nu multe, nu voluminoase, ci grele. Ingrozitor de grele! I-am lasat si ei o punga de fandoseala, ca sa nu spuna ca a venit acasa cu mana goala la propriu, si am pornit inainte spre usa care nu se mai inchide a blocului. Fredonam aceeasi melodie pe care o fredonez cand stiu ca am gresit: " Idioato! Bah, da' proasta mai esti, si inca nu te-ai invatat minte..." Bine, ca ajutorul dat unei persoane in etate nu se considera greseala, mai ales daca e vorba de propria ta bunica. Dar la momentul respectiv, parea solutia crizei personale. Pana la etajul trei, am simtit cum mi se desprinde la drept sufletul de trup de la efort. Doar, sunt destul de obisnuita cu caratul. Chiar ma gandeam sa profit de aceasta experienta pentru o posibila cariera in ale "caraushatului". Mai pe scurt, ma gandeam sa devin caraush in caz de nu intru la facultate. Sau nu iau bacul inainte. Oircare din aceste doua optiuni fatale.

Eventual, am ajuns si in casa. Ce pacat ca nu mai am apendice, altfel nu mai trebuia saraca Ale (pe care chiar o compatimesc atat eu, cat si celelalte 8 personalitati ale ei) sa care ca magaru', cataru', sau alt animal folosit in aceste scopuri brutale. Brutale va spun! Acum, tot ce mai speram era sa nu fi capatat purici. Interesante creaturi, acesti purici. Interesanti pana in punctul in care chiar as renunta la a-i mai vana, pentru a-i studia cu atentie si a-i obliga sa se alature circului meu ambulant. De dragul stiintei, desigur!

Si desigur, desi e absolut imposibil, simt deja cum incep sa sufar de hernie. Ia uite, domnule, unde se ascundea ce-a de-a treia boala miraculoasa pe fond psihologic! Acum mai sunt si ipohondra... Amicee!

Hey, mi se pare mie sau... acolo sunt niste iepuri de plush... CANTAND? Aaa, deci ii vedeti si voi. Pentru un moment, am crezut ca sunt schizoida... Ups, my bad! :D

Si am fost acuzata ca stiu mai mult trupe necunoscute. So not truueee!




Decat poate... putin de tot... au dreptate... I guess

Si daca tot am descoperit tehnica secreta a video-urilor puse pe blog...



... sa va torturez putin si cu muzica imorala de care vorbeam nu de mult

Doar o mica bucurie zilnica din jurnalul unui optimisto-pesimist convins

As da orice...

Bine, aproape orice, incat sa mi se permita sa devin auto-didacta. Full-time Deja sunt part-time. Nu ma pot baza doar pe cunostintele precare ce ni se ofera in institutia aia. 90% din 110% cat ni se cere sa stim, sunt pur si simplu PORCARII. Inutilitati, ce in ziua de azi sunt totusi cosiderate indispensabile. O sa ma prefac ca tusesc in timp ce pronunt raspicat si cu suficienta ura incat sa fiu auzita : Bullshit! De zeci de ori. Pana cand se vor desfunda urechile pseudo-surde ale autoritatilor. Pana cand, insa, va fi deja mult prea tarziu pentru mine cat si pentru generatia urmatoare. Vreau, ca orice adolescent razvratit la varsta mea, sa fac ceva pentru cei ce vor urma. Desi sunt sigura ca macar jumatate din ei nu vor avea in privirile lor decat un simt absurd de superioritate si nimic ce ar putea fi in vreun fel conectat cu recunostinta. De aia probabil nici nu se merita sa-mi complic existenta. Ma tot mint. Continui sa ma mint ca sunt inca un copil, ca mai am inca dreptul sa copilaresc. Dar nu fac decat sa sufar de pe urma acestei incapatanari. Catar ar fi porecla mea potrivita. Oricum ar fi, probabil ca nu dispun inca de determinarea necesara sa fac ceva macar si pentru mine. Mai mereu incep tot felul de proiecte fanteziste ce nu fac decat sa-mi starneasca curiozitatea si creativitatea, dar care nu fac decat sa ma dezamageasca in momentul in care imi dau seama ca nu au o fundatie puternica. Exact ca un castel de nisip, rand pe rand mi se darama visele si lucrurile in care cred. Degeaba ma mint si va mint. Inca nu mi-am testat capacitatile la maxim. Deci, inca nu mi se pare corect sa va arat schitele. Schitele unui plan abia la inceput. Inca mai am nevoie de resurse, si din cate stiu, momentan suntem in criza. Alta scuza penibila... As da orice, sau aproape orice, astfel incat macar sa realizez de ce am nevoie sa-mi creez bazele unei schimbari pe termen lung. Schimbari ce vor surveni atat in viata mea cat si a celor ce ma inconjoara cu dragostea si increderea lor

