As da orice...

Bine, aproape orice, incat sa mi se permita sa devin auto-didacta. Full-time Deja sunt part-time. Nu ma pot baza doar pe cunostintele precare ce ni se ofera in institutia aia. 90% din 110% cat ni se cere sa stim, sunt pur si simplu PORCARII. Inutilitati, ce in ziua de azi sunt totusi cosiderate indispensabile. O sa ma prefac ca tusesc in timp ce pronunt raspicat si cu suficienta ura incat sa fiu auzita : Bullshit! De zeci de ori. Pana cand se vor desfunda urechile pseudo-surde ale autoritatilor. Pana cand, insa, va fi deja mult prea tarziu pentru mine cat si pentru generatia urmatoare. Vreau, ca orice adolescent razvratit la varsta mea, sa fac ceva pentru cei ce vor urma. Desi sunt sigura ca macar jumatate din ei nu vor avea in privirile lor decat un simt absurd de superioritate si nimic ce ar putea fi in vreun fel conectat cu recunostinta. De aia probabil nici nu se merita sa-mi complic existenta. Ma tot mint. Continui sa ma mint ca sunt inca un copil, ca mai am inca dreptul sa copilaresc. Dar nu fac decat sa sufar de pe urma acestei incapatanari. Catar ar fi porecla mea potrivita. Oricum ar fi, probabil ca nu dispun inca de determinarea necesara sa fac ceva macar si pentru mine. Mai mereu incep tot felul de proiecte fanteziste ce nu fac decat sa-mi starneasca curiozitatea si creativitatea, dar care nu fac decat sa ma dezamageasca in momentul in care imi dau seama ca nu au o fundatie puternica. Exact ca un castel de nisip, rand pe rand mi se darama visele si lucrurile in care cred. Degeaba ma mint si va mint. Inca nu mi-am testat capacitatile la maxim. Deci, inca nu mi se pare corect sa va arat schitele. Schitele unui plan abia la inceput. Inca mai am nevoie de resurse, si din cate stiu, momentan suntem in criza. Alta scuza penibila... As da orice, sau aproape orice, astfel incat macar sa realizez de ce am nevoie sa-mi creez bazele unei schimbari pe termen lung. Schimbari ce vor surveni atat in viata mea cat si a celor ce ma inconjoara cu dragostea si increderea lor