Momente

Am momente in care mi se resimte inutilitatea. E greu sa fii departe de cineva care are nevoie de tine. Sau nu neaparat de tne, ci mai mult de SFATURILE tale. Cui ii mai pasa de mintea din spatele lor?...
As vrea sa nu mai depind de anumite persoane. M-am alipit gresit unui grup deja format. Am facut rau, pentru ca intr-un final, tot eu ies dezamagita din ecuatie. Eu sunt acel +0 de care CHIAR nu este nevoie pe nicaieri, pentru ca rezultatul va fi acelasi. Cu sau fara mine, lumea are acelasi viitor asigurat. A naibii treaba...


Mai mai sa plang. Pacat ca eu nu pot sa plang. De ce? Cine stie? Cui ii mai pasa?
Ma simt de parca nu am facut parte din prezentul nimanui pana acum. E adevarat ca exagerez, probabil, dar asta simt, si nu se discuta. Trec adesea pe langa unii fosti colegi de scoala si prieteni(mult spus) din copilarie si zambesc talamb si degeaba. Nu ma mai recunoaste lumea... E adevarat ca m-am schimbat, lucru pe care il voi elabora later, dar nu e nici chiar asa. Nu m-am schimbat incat sa nu iti dai seama cine sunt. Dar nu e asta problema. E vorba de faptul ca nu am fost nimic mai mult decat un personaj episodic.

Un personaj episodic si nimic mai mult.