Concluzia

Nu vreau sa inceapa scoalaaa!

Dar nu de asta am venit azi

Dupa cum indica si titlul, destul de subtil, nu am venit sa fac posturi doar pentru a fi nedreapta azi. Doar ca... soarele a stralucit atat de frumos astazi, si mi-ar fi parut rau sa nu-mi exprim parerea/parerile. Pana acum ceva timp nu mai gaseam o solutie de inseninare a zilelor ce eventual vor deveni chiar si mai plictisitoare si friguroase si plictisitoare. Aaa, am mai zis asta o data... Vedeti cat de tare ma afecteaza?! Am simtit intr-adevar cum toamna incepe usor, usor sa acapareze trotuarele si parcurile supra-populate. Tot felul de framantari ale pasarilor migratoare, exprimate prin puterea vindecatoare a timpului. Palpairi usoare de stele, observabile cu mult mai devreme comparabil cu serile de pe timpul vacantei si sperante desarte ale copacilor ca vor mai avea timp sa ne ascunda de soarele necrutator. Dar oricine poate realiza ca e deja prea tarziu. E frig. E frig in sufletele noastre si pe strada. In afara de azi! A fost mai mult decat suficient sa-mi ranjeasca de pe cer astrul orbitor, ca sa inteleg ca de cealalta parte a geamului va fi exact ce era nevoie sa-mi ridice moralul. Am plecat din casa zambitoare, fredonand in gand o melodie cu versuri imorale, si m-am intors fericita, extenuata de la atat ras si mers, cantand de-a dreptul pe scara blocului aceeasi melodie. Cred ca va deveni curand una reprezentativa. E drept. Cum am trecut pragul, nu am avut timp decat sa ma hidratez cu un pahar de apa, dupa care am si fost expediata sa duc gunoiul. Yee, happy me! Nu stiu cum se face, ca de cate ori trebuie sa duc EU gunoiul, asta pare sa se multiplice pana la imposibilul de a-l duce intr-o singura tura. Al naibii gunoi ecologic...

Dragutz

La multi aaani, Kate! Ok, acuma parca am mai scapat de energia acumulata in timpul zilei. Si ok, recunosc, sunt cam nedreapta. Bineee! Foarte nedreapta! Trebuia de mult timp sa le urez la mult ani si prin intermediul blogului lui Eva si Emma, a caror date de nastere le voi publica eventual daca le voi primi acordul. Ce este cert, daca nu am facut gesturi dragutze pana acum utilizand blogul, asta nu inseamna ca nu le iubesc la fel de mult...

Hehe, ups!

Am uitat sa precizez ca toate numele pe care le-am folosit pana acum si pe care le voi folosi de acum inainte sunt fictive. Motive personale. Si celor carora le-am promis ceva, sa stie ca nu am uitat. Am de gand sa imi respect cuvantul, chiar daca ceva mai tarziu decat planuit. Sank iu.

Sunt tipul de persoana....

