Ploua la prezent

Ploua. La prezent. O ploaie de care parca imi este interzis sa ma bucur. Din punctul de vedere al unei societati absurde, port deja eticheta pompoasa de "domnisoara", iar asta nu-mi mai permite sa sar din balta in balta, sa-mi umplu hainele de noroi proaspat in trecerea mea frugala pe strazile ne-reparate, si sa cant bincunoscutul refren " I'm singiiin' in the raain, Just singiiin' in the raain!", in timp ce ma joc cu umbrela iar oamenii se uita ciudat la mine. In schimb, renunt la protectia inutila a umbrelei, sub care simt ca ma ascund de realitate, merg incet, pasesc cu grija si ascult o melodie ceva mai noua. Tot ceva legat de ploaie... Ajung destul de repede pe aceleasi trepte spre labirintul din visul lui Alice. Mirosul de alcool si tutun se strecoara printre particulele parfumate de ploaie potolita de august. Ma simt dezgustata, si in acelasi timp, curioasa. De ce? De ce un bar langa niste scari? De ce un bar pe langa niste scari frecventate de copii in tot cursul anului scoalr si nu numai? De ce ma intereseaza toate astea pe mine in acest moment? Nu resusesc sa-mi raspund la nici o intrebare, asa ca merg mai departe. Pana sa ajung la vaastul desert acaparat de blocuri cenusii, trec pe sub cativa copaci, cateva sute de crengi, cateva mii de frunze. Toate plang. Plang cu picuri mari de ploaie si praf pe fruntea, ochii, obrajii, gura mea... Ce prost sta cu gura deschisa in ploaie cand ii este sete? Si de ce imi pun iar intrebari inutile? Refuz sa ma sterg de lacrimi. In schimb imi musc coltul buzei inferioare si dau cu piciorul intr-o piatra ratacita si ea, ca si mine. Imi port usor pasi fantomatici si fara scop pe langa masina cu "Scoala", ce se deplaseaza alene in plina strada pustie. Facand abstractie de la alte cateva persoane obisnuite, pe trotuar suntem doar eu si ghiozdanul meu de incredere. Din ghiozdan, Bocanila imi face semne disperate ca nu mai are mult aer. Si atunci, imi amintesc. Defapt, eu am scop. Vreau sa ajung acasa. Din nou. Nu e nici 7 juma' dimineata, iar eu ma indrept destul de greoi spre asa zisa "acasa". Stiu ca nu mai am mult, dar cred ca o constientizez inconstient. Din reflex. E oare pentru ca ploua? Pt ca cerul isi plange durerea de a ne vedea in fiecare zi? Pt ca ... poate... doar ploua la prezent pt un copil fara somn ca mine?