Tu ce faci?

Eu inca ma complac.
Tacuta, solitara.
In mijlocul campului de un verde crud si aiuritor, exact in locul in care obisnuiam sa visam. Impreuna. Doar noi si fosnetul frunzelor de august.

E decembrie. Atat in prezentul meu, cat si in prezentul tau. Garantez.

Spune-mi, la tine acolo ninge? Pentru ca noi nici nu mai stim cum arata zapada...

Oare cat a trecut?
De cand te-am vazut ultima oara. De cand m-ai vazut prima oara. De cand ne-am vazut. Impreuna...

Spune-mi, tu inca mai speri? Si daca da, in ce? Cu ce idol fals al tineretii tale coplesitoare iti consumi entuziasmul si devotamentul debordant? Pentru ca pentru mine nu mai exista de mult timp nimeni pe soclu...


Oare cat a trecut?
De cand ai incetat sa suferi dupa pierderea mea? De cand am incetat sa imi amintesc chipul sfasiat de dor, durere, oglindit in apa tulbure de august? De cand am incetat sa infruntam destinul? Impreuna...


Impreuna? Pana si acest cuvant suna a minciuna, provenind de la mine... Suna a promisiune ratata. Fata de mine. Fata de tine. Fata de amandoi. Suna a deviere de la ceva intentionat, imprevizib si dorit. De la mine. De la tine. De la noi.



Eu inca ma complac.
Tu ce faci?
Fara mine. Fara tine. Fara noi. Impreuna...