Sunt tipul de persoana care ar rade de tine in momentul in care a-ti face cunostinta, astfel incat sa nu ii descoperi adevaratul caracter. Sunt tipul de persoana care ar vorbi neincetat din acelasi motiv stupid. Sunt tipul de persoana care si-ar tine pormisiunile atat cat poate fata de toate persoanele in afara de sine, care de cate ori ar veni vorba de lucruri evidente ar trebui sa-i explici macar de doua ori incat sa inteleaga, care are mai mult de 9 personalitati pe care le trateaza ca de la egal la egal, tipul de persoana care incerca sa se apuce serios de scris inca de cand era in clasa a 6a, care s-ar indragosti de un personaj creat impreuna cu unul din putinii ei prieteni. Tipul de persoana care te-ar tatua si s-ar tatua cu pixul, si care desi a refacut desenul deja de 3 ori, tot crede ca ii lipseste un ceva anume asa ca il sterge, care daca i s-ar da dulciuri ti-ar spune si codul de la card, si nu si-ar asuma responsabilitatea unui posibil cod gresit. Tipul de persoana care a uitat ce tocmai voia sa scrie desi era important, care daca ar fi posibil si-ar instala in cap un psp portabil permanent, care si-ar face mai mult de 11 pierce-uri cat si-a propus, dar ii este interzis prin legislatia cruda a familiei. Tipul de persoana care te-ar astepta sa mancati cina impreuna, desi tu vii abia a doua zi. Tipul de persoana care atunci cand citeste nu s-ar ridica de pe fotoliu daca nu ar exista nevoile fiziologice. Tipul de persoana care vara s-ar muta pe o banca daca ar fi posibil, sau ar juca baseball si ar citi manga pana la epuizare. Persoana care ar vrea sa invete sa cante la tobe. Persoana care se imbraca tocelareste de amuzament si poarta ochelari de vedere de fandoseala. Care ar purta hanoracul ei preferat cu skater 3 zile la rand si care nu ar cuprinde tot ce ar avea de spus pe tema auto cunoasterii.Sunt tipul de persoana care ti-ar umple casa de origami, felicitari si cadouri handmade, care va refuza o viata sa faca poze pana o vor conecta la aparate. Tipul de persoana care vrea sa fie incinerata atunci cand moare, si sa fie imprastiata de pe munte in capul unor turisti asiatici dezorientati. Sunt tipul de persoana care inca nu si-a amintit ce voia sa-ti spuna inainte. Tipul de persoana care si-ar cumpara zeci de creioane HB si 4B, care si-ar strica mixerul de la facutul atator prajituri impreuna cu prietenii, care ar saliva la o simpla reclama la produse Kinder... Sunt tipul de persoana care are glume private cu toti cunoscutii, care uraste sa joace Adevar sau Provocare pentru ca a fost supra-traumatizata de el cand era mica, care inca mai doarme cu un ursulet de plus ori de cate ori se simte singura si infrigurata. Sunt tipul de persoana care ar purta pantaloni scurti si pe timp de iarna, doar ca traieste cu teama injectiilor intra-musculare. Tipul de persoana pe care o ia cu ameteli ori de cate ori intra in spital. Sunt tipul de persoana care isi va face parul in trei culori si va umbla asa pe strada, tipul de persoana care bate ritmic pe taste in timp ce scrie articole, si asta datorita muzicii. Sunt tipul de persoana care nu doarme bine daca nu asculta muzica pana i se termina bateriile si care ar prefera adevarul in orice context, indiferent de cat de crud e. Care adora ploaia si mai ales sportul de-a saritul din balta in balta, care cand era mica voia sa aiba parul lung doar ca sa spuna" mamii, mamii, imi bate vantu' in paar!" si care acum il prefera scurt pentru ca ii reflecta personalitatea. Tipul de persoana care e obsedata de ce tine de ceai si ceremonia lui. Si sa nu uitam de japonia si tot ce implica. Persoana care in momentul in care te va vedea plin de indoieli nu iti va spune nimic pentru ca i se pare ca nu ar fi nimic suficient de potrivit in astfel de situatii. Tipul de persoana care ti-ar zambi doar si ar prefera sa te priveasca in ochi. Sunt tipul de persoana careia i s-ar inrosi ochii de la atata calculator. Tipul de persoana care intentioneaza sa-si cumpere cate 10 cutii de Skittles pe luna, ca sa aiba ce rontai pe drum spre scoala, si care bineinteles ca s-ar ineca cu ele de atata zel. Sunt tipul de persoana care este muscata de mana de hamsterul ei primit cadou de la prieteni buni, tipul de persoana care ar scrie o poveste trista despre un bufon, si care ar purta cravate impodobite cu agrafe colorate de hartie. Persoana care si-ar personaliza toate hainele daca nu ar fi in scoala. Persoana care CHIAR uraste aceasta scoala.

Sunt tipul de persoana care s-ar prezenta drept Victor, care si-ar lega sireturi la maini si ar spune ca respectivele sunt "wanna be bratari si inele", care se sperie de intuneric si singuratate, care danseaza doar cand nu este urmarita, care canta pe strada si care se face ca nu vede privirile ciudate si surprinse ale strainilor. Sunt tipul de persoana care crede in deochi si de aia mai poarta rosu. Persoana care abia de curand a simtit ura adevarata, care face parte din latura renegata a familiei si care adora citatul ce o reprezinta: "rau copil ai mai fost..." . Sunt tipul de persoana care in una din clasele 1-4 ar baga un creion in mana unui coleg de clasa, din greseala, desi nu o crede nimeni. Persoana care s-ar duce sa doarma la prieteni si care ar adormi cu chiu cu vai pe la 4 si s-ar trezi la 8. Care pe la trei ar sopti din inima intunericului : "Emma, e cineva iin casa!", ca mai apoi sa cante fara griji "Pusca si cureaua lata". Sunt tipul de persoana care ar observa ca te-ai tuns abia dupa ce alte 10 persoane inaintea ei ti-au spus deja ca iti sta bine tuns asa. Tipul de persoana a caror maini au inghetat deja numai gandindu-se ca vine iarna, dar care nu ar inceta sa se bata cu tine cu bulgari intr-o zi insorita de sambata. Sunt tipul de persoana care isi ajuta prietenii indiferent de situatie, dar chiar nu le-ar raspunde la telefon la 1 noaptea pentru ca are un somn de tipul "bustean". Deci da, sunt tipul de persoana care te-ar iubi neconditionat si care ar scrie un articol cu numele "Sunt tipul de persoana" ...

Despre carte...

Da, ma apuc mult mai serios ca datile antecedente, de scris. Nu se mai poate sa astept, si sa astept, pana cand intr-un final, o idee magica si luminata va cadea brusc din cer special pt a asterna-o eu pe hartie. Nu! That's it. De azi incep o antologie de 7 povesti triste deocamdata. Am toate ideile, trebuie doar sa le dezvolt. Am facut si un fel de sondaj, pt a-mi alege titlul potrivit. Astept chiar si sugestii, asta nu inseamna ca le voi lua in calcul neaparat:)) . Glumesc. Anyway, concluzia ar fi ca ma apuc foarte serios de treaba, de scris. Si chiar astept subiecte de povesti vesele. La acest capitol o duc mai greu... Mersi anticipat. Voi reveni soon cu pasaje din povestile respective.

Bout' Emma

Sufletul meu se imparte de mult intre persoanele interesante pe care le cunosc deja si au creat o anume impresie asupra mea (de bine, desigur), si intre persoanele pe care stiu, simt ca din momentul in care le voi cunoaste ma voi indragosti nebuneste de ticurile lor fermecatoare, de defectele lor minore de vorbire amuzante si de personalitatile lor ... "intense". Imi asum riscuri de fiecare data cand indraznesc sa ma implic emotional intro relatie de prietenie care abia da semne de recunoastere, dar trebuie sa recunosc, asta imi face viata mai palpitanta. Asta am facut si la inceputul anului scolar trecut. Bine, pe langa faptul ca, citez " te holbai ciudat la toti, de parca erai superiaora sau cva de genu' " ( hehe, ups! am uitat citatul exact, oricum, era ceva asemanator). Nu cunosteam decat o persoana in clasa, si sa fiu sincera, deja ma plictisise ( va rog, nu scoate-ti rugul portabil din dotare). Si mai sunt si o persoana destul de timida, mai greu cu integrarea asta in "absolut". Dar stiu bine ca pesoanele imi vorbeau si eram mai mult decat incantata. Insa mai mult, cel mai mult chiar, m-am atasat de Emma, si nu pentru ca vietile ne seamana asa de mult. Nu pentru faptul ca la caracter imi seamana, nu pentru talentele ei in arta scrierii, si nu pentru ca emana o lumina incantatoare, ca o aura. Ci pur si simplu pentru ca este ea. Este ea de cate ori ii povestesc ceva, este ea de cate ori imi da cate o palma dupa cap cand exagerez cu glumele "bune", este ea cand ma sustine moral, chiar si prin intermediul mess'ului (presupun ca stiti ce e aia). Si nu pot exprima destula recunostinta, si alte sentimente complexe a caror nume exacte si explicatii le-am uitat, desigur. E mult mai puternic decat voi fi eu vreodata. Dar asta nu ma face sa nu sper ca intr-o zi voi reusi sa ajung la nivelul ei de " prietena pe care s-o iubesti chiar daca te pocneste" Apropo, acest articol a fost scris sub amenintarea Organizatiei ( shhht!), pe baza informatiilor lor strict secrete si a " bunavointei" lor. Daca dispar in parcurs de 5 zile, nu stati pe ganduri in a suna la protectia copiilor ciudati.. aaa, adica speciali. Intelegeti voi. Acest mesaj se citeste pe voce de tipa care citeste la reclama unui medicament ce produce mai multe reactii adverse decat ni se spune noua, oamenilor obisnuiti. Mesajul sper ca nu se va autodistruge ( prea curand). Drive safe now:D

'Bout Eva

Eu am o teorie a mea legata de viata. Defapt, e una din multele teoriii pe care le am pe acest subiect, dar nici una nu este mai importanta decat cea despre prietenie. Ei bine, poate doar aia cu: "Fereste-te de drumul lung si de oamenii prosti". Si anume, cum spuneam, consider ca din moment ce numesti o persoana "prieten" nu mai este necesar sa adaugi si titlul de "best", "cel mai bun" sau cum se spune in franceza si germana(niciodata nu mi-a placut scoala). Dar, in acest caz, chiar trebuia sa mentionez ca Eva e cea mai buna prietena pe care o am, am avuto si o voi avea. Desi vor mai aparea prieteni buni, garantez ca nu ii vor depasi statutul in inima si sufletul meu (care, desi nu se spune de obicei, la mine se afla in cot. Dar shhht!). Ne cunostem parca de o viata. Adica din cls a 5a. To aiaaa e! Nu pot spune ca am fost apropiate de la inceput, dar macar ne suportam, si asta era un lucru destul de important pt varsta noastra ( mai ales pt mine, care ma certam cu toti din toate motivele, mai ales alea stupide). Imi amintesc cu cel mai mare drag de orele din chimie( in care beam Teddy, stiti voi, ala cu multe vitamine, si il varsam pe jos utilizand paiul prin care defapt se bea, si razand ca doua debile pana ne prindea profa. Defapt, numa de Eva, ca eu radeam mai pe infundate, desi ma inrosisem toata la fata.) si de toate celelalte ore petrecute impreuna in clasa aceea ( mica, stramta si in care simteam ca mi se asfixie neuronii), sau in afara ei. Oricum ar fi si oriunde ar fi fost, au fost cele mai amuzante clipe din viata mea cea scurta de pana acum. Nu, nu e un mesaj de "la revedere". Si stiti ce? Puteti sa va prefaceti ca nu ati citit nimic la acest articol pana la acest rand. Important e ca o iubesc foarte, foarte mult, desi nu am spuso pana acum, si va ocupa mereu mai bine de jumatatea din sufletul meu( da, da, pt ca e o dominatoare mica), chiar daca nu ne vedem si nu ne vorbim zilnic. La ce mai e buna telepatia, daca nu in aceste cazuri?

Poate

Ma simt franta sub cerul plin de intrebari si indoieli. Zbor intrerupt de pescarus fugar. Ma scutur de praf si-mi indrept hainele sifonate in urma caderii. Ridic revoltata pumnul spre cel mai apropiat felinar si in incercarea de a-mi descarca ura prin injurii, observ schimbari. De nori, soarele ia adapost dupa un bloc de 10 etaje si imi rade in fata. Ii intorc salutul abstract prin cea mai chiorasa privire posibila, si-mi ridic gulerul camasii de sub plover. Ma simt mai la adapost in acest fel. Ma uit in jur si realizez ca sunt departe de casa. Pornesc incet pe jos, in speranta ca ma voi dezmorti intr-un final. Sunetul deranjant al rasului de astru absurd mi-a ramas inregistrat in timpane. Ma zburlesc si cred ca doar asa voi scapa de amintire ca de o piaza rea. Poate e mai bine ca nu zbor acum...
Imi simt grele genele si buzunarele blugilor si asa largi. Prima, e de la atmosfera si neodihna. De a doua nu sunt asa sigura, asa ca verific. Intr-unul din buzunare gasesc telegonul si cheile. Pot sa sun la cineva sa ma duca acasa, dar prefer plimbarea. In celalalt buzunar, turta dulce. In jur de 5 bucati zdrobite. Incep sa rontai fericita din una si decid sa-mi denumesc pantalonii "Nadragii miraculosi"
Adidasii produc o melodie placuta, melancolica pe frunzele moarte. Simt ca nu am copilarit suficient. Curand, ma ratacesc in gandurile fara inceput, sfarsit si sens. Nu realizez ca a inceput sa ploua decat cand imi suna dispozitivul de comunicatii. Stropi mari de perinda pe ecranul in nu stiu cate mii de culori si nu reusesc sa fac diferenta intre un amarat de "m" si doi de "r". Hotarasc sa nu raspund oricum. La ce bun acuma?
Ciudat. Incetinesc pasul pana la viteza unei pisici de pe gard care sta, si contrar tuturor lucrurilor in care cred, ma adapostesc intr-o oarecare scara de bloc. Tot de 10 etaje. Rontai cu deznadejde acum, chiar anemic din ultima bucata de turta si ma asez pe o treapta in fata usii. Cel putin, am intentia. Ratez, si aterizez in fund pe ciment cu cel putin doua nivele mai jos decat imi propusesem. Raman indignata si tintuita de frig. Ceva ma atrage spre gemuletul mizer. Afara ploua si acum. Ploua pacatos cu rugaciuni. Telefonul suna insistent. Poate e mai bine ca n-am zburat...

Am mintit

Speranta nu e moarta

Te iubesc sau mi se pare?

Mergeam ca o rata pe drumul cunoscut spre inchisoare. Ma prosteam pe margina bordurii, cum de altfel faceam in fiecare dimineata, si incercam sa o ascult pe fata cu care impart sentinta in acelasi institut. Serios, chiar incercam sa fiu atenta, dar gandul la tine im acapara fara voia mea toate simturile. Aveam capul plin. Nu, nu de neuroni, cum s-ar crede, si nu, nu de parul valvoi, des si saten, tanar si nelinistit. Era plin de dorinta revederii tale. Dictat de inima si suflet, impulsul de a-ti surprinde privirea vie si arzatoare insemna mai mult decat orice in acea clipa. Treceam atenta si rugatoare pe langa scoala ta, si speram sa-ti rapesc o clipa din viata. Incercam sa-mi amintesc ecoul pasilor tai pe trotuarul plans de ploaie. Incercam sa-mi amintesc zambetul tau ca o amprenta in sufletul meu fragil. Incercam sa-mi amintesc senzatia de oprire a timpului ori de cate ori treceai prin dreptul meu, senin si visator, inchis in lumea-ti interioara. Si cu cat inaintez, cu atat am impresia ca nu te voi mai vedea niciodata. Sau ca in clipa revederii vei fi atat de schimbat incat pulsul ce-mi accelera din clipa in care te lua la cunostinta, va reactiona mult prea tarziu la melodia-ti surda. Dar ma gandesc ca e mai bine asa. E mai bine sa ma prefac ca te uit o zi, astfel incat sa nu rosesc si sa ma dau de gol. Pe mine si pe sentimentele mele confuze. Ma resemnez si-mi pictez pe panza stravezie a gandului statornic portretul tau copilaresc, atat de important pentru fericirea mea. Si atunci te vad pe trotuarul opus. Te-as recunoaste din milioane. Iti zambesc inocent de la distanta si ma gandesc ca... nu ma cunosti. Tragic. Mi se frange inima cand stiu ca nu ma cunosti suficient incat sa-mi raspunzi la salutul insesizabil. Dar uit la fel de repede cum te uit si pe tine pana a doua zi, si-mi pastrez imperios in trup suflul imbatator de viata ce mi-l transmiti fara sa vrei, fara sa stii... Fac cu ochiul cuiva imaginar si tresar de atata energie. Imi revin usor din zborul de pescarus fugar, ma trezesc tot pe o margina de bordura si-mi rog prietena sa repete ultima fraza.
Te iubesc sau mi se pare? Mi se pare=))

Dimineata aceea parea sa inceapa ca toate diminetile din acest an interminabil. Sunetul alert al unei alarme deja ignorate 10 minute, privirea-mi atintita pe pe geamul plin de condens, tremuratul inconstient al intregului meu trup ravasit de teama monotoniei, patura calduroasa sub care ma ascundeam de realitate si frig, si Teddy. Usa de la intrare inchizandu-se cu chei galagioase si o dara de parfum fara nume. Asta insemna plecarea mamei si intarzierea mea.
In bucatarie, pe masa ingramadita langa calorifer, stateau parasiti un castron si o lingura. Pe frigider, langa figurinele de Craciun cu magnet, un biletel cu mesajul subtil " Mananca!" ma astepta rabdator. Clasicul lapte cu fulgi insa nu mai parea la fel de imbietor ca zilele trecute, asa ca am ales sa rumeg in gol si sa-mi tarasc corpul greu de somn spre telecomanda. Hotarasc in ultima clipa sa ma schimb de boxeri, sosete pufoase si roz si de hanoracul preferat, cu skater. Aleg niste blugi, un tricou si un hanorac comfortabil si le trag in sila pe mine. Dusul firebinte ma molesise de tot. 1-0 pentru el.
Imi ametesc dintii cu pasta mentolata, imi dresez coama si caut peria de curatat papucii. Cum sunt deja in intarziere, o trimit in origini si ma incalt cu bocancii noi si scartaietori. Imi ridic privirea spre oglinda din hol. Lenes, un copil nemotivat cu privire adormita imi zambeste si-mi face cu subinteles cu ochiul. O noua zi incitanta de scoala, huh...
Ma infofolesc cu geaca " de teren" si compania, tarai ghiozdanul fioros de maner si-mi parasesc barlogul la fel de plictisita ca de fiecare data. Dimineata aceea parea sa fie ca toate diminetile din acest an...